Sari la conținut

Spovedania lui Brâncuși înainte de a muri

În 1904, Constantin Brâncuşi a plecat la Paris cu o valiză de visuri din Hobiţa Olteniei şi în numai câțiva ani a reușit să schimbe radical filosofia sculpturii moderne. A cucerit lumea cu talentul său nativ, iar prin opera sa a promovat peste tot România. Cei 54 de ani de pribegie pariziană l-au transformat în francezul Brancuzi. Dar, dincolo de paşaport, Brâncuşi a rămas un mare român.

Domnișoara Pogany, Sărutul, Rugăciune sau Cap de Copil. În România există doar 17 lucrări semnate Constantin Brâncuși, cu tot cu recent mediatizată „Cumintenia pământului”.

Cele mai multe opere se află la Muzeul de Arta din Paris. Brâncuși, prințul țăran, cum i se spunea la Paris, a marcat istoria sculpturii și pe toți cei care l-au cunoscut.

După absolvirea Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, pleacă la Paris să cucerească lumea. În artă era modern dar primitiv. În viață era parizian dar profund român.

„Brâncuşi, în atelierul acesta al lui, şi-a recreat o casă aşa cum era obişnuit la el la ţară! Avea scaune făcute din lemn, o masă făcută din ghips. Totul era foarte simplu”, spune Sorana Georgescu Gorjan, cercetător.

„El s-a hrănit în mentalul lui cu tot ce a văzut în copilărie. Şi peisajul şi sculptura populară şi creaţia populară şi creaţia literară. Măiestria iese din poveştile româneşti”, spune dr. Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou Paris.

La Paris se împrieteneşte cu Matisse, cu Erik Satie şi cu Modigliani. Refuză să fie ucenicul marelui sculptor Auguste Rodin. Expune la Londra şi în New York. Rămâne însă fidel simbolisticii ortodoxe şi urmărește să obțină forma pură din orice material: piatră, lemn sau bronz.

„Foarte multe elemente plastice de pe stâlpii de mormânt, stâlpii de cerdac, stâlpii de poartă, apar în opera lui Brâncuşi”, spune Sorin Buliga, cercetător la Centrul de Cercetare Documentare și Promovare "Constantin Brâncuși" din Tg Jiu.

„Tot mediul lui Brâncuşi, încă din Gorj, Târgu Jiu, Craiova şi apoi Bucureşti au contribuit la creaţia unui fond intelectual artistic pe care el l-a exploatat modernizându-l şi apropiindu-şi-l ca să creeze ceva nou”, adaugă dr. Doina Lemny.

În cei 54 de ani trăiţi departe de țară, „Brancuzi” rămâne românul și gorjeanul Brâncuși.

„În acel BRANCUZI universal adaugă, înşurubează un Brâncuşi autentic. Brâncuşiul care îşi cheamă vizitatorii, îi cheamă la mămăligă, la saramură de pui, mujdei de usturoi, cu vin servit din carafă. Un Brâncuşi autentic în sensul ospitalităţii româneşti”, spune Erwin Kessler, istoric de artă.

„Atelierul era foarte românesc. Brâncuşi îi primea cu mâncăruri româneşti foarte simple, pe care le făcea chiar el. Uneori chiar în forja pe care o folosea pentru lucru”, spune Ionuţ Teianu, regizor.

Îmbracă haine la modă, frecventează cluburi de golf şi călătoreşte în croaziere alături de aristocraţi iluştri. Este însă permanent atent la informațiile care vin din România, mai ales după venirea comuniștilor la putere.

„Brâncuşi întotdeauna s-a considerat român, cred. N-a vrut niciodată să pară francez sau să se îndepărteze de ţara lui. Dimpotrivă”, spune Ionuţ Teianu, regizor.

„Brâncuşi a dăruit statului român! N-a primit niciun ban pentru ansamblul de la Târgu Jiu, care este capodopera sa. Deci României i-a făcut un dar nepreţuit”, afirmă Sorana Georgescu Gorjan, cercetător.

În anii trăiți departe de țară, Brâncuşi a rămas loial Catedralei Creştin-Ortodoxe din Paris, unde obişnuia să se roage.

„Maria Tănase i-a cântat o doină gorjenească de la noi de la Jiu. Iar Maria Tănase l-a simţit pe Brâncuşi plângând, curgându-i lacrimile. Şi atunci Maria Tănase povesteşte că, stăteau spate în spate, i-a pus o pernă şi l-a lăsat aşa plângând, adormind. Şi ea a plecat la Bucureşti”, povestește prof. dr. Tudor Nedelcea, cercetător ştiinţific al Academiei Române.

Cu cinci ani înainte să moară, în anul 1951, Brâncusi a renunțat la cetățenia română ca să poată să doneze statului francez lucrările și atelierul său legendar. În faţa episcopului Teofil şi-a mărturisit durerea întreagă, într-o spovedanie.

„Mor neîmpăcat sufleteşte că nu pot să-mi dau sufletul în ţara mea, iar material că voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea”, relatează cercetătorul Sorin Buliga.

În România, Brâncuşi are chipul imprimat pe bancnote şi este brand naţional, la fel ca Eminescu, Enescu și Caragiale. Dar, dincolo de prețuirea noastră, Brâncuşi rămâne Brâncuzi: artist francez, de origine română.