Sari la conținut
News Alert

1990, ANUL 0. Economia în anii '90: reforme amânate politic

La două săptămâni de la Marea Mineriadă, în iunie 1990, prim-ministrul Petre Roman îşi prezenta în Parlament programul de guvernare.Violenţele din Bucureşti aruncaseră asupra lui şi preşedintelui Iliescu suspiciunea că vor să menţină România într-o zonă gri: reforme economice limitate şi libertăţi politice relative.

Petre Roman: Din fericire, în momentul când guvernul pe care l-am condus a fost învestit în Parlament în ziua de 29 iunie şi când am prezentat Parlamentului documentul, adică programul de reformă a României, s-a văzut care erau adevăratele intenţii ale noastre, adică ale reformiştilor. Şi s-a întâmplat un lucru cu adevărat incredibil. Noi nu am avut nici un vot împotrivă. Câteva abţineri.

Programul, elaborat sub conducerea unei echipe conduse de academicianul Tudorel Postolache, vorbea despre o revoluţie managerială în întreprinderile de stat. În fapt, chiar în programul de guvernare avea lipsuri majore: retrocedarea proprietăţilor se anunţa limitată şi excludea pădurile. Privatizarea nu se făcea imediat şi integral. Întreprinderile de vânzare se împărţeau între stat şi mediul privat, dar partea privată nu venea de la investitori, ci de la salariaţi.

Adrian Vasilescu: Era o greşeală imensă să dai întreprinderi importante salariaţilor, oameni care şi-au vândut maşinile, casele şi au cumpărat întreprinderi, dar mai departe era nevoie de investiţii, era nevoie de investiţii foarte mari pentru retehnologizarea întreprinderilor.

Legea 15 din 1990, de reorganizare a întreprinderilor ca regii autonome şi societăţi comerciale, şi legea 31, de înfiinţare a societăţilor comerciale private noi, au deschis România spre capitalism. Registrul Comerţului a înregistrat imediat zeci şi sute de cereri. Puţine companii înfiinţate atunci au rezistat până azi. Principiile clasice ale economiei libere erau subminate chiar din interiorul Puterii FSN.

Liberalizarea preţurilor din toamna lui '90, o decizie absolut necesară, a fost fragmentată de politic.

Theodor Stolojan: Întrebarea era care erau produsele strategice la care preţurile să fie controlate. Şi discuţiile politice erau că oul este produs strategic că altfel cum să lăsăm liber preţul la ou, să aibă omul ce mânca!

Disensiunile din sânul puterii au dus nu numai la întârzierea intrărilor masive de capital în România, dar şi la dezechilibre pe termen lung între ramurile economiei. Comerţul, şi mai ales importurile, au crescut exponenţial.

Liviu Rogojinariu: La momentul ala se căuta orice. Lipsea totul. Televizoare color, daca vreţi. România producea la momentul respectiv câteva mii de televizoare pe lună. Or, erau sute de mii de oameni care voiau să-şi cumpere televizoare. În momentul în care importatorul lui Samsung a avut posibilitatea să aducă televizoare, NEI erau unele, NEC, erau tot felul de denumiri, le vindeau ca pe pâinea caldă, le vindeau din TIR.

În acest timp, producţia internă stagna.

Adrian Vasilescu: Primii capitalişti comerciali, aceşti primi întreprinzători din România au cumpărat tot ce se putea cumpăra, cearceafuri, rulmenţi. În toamna lui '90 când s-au deschis şcolile, copiii nu aveau caiete pentru că toate caietele erau cumpărate cu 50 de bani în România şi erau vândute cu 1 dolar în Turcia şi aiurea. Au scos din România mărfuri ieftine şi vindeau în afară scump.

Treptat, oamenii prind curaj să înceapă şi afaceri de producţie pe cont propriu. Fost angajat al unei întreprinderi de stat care fabrica sârmă, cuie şi lanţuri, Mihai Ţipău şi-a găsit un partener în Ucraina şi a deschis un atelier propriu.

Mihai Ţipău, întreprinzător: Am lucrat numai cu credite de la bănci, credite care au fost foarte împovărătoare. Perioadă în care am prins din '92 şi până acum, mai ales din '96, am prins trei mari devalorizări.

Startul târziu al privatizării a creat probleme în lanţ. Când, în 1991, fosta Germanie de Est economia devenise majoritar privată, iar Polonia vânduse aproape tot ce avea de vândut, în România privatizarea nici măcar nu începuse cu adevărat.

Adrian Vasilescu: A fost nevoie de trei guverne ca să trecem la privatizare. De la guvernul Roman, la guvernul Stolojan, abia la Văcăroiu a început să se facă privatizare. Bursa a apărut prin 1995, o bursă ad-hoc îşi avea sediul pe strada Lipscani unde se vindeau cupoanele emise de guvernul Văcăroiu.

În acest timp, muncitorii fabricilor de stat neperformate au fost menţinuţi în afara unui circuit economic normal.

Adrian Vasilescu: Ideea că în România trebuie să fie concurenţă, şomaj nu exista. Şi aşa a apărut şomajul tehnic. Oamenii veneau la uzină, erau plătiţi, dar nu produceau nimic.

Nici importatorii, în general câştigătorii neţi ai anilor '90, nu au fost scutiţi de neplăceri.

Liviu Rogojinariu: Importurile, erau puţini cei care le puteau face. Erau cei care aveau o relaţie foarte bună cu Bancorex, BRCE. De ce? Am avut situaţii în care am vândut cu 975 de lei dolarul şi am făcut plata externă pe 1700 de lei dolarul. Am pierdut tot ce acumulasem până atunci.

Primul şoc valutar de acest fel s-a produs în toamna lui 1991, când a avut loc aşa-numita „naţionalizare a valutei”. Lipsit şi de resurse valutare, şi de credibilitate externă după cea de-a patra mineriadă, guvernul Stolojan a apelat la o măsură extremă ca să facă rost de valuta necesară cumpărării de combustibil pentru iarnă. Lipsit de soluţii, guvernul a obligat firmele să-şi schimbe valuta în lei la un curs fix.

Theodor Stolojan: Nu a fost naţionalizare, a fost un schimb la curs obligatoriu. Din păcate, cursul s-a depreciat, sigur că au înregistrat pierderi.

În lipsa unui ghidaj politic ferm spre o adevărată economie de piaţă şi deciziile luate pe jumătate au deteriorat grav climatul economic. Blocarea producţiei din cauza confuziilor în privinţa proprietăţii şi din lipsă de capital, şi nenumăratele măsuri electorale au făcut ca inflaţia galopantă să dureze ani de-a rândul, cu un puseu de peste 250% în 1993 şi altul de 153% în 1997. Aşa se face că mulţi români au ajuns să creadă că economia de piaţă se reduce la preţuri uriaşe, produse proaste şi frica permanentă de şomaj.