Sari la conținut

„1990, anul zero”. Justiția de tranziție avea multe necunoscute

Soţii Ceauşescu au fost judecaţi în ziua de Crăciun a anului 1989. Cei doi au fost prezentanţi în faţa unui complet al Tribunalului Militar Extraordinar. Instituţia fusese înfiinţată cu zi înainte, printr-un decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Dan Voinea, procurorul de şedinţă, a scris actul de acuzare în doar câteva ore. Procesul nu a durat mai mult de 55 de minute.

„Pot să calific acel proces ca fiind un asasinat politic. Puterea nou instalată a înţeles să se folosească din nou de instanţele militare pentru a-şi regla conturile şi socotelile politice cu adversarii său”, afirmă Ion Panaitescu, fost judecător în procesul CPEx.

Nicolae Ceauşescu nu a recunoscut instanţa de judecată. Chiar şi aşa, a avut doi apărători din oficiu. Generalii de justiţie militară Cornel Bădoiu şi Ion Panaitescu susţin că rolul avocaţilor a fost unul decorativ.

„Fiind întrebaţi inculpaţii dacă declară recurs, ei au păstrat linia de conduită că nu recunosc tribunalul şi atunci unul dintre apărătorii din oficiu a spus: având în vedere că ei nu declară recurs, vă rog luaţi act, hotărârea e definitivă. Desigur, aceasta este o greşeală uriaşă. Apărătorii înşişi aveau obligaţia să declare recurs în locul inculpatului”, spune Ion Panaitescu.

După pronunţarea deciziei de condamnare la moarte, preşedintele completului de judecată, colonelul Gică Popa, şi-a dat seama de greşeala pe care a comis-o. Apropiaţii săi povestesc că a fost cuprins de o depresie profundă, care l-a impins să-şi pună capăt zilelor.

„Să nu uităm că acel proces a fost organizat sub presiunea societăţii româneşti. Toată lumea dorea să fie împuşcaţi, nu judecaţi”, precizează gen. Cornel Bădoiu, fost preşedinte al Secţiei Militare de la Curtea Supremă de Justiţie.

Procesul soţilor Ceauşescu a fost doar începutul unui val de puneri sub acuzare a membrilor nomenclaturii comuniste.

Patru lideri comuniști, în fața instanței

Conducerea României democratice se gândea chiar că e posibil să aibă loc în România un Nurenberg al Comunismului, cu referire la procesele în urma cărora liderii Germaniei naziste au fost condamnaţi pentru genocid.

În această atmosferă a început, pe 27 ianuarie 1990, judecata a patru lideri ai Partidului Comunist, oamenii de încredere ai dictatorului Nicolae Ceauşescu. Este vorba despre Ion Dincă, prim-viceprim-ministru, Tudor Postelnicu - ministru de Interne, Emil Bobu - secretar al Comitetului Central şi Manea Mănescu - membru al Comitetului Politic Executiv.

Mi-au lăsat o impresie execrabilă. Pentru că pur şi simplu voiau să ne convingă că vina nu o poartă ei deloc, ci doar Ceauşescu şi soţia sa. Că ei au fost instrumente fără voinţă şi au acţionat pentru că le era temă să zică nu”, spune gen. Cornel Bădoiu.

Mă refer la Emil Bobu, nu este foarte sigur că pricepea ce se întâmplă cu el în acele zile. Pot să spun că nu pricepea nici ce a făcut înainte, el nu înţelegea de ce e acolo. Nu deosebea binele de rău”, susține Ion Panaitescu.

După doar şapte zile, cei patru au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă şi confiscarea averii, acuzaţia fiind de complicitate la genocid. Cei care au participat la proces spun că probatoriul nu era solid.

„Colonelul Aurică Stoica a venit cu o bâtă confecţionată din lemn de răchită, confecţionată la Vâlcea, pentru ca muncitorii de la Vâlcea să-i bată pe ăia de la Timişoara, care ieşiseră în stradă pe 16,17,18. Partidul Comunist a zis să facă nişte bâte să se înarmeze. A venit cu bâta, a probat genocidul cu bâta”, își amintește Ion Panaitescu.

În aceeaşi notă s-a derulat şi procesul altor 21 de membri ai Comitetului Politic Executiv, acuzaţi tot de genocid. În primă instanţă ei au fost judecaţi de generalul Ion Panaitescu. Acesta a decis să-i achite pe cei mai mulţi dintre ei.

„De exemplu, Ana Mureşean comisese genocidul cu o vărguţă cu care s-a dat la manifestanţii care spărseseră geamurile la Ministerul Comerţului. Ei, nu poţi să iei în serios o asemenea chestiune”, spune Ion Panaitescu.

În 1992, procurorul general al României a declarat recurs extraordinar împotriva sentinţei. Dosarul a ajuns la generalul magistrat Cornel Bădoiu, care a decis să-i condamne pe membrii CPEx la pedepse cu închisoarea cuprinse între 11 şi 18 ani de închisoare, dar nu pentru infracţiunea de genocid, ci pentru omor deosebit de grav.

„Procurorul a declarat recurs extraordinar de la un telefon al aeroportului Otopeni. S-a declarat recurs la telefon. Alo! Înalta Curte? Da. Declar recurs extraordonar. Pai cum învesteşti tu o instanţă? Bagi 25 de bani şi declari recurs? Asta era justiţia”, spune Ion Panaitescu.

Lotul Timișoara, condamnat

Generalul magistrat Cornel Bădoiu a judecat şi procesul ofiţerilor de securitate, de armată şi al membrilor de partid care s-au făcut vinovaţi de masacrul de la Timişoara.

Din lotul Timişoara faceau parte 25 de persoane. Toate au fost condamnate pentru omor deosebit de grav. Printre aceste persoane s-a aflat şi Ioan Coman, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist.

Personal am fost contactat de unul dintre cei care conduceau România, şi de un coleg de-al meu care a fost ministru de Justiţie, mi-au spus: la Timişoara sunt peste 70.000 de morţi. Am rămas stupefiat şi le-am propus colegilor să mergem la Timişoara şi să vedem dacă este aşa. N-a fost aşa, evident”, povestește Cornel Bădoiu.

Graba cu care s-au derulat procesele în acele zille şi-a arătat efectele peste ani. De exemplu, bunurile personale confiscate de la familia Ceuşescu au fost recuperate de moştenitori în instanţă.

Este evident că România nu s-a ales cu un proces la fel ca cel deschis împotriva liderilor Germaniei naziste. Chiar dacă mulţi lideri comunişti au fost condamnaţi, la câţiva ani distanţă au fost eliberaţi pe caz de boală sau graţiaţi de preşedinţii României democratice. Cei care au împărţit dreptatea în anii 90 spun că încă mai sunt multe de făcut.

„Părerea mea este că justiţia aia bătrână şi-a făcut datoria, spre deosebire de asta tânără, care nu prea face dreptate în România”, susține Cornel Bădoiu.