Sari la conținut
News Alert

Zidul Berlinului, întruchiparea Cortinei de Fier

Digi24 continuă campania „1989 - Anul care a schimbat lumea” și dedică o întreagă săptămână acestui moment extraordinar al istoriei recente. Va vom spune, pas cu pas, povestea dramatică a ridicării şi prăbuşirii singurului Zid din istorie construit nu pentru apărarea locuitorilor oraşului, ci împotriva lor.

O echipă Digi24 a fost la Berlin și vă spune povestea dramatică a celor care au trăit în spatele Zidului.

În momentul când, în seara de 9 noiembrie 1989, zeci de mii de est-germani au luat cu asalt punctele de trecere a frontierei dinspre Est spre Vest, chiar şi cei mai influenţi politicieni ai planetei au fost luaţi prin surprindere. Comunismul primise deja lovituri puternice, negocierile cu Occidentul erau în desfăşurare, dar nimeni nu s-a aşteptat la o reacţie atât de puternică a germanilor de rând. Perestroika lui Gorbaciov dăduse startul reformelor; în Polonia, Solidaritatea anti-comunistă câştigase alegerile, în Ungaria opoziţia negocia de pe poziţii de forţă cu autorităţile, Praga era copleşită de manifestaţii. Cortina de Fier care diviza însă Europa a căzut la Berlin.

În după-amiaza zilei de 9 noiembrie 1989, un oficial comunist est-german prezenta jurnaliştilor prevederile unei legi care liberaliza călătoriile dinspre Est spre Vest. La capătul multor precizări birocratice, un jurnalist italian a întrebat când intră în vigoare noile reguli. Extenuat de explicaţii, Schabowschi a răspuns: „Imediat”.

După şapte seara, când ştirea a fost difuzată la radio şi la televiziune, spre Zidul Berlinului s-a îndreptat un torent: est-germanii luau cu asalt punctele de frontieră din oraş. Iar pe măsură ce vestea se răspândea, oraşele de frontieră din Germania de Vest au fost şi ele invadate de est-germani. Întreaga lume a înţeles că Zidul Berlinului s-a prăbuşit, chiar dacă plăcile lui de beton au mai rămas o vreme în picioare.

„Eram fericită în seara aceea, stăteam în faţa televizorului şi eram cu bebeluşul meu în braţe, pentru că între timp aveam şi un copilaş, şi am simţit atunci o încoronare a tuturor momentelor de aşteptare prin căderea Zidului. Dar cum am spus, repet, pentru mine a fost mai important semnul din vară când sora mea a putut să vină în vizită, deşi înainte îi fusese interzis să ajungă la înmormântarea tatălui nostru”, își amintește Sabine Smasing, fostă refugiată din Germania de Est.

„Mă aflam în oraşul Hamburg, eram muncitor necalificat într-un angro făcând stagiu civil în loc de militar, am aflat că a căzut Zidul deşi încă nu în sensul propriu. Şi a doua zi dimineaţa am ajuns la Berlin, la Poarta Brandenburg. Ascultam Pink Floyd - Cântecul Copiilor - din albumul The Wall - am dansat acolo. În afară de naşterea copiilor, a fost cea mai fericită zi din viaţa mea”, spune jurnalistul Keno Versek.

Divizarea Europei

Ridicat în august 1961, Zidul Berlinului întruchipa în cel mai concret mod Cortina de Fier care diviza Europa în ţări libere şi dictaturi comuniste.

Un deceniu de stalinism a însemnat însă pentru RDG pierderea în favoarea Vestului a două milioane de oameni, în general elite profesionale. Cine nu reuşea să plece, dar îndrăznea să vorbească liber, sfârşea în închisoare.

În anii '50, ca şi în România, regimul comunist obţinea rezultate maxime în materie de tortură.„Oamenii au fost torturaţi aici pentru a semna declaraţiile. Li s-au pus în faţă declaraţii cu litere chirilice, în limba rusă şi au trebuit să le semneze. Au fost bătuţi noaptea, ziua au fost duşi în celule, dar nu erau lăsaţi să doarmă şi fiecare noapte torţionat, bătut, să semnezi tot”, a explicat Helmuth Frauendorfer, director adjunct al memorialului Hohenshonhausen, fostă închisoare din RDG.

Când s-a văzut clar că Vestul câştigă orice comparaţie în mintea oamenilor, liderul est-german, Walter Ulbricht l-a convins pe Hruşcov că breşa berlineză din Cortina de Fier trebuie blocată cu un zid.

Occidentalii au fost şocaţi, dar preşedintele Kennedy a considerat că un Zid e totuşi mai bun decât un război. Berlinezii din zona occidentală au fost pur şi simplu zidiţi în interiorul RDG.

La Poarta Brandenburg, Zidul Berlinului îşi arăta pe deplin absurditatea. Dar un Zid care blochează o Poartă nu e numai absurd, e şi provizoriu. Nu întâmplător, atunci când Alianţii s-au înţeles cu Stalin, la Postdam, în 1945, să împartă Germania în două şi Berlinul în patru, nu au reuşit să semneze şi un tratat în acest sens. De fapt, acest tratat nu a mai fost semnat, de fapt, niciodată.

Drumul spre libertate

În primii ani, Zidul s-a dovedit penetrabil. Unii au înfruntat gloanţele ca să îl treacă, nu toţi cu succes. Alţii au săpat tunele. Joachim Rudolph a lucrat la un tunel prin care şi-au câştigat libertatea 29 de persoane. Printre ele, un copil de 2 ani.

„Tunelul a început exact de aici de a fi săpat. Are o lungime din jur de 135-140 de metri, ne-am străduit să ocolim toate clădirile care apăreau pe parcurs, mărgineau Bernauer Strasse, să nu ieşim la suprafaţă la întâmplare, deoarece acolo pe Schonhalzer Strasse era deja frontiera, deci ne-am străduit să găsim un loc de ieşire a tunelului nostru”, povestește Joachim Rudolph.

Treptat însă, ordinul „Trage ca să ucizi!”, pentru gardienii Zidului, s-a generalizat. Până în 1989, au murit la Zid între 130 şi 180 de oameni.

Dar gesturile de opoziţie nu au dispărut, iar represaliile au fost pe măsură. La adăpostul bazelor militare sovietice, STASI - poliţia secretă comunistă - şi-a rafinat metodele de tortură. Descoperise şi că poate vinde deţinuţi politici Germaniei federale, iar oasele rupte şi dinţii lipsă ar fi stricat imaginea democraţiei populare.

„Era de ajuns să spui un gând aruncat într-un colectiv de oameni, nu că plecai, ci că aş dori să plec, că erai arestat. Dar înainte de a fi arestat STASI ştia totul despre tine. Mi-au povestit oameni că au intrat în camera de anchetă, au găsit pe masă prăjitura preferată, cafeaua pe care de obicei o beai, ţigările pe care le fumai, ştiau totul despre tine. Un bărbat cu familie stă în anchetă, anchetatorii puteau cu un buton să activeze sunetul telefonului, şi suna telefonul, ridica receptorul şi zicea doar atât: şi nevasta a fost arestată, bine, bine, şi pe copii îi băgăm la orfelinat. Deţinutul nu ştia, era vorba de familia lui, de altă familie, nu ştia... Şi aşa distrugeau integritatea morală, demnitatea omului”, spune Helmuth Frauendorfer.

Astfel de subtilităţi psihologice erau posibile atât prin instrucţia severă a ofiţerilor, dar şi prin informaţii detaliate despre victime. În 1989, reţeaua de informatori a STASI număra 180.000 de persoane, în afara ofiţerilor şi a conducerii. Erau racolaţi până şi copii.

„Dacă existau dovezi concrete că într-un mediu, într-o clasă ar exista părinţi care se află în opoziţie atunci se infiltra imediat un elev informator care urma să raporteze permanent care este atitudinea şi ce anume se discută”, a explicat Anna Rosenthal, cercetător care a consultat arhivele est-germane.

Fuga berlinezilor a continuat

Dar în ciuda riscurilor, berlinezii fugeau în continuare. În 1973, mama Sabinei rămas în Vest în urma unei excursii. Aici a aranjat ieşirea clandestină a soţului şi a două fiice din Berlinul de Est:

„Desigur, eram foarte speriată, aveam 13 ani şi jumătate, faptul s-a întâmplat în noiembrie 1973 şi deja realizam cât este de periculos faptul la care ne supuneam în momentul respectiv, dar ni s-a promis că de îndată ne apropiam de frontiera de Vest, totul o să fie mai uşor. Era foarte dificil să fim trei inşi într-un portbagaj, portbagajul unei maşini destul de mici, eram trei acolo, era doar o geană de lumină, se respira greu, era foarte puţin aer, dar respiram totuşi. Abia aşteptam să ajungem în Vest unde după trecerea frontierei am putut să călătorim normal, în maşină”, spune Sabina Smasing.

Alţii nu au fost atât de norocoşi.

În 1984, un tânăr est- german a încercat să ajungă în Germania Federală, din Ungaria, prin Austria. Neinspirat, la Budapesta, a cumpărat un bilet de tren cu o singură călătorie spre Viena, ceea ce l-a făcut suspect. La Sopron, lângă frontiera dintre Austria şi Ungaria, a fost prins.

„Pedeapsa mea a fost pronunţată pentru un termen de un an, am ispăşit 10 luni, după care am intrat în categoria persoanelor care erau răscumpăraţi de statul vest german sau vândute de statul est-german. Fapt pentru care am părăsit Germania de Est în 1985. Pe vremea aceea s-a plătit suma de 96 de mii de mărci germane”, spune acesta.

Dat afară din liceu

Alte categorii de recalcitranţi erau experiaţi în RFG pe sume mai mici sau chiar pe gratis. Keno Versek fusese dat afară din liceu pentru că nu a renunţat a la emblema Bisericii Evanghelice de pe palton. Accesul la facultate i-a fost interzis, dar ambiţia comuniştilor de a obţine 99% la fiecare scrutin i-a dat o şansă

„Despre mine şi-au dat seama că nu eram de nici un folos, era oarecum clar că noi ca familie sau ca oameni vom crea numai probleme. În 1984 erau alegeri locale destul de importante şi comunistii voiau să scape de o masă de oameni care puteau să voteze NU şi care ar fi putut crea un rezultat de 97 sau 98 şi nu 99. Şi atunci au lăsat 40.000 sau 30.000 de oameni să plece”, spune Keno Versek.

În 1989, la aniversarea a 40 de ani de la crearea RDG, situaţia era dezastruoasă. Est-germanii aglomerau ambasadele RFG de la Budapesta, Praga şi Varşovia.

Tânărul ataşat Werner Lauk la ambasada din Praga a primit sarcina să permită numai intrarea femeilor şi copiilor din lipsă de spaţiu.

„Pe atunci nu eram tată, dar acum vă pot mărturisi că de când am devenit părinte resimt cu totul altfel, emoţional, cum trebuie să se fi simţit acei oameni când ne dădeau copiii în grijă, femeile intrau şi ele, iar bărbaţii rămâneau afară, fără ca nimeni să ştie care să fie evoluţia ulterioară, fără ca nimeni să ştie dacă femeile şi copiii care intrau în ambasadă şi bărbaţii care rămâneau afară se vor revedea vreodată”, afirmă Werner Lauk, acum ambasador al Germaniei în România.

În ciuda temerilor, simplu fapt că est-germanii puteau trece prin Cortina de Fier la Budapesta sau Praga a făcut inutil Zidul Berlinului. Prăbuşirea lui a fost însă urmarea unui efort îndelungat al diplomaţiei vest-germane într-un moment istoric prielnic

Ideea schimbării prin apropiere a fost dusă până la ultimele consecinţe un an mai târziu, prin desfiinţarea RDG şi unificarea Germaniei.