Sari la conținut

1879 | Cum s-a născut Academia Română

În urmă cu 150 de ani, cu numai o lună înainte de instalarea la Bucureşti a lui Carol de Hohenzollern, Locotenenţa Domnească aprobă constituirea Societăţii Literare Române, viitoarea Academie Română. De-a lungul celor aproape 5 decenii de domnie, Carol I a sprijinit substanţial instituţia. A făcut donaţii majore, i-a lăudat public pe cei mai merituoşi oameni de ştiinţă, a încurajat vorbirea corectă a limbii române, fără neologisme în exces, studiul istoriei şi, în egală măsură, profesionalismul în studiile tehnice. Exemplul Regelui a fost urmat de o serie întreagă de particulari bogaţi care au înfiinţat pe propria cheltuială propriile societăţi sau publicaţii ştiinţifice.

În august 1867, domnitorul Carol I inaugurează lucrările Societăţii Academice Române. În 1879, cele trei ramuri ale sale - litere, arte şi ştiinţă - s-au transformat în Academia Română. Scopul Academiei era să aducă laolaltă gândirea înaltă din toate teritoriile locuite de români. Este motivul pentru care printre primii preşedinţi ai Academiei s-au numărat ardelenii August Treboniu Laurian şi George Bariţiu. Preşedinte de onoare al forului, regele Carol I, însoţit de regina Elisabeta, era prezent la deschiderea fiecărei sesiuni anuale. Discursurile Regelui, foarte scurte, punctează fie momente importante din viaţa publică, fie ceea ce considera că ar trebui să fie priorităţile unui vast proiect de ţară:

În 1888, Regele accentua că sârguinţa membrilor Academiei i-a ajutat pe români să fie încrezători în viitor. Cunoşcându-şi istoria, românii au înţeles că nu sunt mai prejos decât alte naţiuni. Dar Academia Română, continua el, trebuie să devină un focar de ştiinţă care să lumineze tot Răsăritul Europei. În 1892, când este inaugurat noul sediu al instituţiei, suveranul reia această ambiţie. Economic şi politic, România devenise o putere regională, iar regele ştia că această forţă se menţine numai prin cultivarea creierelor. În 1893, regele îl are alături de moştenitorul Ferdinand care tocmai se căsătorise cu Maria de Edinburg, nepoata reginei britanice. Carol I vorbeşte despre continuitatea dinastiei şi recomandă Academiei să completeze rapid locurile vacante.

Urmărind îndeaproape agenda naţională, Academia Română s-a concentrat iniţial asupra limbii române şi a istoriei. Pe măsură ce modernizarea avansa, accentul s-a mutat asupra ştiinţelor cu aplicaţiile lor practice: medicina, ingineria şi arhitectura. Episodul primirii în academie a inginerului Anghel Saligny în 1897 pune în lumină această schimbare de macaz.

Prof. Nicolae Noica, expert în istoria lucrărilor publice din România modernă: „La votul care s-a dat, n-a reuşit să primească numărul de voturi necesare, 50+1. Şi atunci preşedintele Academiei a zis să organizeze o excursie... şi au organizat o excursie, i-a cazat seara şi a doua zi dimineaţa au zis: hai să mergem pe Dunăre, să vedem dimineaţa Dunărea. Şi în momentul în care au mers şi au ajuns în faţa podului şi au zis vai, dar ce splendoare. Şi atunci preşedintele Academiei le-a spus ca această splendoare este făcută de inginerul pe care l-au respins să intre în Academie. Şi bineînţeles că a fost primit.”

De la fondare până la abolirea monarhiei, Academia Română a funcţionat din fonduri private. Sprijinul statului era infim. Până în 1948, politicieni de vârf sau boieri de ţară, avocaţi, medici sau profesori contribuiau, fiecare după puteri, la susţinerea Academiei. Printre donatori: Dimitrie Sturza, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Titu Maiorescu, Vasile Urechia, Alexandru Odobescu până la menajera Maria Uta Schiopescu, dornică să se afle şi ea prin cei care susţineau bunăstarea ţării. Totuşi, cei mai importanţi sponsori erau foarte bogaţi.

Marile familii au dăruit Academiei documente inestimabile. În 1882, preşedintele Sturza mulţumeşte prinţesei Aglaia Alaux, născută Grigore Ghica, pentru că a donat Academiei 59 de documente, între care unul de la 1440, alte două din 1530, 13 hrisoare cu semnături domneşti din 1622 până în 1706, 17 alte înscrisuri dintre 1550 şi 1866. Grigore Ghica al III lea a fost domnitorul Moldovei, asasinat de turci pentru că s-a opus cedării Bucovinei către habsburgi în 1775. Dincolo de valoarea în sine a documentelor Ghica, Academia se preocupa în mod special de românii din afara graniţelor. În 1883, Mihail Kogălniceanu atrage atenţia asupra descoperirilor arheologului basarabean Ion Soroceanu care făcuse săpături în sudul Basarabiei.

Prin testament, mulţi cărturari lăsau Academiei biblioteca sau arhivele lor, iar diverşi notabili case, moşii, sume de bani sau chiar afaceri. Academia îşi finanţa astfel proiectele de cercetare, susţinea şcoli sau spitale, oferea burse şi premii. Regele însuşi a lăsat Academiei 600.000 de lei aur, echivalentul de astăzi a circa 20 de milioane de euro.

Regele a oferit 300.000 de lei aur, adica în jur de 9 milioane de euro şi Societăţii Geografice. Militar încercat, era interesat de matematică, astronomie, dar mai ales de întocmirea unei hărţi exacte de Stat-Major.

Astronomia s-a dovedit a fi şi pasiunea amiralului Vasile Urseanu. Militar dintr-o familie modestă, el a condus bateriile de pe Dunăre în timpul Războiului de Independenţă. Avansat comandor, a asigurat apoi siguranţa navigaţiei fluviale şi a lucrat la realizarea unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte ale lui Carol I: o puternică flotă comercială şi militară românească. În 1898, amiralul a devenit inspector general al porturilor şi navigaţiei. Retras în viaţa privată, el devine, în 1908, preşedintele Societăţii Astronomice Române şi construieşte din banii lui Observatorul Astronomic din Bucureşti.

Adrian Sonka, cercetător, Observatorul Astronomic București: „Orice marinar are această pasiune pentru astronomie, pe vremea aceea se orientau după stele şi după calcule şi după observarea corpurilor cereşti. Atunci când ai o pasiune cauţi oameni care sunt pasionaţi de acelaşi lucru. Pe vremea aceea 1908, dacă eşti pasionat de astronomie în Bucureşti, ce poţi să faci? Stai acasă. Noi aveam însă o Societate Astronomică de pasionaţi de astronomie.”

Iniţiatorul Societăţii Astronomice Române era jurnalistul Victor Anestin, un excelent traducător al lucrărilor franceze şi germane de astronomie. Lumea citea pasionată în revista Orion ultimele ipoteze despre planeta Marte, după cum citea şi romanele SF a lui Camille Flammarion.

Această pătură de mijloc care îşi permitea să-şi finanţeze hobby-urile însemna însă mult mai mult. După câteva decenii de modernizare intensivă, ţara se putea baza pe ingineri, arhitecţi şi medici de anvergură europeană, legaţi însă de proiectul de ţară românesc.

Forţa acestei materii cenuşii a fost, de fapt, cea care va face posibilă Marea Unire.