Sari la conținut

1989 | Perestroika în rândurile Revoluției. Comuniștii care așteptau momentul să preia puterea

În febra bucuriei declanşate de fuga lui Ceauşescu şi lipsiţi atâţia ani de informaţie corectă şi diversă, mulţi români au trecut cu vederea că cele mai importante mesaje politice transmise de televiziunea română veneau din partea unor influenţi membri ai Partidului Comunist şi ai nomenclaturii.

Limbajul lor, spre deosebire de limbajul manifestanţilor, era specific politicilor sovietice de tip perestroika:

Ion Iliescu spunea pe 22 decembrie 1989: „Stimaţi tovarăşi cetăţeni, să se vadă că aici se face ordine! Cu contribuţia, cu participarea, cu prezenţa oamenilor muncii, cu participarea activă a poporului! Şi nu a unor conducători care s-au autointitulat conducători, care s-au autointitulat numai comunişti. Nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu comunismul ştiinţific, au întinat numai numele Partidului Comunist Român şi memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară. Dar noi trebuie să ne organizăm!”

De câţiva ani, numele lui Ion Iliescu se auzise la Radio Europa Liberă, reţea media finanţată de Statele Unite:

Liviu Tofan, jurnalist, fost șef al știrilor Radio Europa Liberă în anii 80: „Europa Liberă nu făcea propagandă pentru cineva, nu a făcut-o niciodată. Am fost de fapt ecoul celor ce se scriau în Occident, despre Iliescu, de prin 1986.”

Nicolae Ceauşescu însuşi ştia demult că mai tânărul său subaltern era văzut drept succesor. În 1971, imediat după vizita în China şi Coreea de Nord, l-a retrogradat din funcţia de secretar general al Uniunii Tineretului Comunist, unde ajunsese sărind treptele ierarhice.

Eram cunoscut ca cel mai activ opozant al lui Ceauşescu, care am fost înlăturat de Ceauşescu din structurile de conducere în 1971”, a declarat Ion Iliescu într-un interviu acordat Digi24.

Mutarea lui Ion Iliescu la Timişoara şi apoi la Iaşi nu exprima însă opoziţia faţă de sistemul comunist, ci ţinea de logica internă a aparatului de partid şi de relaţiile cu Moscova.

Ceauşescu se temea ca în astfel de vizite, delegaţii să nu se întâlnească cu oamenii Moscovei, iar Ion Iliescu a încălcat acest consemn”, spune Lavinia Betea, cercetător specializat în studiul nomeclaturii comuniste.

Ion Iliescu, fiul unui ilegalist comunist, Alexandru Iliescu, era refractar acestei atmosfere faraonice. În plus, experienţa celor cinci ani de studii la Moscova, din prima parte a anilor 50, unde a studiat Hidroenergetica la Institutul Molotov între 1950 şi 1955, îi oferea lui Ion Iliescu un ascendent politic şi intelectual evident în faţa lui Nicolae Ceauşescu.

Iliescu era absolut inedit, de la faptul că vorbea corect limba română, vorbea foarte corect limba franceză, citea tot ce se putea citi”, spune Doru Tompea, rectorul Universității Petre Andrei.

Petre Roman, fiul unui ilegalist comunist

Mult mai tânărul Petre Roman făcea şi el parte din aristrocraţia roşie. Se pare că îşi datorează funcţia de prim-ministru prieteniei dintre Ion Iliescu şi Walter Roman, tatăl lui. Pe numele său adevărat Ernest Neulander, Walter Roman era unul dintre veteranii PCR.

Născut la Oradea şi devenit comunist ilegalist, a luptat în Brigăzile Roşii din Spania. Anii războiului mondial şi i-a petrecut la Moscova în slujba Cominternului, după cum atestă dosarul său de cadre de la Arhivele Naţionale.

Întors în România ca responsabil cu propaganda pentru divizia sovietizată "Horia, Cloşca şi Crişan", colonelul Walter Roman devine în 1948 general şi şef al Marelui Stat Major, apoi ministru al telecomunicaţiilor. Până la moartea sa, în 1980, Walter Roman râmâne director la Editura Politică.

Studiile şi profesoratul lui Petre Roman la Toulouse, accesibile în anii 70 datorită dosarului bun, s-au dovedit CV-ul perfect în 1990.

Trei ani fusesem la doctorat la Toulose, am trăit democraţia pe viu, ştiam ce înseamnă democraţia, libertatea pe viu şi eram însetat de libertate”, spune Petre Roman.

Aceşti oameni toţi erau nemulţumiţi, nemulţumiţi erau înşişi miniştrii lui Ceauşescu”, afirmă cercetătorul Lavinia Betea.

Silviu Brucan, ideologul noului PCR și al FSN 

Cel mai cunoscut nemulţumit din România era, de departe, Silviu Brucan. Fost redactor şef la Scânteia în anii 50, apoi corespondent în străinătate, a deţinut în 1955 funcţia de ambasador la Washington, iar între 1959 şi 1962, a fost ambasador al legaţiei României la ONU.

Căsătorit cu Saşa Sidorovici, ilegalistă în anii 40, Silviu Brucan era printre puţinii fericiţi care călătoreau fără probleme în Occident. Şi, lucru de neînchipuit pentru un muritor de rând, publica articole în New York Times.

Silviu Brucan a călătorit în America şi călătoriile lui erau folosite de regimul de la Bucureşti pentru a oferi exemple de bună purtare, de democraţie”, spune Lavinia Betea.

Silviu Brucan s-a impus în cercurile comuniştilor interesaţi de răsturnarea lui Ceauşescu datorită unei misterioare călătorii la Moscova în toamna lui 1988. O călătorie care l-a ajutat să se prezinte drept emisarul lui Mihail Gorbaciov în România.

El s-a autodenunţat că a fost în Uniunea Sovietică, dar pe paşaportul lui nu apărea viza de intrare şi de ieşire din Uniunea Sovietică”, spune Lavinia Betea.

Spiritul de iniţiativă a lui Silviu Brucan a jucat, se pare, rolul principal şi în difuzarea la 11 martie 1989, a aşa-numitei Scrisori a celor Şase, un protest scris la adresa regimului Ceauşescu. Autorii documentului erau Gheorghe Apostol, tovarăşul de drum al Anei Pauker, economistul lui Gheorghiu Dej, Alexandru Bârlădeanu, fostul ministru de externe, Corneliu Mănescu, vechii ilegalişt, Mircea Răceanu şi Constantin Pârvulescu.

Astfel că, atunci când Ion Iliescu cere acestor comunişti să se prezinte la CC în ziua de 22 decembrie, nimeni nu protestează: „Fac apel, acum e 3 fără un sfert, în jur de ora 5 la sediul Comitetului Central, să vină toţi cei responsabili care se pot angaja în această operă constructivă de care trebuie să ne apucăm încă de astăzi. Inclusiv la cei şase militanţi ai partidului care au dovadă de patriotism, care s-au adresat ţării, care au făcut un apel la luciditate şi către Ceauşescu.”

Nu toţi semnatarii scrisorii celor şase au ajuns la CC, dar cei care şi-au făcut apariţia în decembrie 1989 la televizor vor avea un important în politica anilor 90.

Alexandru Bârlădeanu, economistul lui Dej

Vreau să mă adresez în primul rând membrilor de partid. PCR de 20 de ani s-a compromis s-a făcut incapabil şi inapt... Unde este aparatul întreg al partidului, s-au dovedit carierişti, corupţi”, spunea atunci Alexandru Bârlădeanu.

Vechi comunist ilegalist, în 1940, Alexandru Bârlădeanu a ales să rămână în Basarabia când, în 1940, provincia a fost ocupată de URSS în urma Pactului Ribbentrop-Molotov. Se va întoarce în România, după o perioadă intensă de muncă ideologică, la una din şcolile Cominternului.

Era o structură creată de declaratul desfiinţatul Comintern, în fapt nu se desfiinţase, se pulverizase în structuri”, spune Lavinia Betea.

În anii războiului, Alexandru Bârlădeanu a trecut şi pe la Institutul Economic de la Moscova, fapt ce l-a propulsat ulterior în înalte funcţii economice în România, în perioada deschiderii regimului Dej către Occident. Din această perspectivă, cooptarea sa alături de promotorii perestroikăi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale era firească.

Ideologic însă, partea leului i-a aparţinut lui Silviu Brucan. Cu ochii la Moscova, el anunţa într-un editorial publicat în România Liberă pe 31 decembrie 1989 că FSN - organismul de stat care trebuia să fie arbitrul imparţial al primelor alegeri libere - "păşeşte în cursa electorală".

Neutralitatea statului sub noua Putere a durat astfel mai puţin de 10 zile.

A fost răsturnată dictatura personală a lui Ceauşescu carea adus daune enorme ţării şi suferinţe fără seamăn poporului român”, declara Ion Iliescu în 1989.