Sari la conținut

11 iunie 1948. Naţionalizarea a fost pregătită în laboratoarele comuniste timp de un an

„Frumoasă şi bogată e ţara noastră. Poporul muncitor nu s-a putut bucura însă de bogaţiile ei. Până nu demult, un pumn de capitalişti români şi străini deţineau aproape toate bogăţiile ţării: râurile, pădurile, petrolul, cărbunele şi alte bogăţii ale solului şi subsolului”, spunea la acel moment propaganda comunistă.

Potrivit ideologiei marxist-leniniste, proprietatea trebuia să dispară, spune Iuliu Crăcanu”, expert CNSAS.

Este primul mare pas spre comunizarea României din punct de vedere economic şi social, spune Virgil Ţărău, vicepreşedinte CNSAS.

Numai în comunism se putea întâmpla aşa ceva”, spune Şerban Manu, fiul lui George Manu, închis de comunişti.

Dispariţia proprietăţii private 

Proprietatea privata trebuia să dispară şi a dispărut subit în primele ore ale zilei de 11 iunie 1948. Comuniştii erau instalaţi confortabil în România după ce au acaparat întreaga putere politică. Voiau mai mult însă, le trebuia şi întreaga putere economică. Ziua de 11 iunie 1948 a rămas în istorie drept vinerea neagră a burgheziei, sfârşitul capitalismului în România şi începutul dictaturii proletariatului.

„Faima acestor regiuni a trecut peste hotare. Cine n-a auzit de Sinaia, Predeal, Buşteni? Toate bogăţiile de aici erau în trecut ale capitaliştilor. Astăzi însă ele aparţin celor ce muncesc”, se menţiona în propaganda comunistă.

Aceste mijloace de producţie deveneau sursa fericirii întregului popor, ori, în esenţă, nu s-a întâmplat acest lucru. Oamenii, cei care munceau în industrie, au devenit propietari doar cu numele, ei n-au devenit proprietari de facto”, spune Virgil Ţărău.

Au fost naţionalizate aproape 8.900 de mari unităţi economice, cam tot ce însemna industrie la acel moment. Au fost exceptate doar întreprinderile de până la 10 lucrători, urmând ca ele, în câţiva ani, să fie îngrădite prin mijloace legislative, astfel încât să nu-şi mai poată desfăşura activitatea”, spune Iuliu Crăcanu.

Să iei cu japca, să naţionalizezi nişte chestii sub pretext că sunt ale clasei muncitoare şi nu ştiu ce, nişte teorii fomistice care au stat în picioare 50 de ani, mă rog, asta a fost”, povesteşte Şerban Manu.

Deşi a fost o manevră fulger, naţionalizarea a fost pregătită în detaliu şi în cel mai mare secret în laboratoarele comuniste. Aidoma spărgătorilor de bănci profesionişti, au stâns informaţii timp de un an despre toate cele aproape zece mii de companii pe care urmau să le confişte: ce produc, unde vând, câţi angajaţi au, cu cât sunt plătiţi, unde sunt birourile directorilor şi la ce oră vin aceştia la serviciu.

11 iunie, ora şase dimineaţa

În dimineaţa zilei de 11 iunie au trecut la acţiune: la ora 6 dimineaţa, comuniştii infiltraţi au sigilat casele de bani, au ocupat birourile şefilor şi au interzis ridicarea oricăror acte sau documente. Apoi, la ora 13, activişti pregătiţi din timp au preluat efectiv conducerea companiilor. O oră mai târziu, la 14, în toată ţara izbucneau mitinguri spontane ale oamenilor muncii pentru susţinerea naţionalizării.

În timp ce echipele de activişti comunişti preluau controlul fabricilor şi uzinelor, legea nationalizarii nici măcar nu era adoptată. Practic, totul s-a făcut în aceeaşi zi: proiectul de lege a fost prezentat dimineaţa în guvern şi apoi transmis de urgenţă Marii Adunări Naţionale care l-a votat în unanimitate câteva ore mai târziu.

Acesta este un reţetar clasic, mecanismul de adoptare a unor asemenea decizii nu venea decât să transforme de iure o realitate care deja exista de facto. Acelaşi reţetar a fost mai apoi aplicat în martie 1949 în cazul exproprierii marilor moşieri”, spune Virgil Ţărău.

Nu se putea face un stat comunist, un stat de democraţie populară, cum se chema atunci, cu mijloace de producţie aparţinând particularilor. Era imposibil, pentru că nu puteau să le dea ordine ce să facă, ei făceau ce era rentabil”, spune Şerban Manu.

„În ţara cufundată odinioară în beznă se aprind luminile vieţii noi. Noi construim fără burghezie şi împotriva burgheziei. Însufleţiţi de acest gând, constructorii îşi îndeplinesc înainte de termen angajamentele, se menţiona în propaganda comunistă.

Păi, da, pentru că aveau armata sovietică în spate”, spune Şerban Manu.

Singura cale de a produce socialism era aceea de a inventa o clasă proletară. Or, ceea ce s-a întâmplat în următorii ani, în lipsa unui capital, a fost tocmai această forjare a unor noi identităţi muncitoreşti, hai să le spunem. Toţi indivizii deveniseră pe ogorul patriei muncitori, unii munceau cu cartea, alţii cu sapa, alţii cu strungul, alţii cu locomotiva”, explică Virgil Ţărău.

Fie că lucra cu sapa, cu strungul sau cu locomotiva, proletarul român făcea totul după metodele sovietice. Propaganda funcţiona din plin şi prezenta o realitate cu totul distorsionată. Fabricile foştilor exploatatori înfloreau brusc, luminate de geniul lui Stalin.

Cunoscutul strungar Geredy Iuliu aplică metoda sovietică de tăiere rapidă a metalelor. Călin Maria e mândră că lucrează la o maşină sovietică. Aplicând metoda sovietică Orlov a zidit aproape 30 de metri cubi în opt ore. Multe cunoştinţe au căpătat muncitorii şi tehnicienii noştri de la specialiştii sovietici”, se menţiona în propaganda comunistă.

Economia comunistă

Fireşte că propaganda venea să prezinte în culori, hai să spunem, negre, ceea ce făcuseră înainte capitalştii şi în culori foarte roz sau roşii, după caz, ceea ce urmează să se întâmple în aceste fabrici, povesteşte Virgil Ţărău.

Economia românească a fost o economie care a funcţionat fără rentabilitate 40 de ani. Nimeni n-a ştiut vreodată dacă e rentabilă sau nu economia românească, spune Şerban Manu.

Naţionalizarea a însemnat un dezastru pentru economia românească. A fost ruinată nu doar clasa industriaşilor, cărora statul le-a luat tot, fără nici cea mai mică despăgubire, dar a fost distrusă şi clasa antreprenorială, a specialiştilor, ingineri şi economişti. Totul s-a făcut însă în numele luptei de clasă şi al luptei împotriva imperialismului anglo-american.

Naţionalizarea fără plată este un act ilegal, profund ilegal, în consecinţă numai în comunism se putea întâmpla aşa ceva. E un dictat şi cu asta bună ziua”, spune Şerban Manu.

Hai să spunem, avantajele transferului de proprietate din mâini private, în mâinile statului, să ştiţi că a fost dezastruos economic. Dacă ne uităm pe balanţa comercială a României în anii '48 – '49, o să vedem nişte scăderi absolut impresionante. Adică un volum al schimburilor industriale care se duce în jos de o sută de ori, de o sută cincizeci de ori”, spune Virgil Ţărău.

„Datorită sprijinului sovietic şi eforturilor oamenilor muncii, ne întărim independenţa noastră economică. Mai adânc să pătrundă ciocanele, să simtă lovitura lor neguţătorii de carne de peşte ocean. Vremuri noi, oameni noi, metode noi!”, se menţiona în propaganda comunistă.

Anul 1948 a fost unul tragic pentru economia românească, dar mai ales pentru proprietarii fabricilor, uzinelor şi companiilor confiscate de stat. Comuniştii nu s-au mulţumit să le confişte tot ce aveau, dar le-au intentat procese şi pe baza unor acuzaţii inventate, i-a aruncat pe toţi în închisori. Puţini au reuşit să supravieţuiască regimului penitenciar, iar cei care totuşi au reuşit, n-au mai avut nici măcar casa la care să se întoarcă.