Sari la conținut

Carol al II-lea, figura controversată a dinastiei

Carol al II-lea este o figură controversată. Moştenitor al Coroanei, el a renunţat în 1925 la prerogativele regale pentru o relaţie amoroasă interzisă de Constituţia românească. După cinci ani a revenit în ţară şi a preluat coroana de la fiul său, Mihai.

1925-1927 | Ani nefaşti pentru dinastia "de România"

În plină reorganizare după Marea Unire, România a primit în anii '20 câteva lovituri politice drastice. Prinţul moştenitor, căsătorit fiind şi cu un copil de 4 ani, a renunţat la Coroana României pentru a fi alături de amanta sa, Elena Lupescu. Opinia publică, cu amintirea comportamentului impecabil al primului cuplu regal - Carol şi Elisabeta, şi obişnuită cu respectarea strictă a priorităţilor naţionale pe care şi-o impuneau urmaşii lor, Ferdinand şi Maria, a fost şocată. Dezamăgit, regele îşi dezmoşteneşte fiul. Prin testament, Ferdinand decide că urmaşul său va fi direct Mihai, fiul lui Carol.

Din nefericire, Regele Marii Unirii află că este bolnav de cancer. Conştient că Regenţa pentru micul Mihai e o soluţie fragilă, Ferdinand a vrut să lase România pe mâini puternice. I-a cerut premierului Alexandru Averescu, care conducea un partid mic, să demisioneze, iar noile alegeri l-au readus la putere pe liderul marelui partid liberal, Ionel Brătianu. Regele împărţise cu acesta perioada cruntă a primului război mondial, cu rezultate extraordinare. România îşi plânge apoi regele care se stinge la 20 iulie 1927. Neşansa a făcut ca premierul Ionel Brătianu să moară la trei luni după regele Ferdinand, din cauza unei gripe prost tratate. România intră într-o epocă a incertitudinii.

1927 -1930 | Perioada Regenţei; Mihai I era minor

Îndoliate, regina Maria şi principesa Elena, nora ei, îl însoţesc pe Mihai, în vârstă de 6 ani, în Parlament, unde are loc ceremonia instituirii Regenţei. Stabilită de regele Ferdinand, ea era alcătuită din prinţul Nicolae, fratele prinţului dezmoştenit şi unchiul lui Mihai, preşedintele Înaltei Curţi, Gheorghe Buzdugan şi de patriarhul Miron Cristea. Niciunul dintre cei trei nu erau pregătiţi să conducă. Prinţul Nicolae, cu studii temeinice în Marea Britanie, se pregătea pentru o carieră în Marină, Gheorghe Buzdugan era acaparat de profesia sa judiciară, iar Miron Cristea nu reuşea să asigure coeziunea dintre ei.

1930 | Negocieri de revenire a lui Carol al II - lea

Diana Mandache, istoric, MNIR: „Era un curent puternic procarlist în care nu se considera viabilă această formulă cu regele Mihai minor pentru o perioadă aşa îndelungată până când împlinea 18 ani. Politicienii se orientaseră pentru susţinerea revenirii lui Carol in ţară.”

1930 | Carol al II - lea, sprijinit de ţărănişti

Unul dintre politicienii care l-au ajutat pe Carol al II-lea să ajungă în fruntea ţării a fost ardeleanul Iuliu Maniu. Om politic cu o educaţie impecabilă, democrat convins, Iuliu Maniu se remarcase înainte de război în Parlamentul de la Budapesta unde apăra drepturile românilor. A fost sufletul organizării Marii Adunări de la Alba Iulia din 1918. După Unire, Partidul Naţional Român din Transilvania pe care îl conducea s-a unit cu Partidul Ţărănesc condus de Ion Mihalache, formând contrapondere redutabilă la puternicul partid liberal. Iritaţi de controlul cvasi-total pe care aşa-numita dinastie a Brătienilor îl exercita în politică şi administraţie, ţărăniştii erau dornici să vină la putere. Dar Iuliu Maniu obţinuse de la Carol al II-lea promisiunea că Elena Lupescu va rămâne în străinătate şi că nu se va proclama Rege imediat.

14 - 8 iunie 1930 | Carol al II-lea depune jurământul

Prinţul risipitor a primit acceptul Parlamentului să devină Rege cu un singur vot împotrivă la două zile după ce a ajuns în ţară, 8 iunie 1930. Elena Lupescu a revenit şi ea foarte repede în ţară. În 1931, ea îl propulsează ca Mareşal al Curţii Regale pe ofiţerul de cavalerie, Ernest Urdăreanu, eminenţă cenuşie de rău augur.

Diana Mandache, istoric, MNIR: „Era vorba de o camarilă regală de care și regeleCcarol era dornic să o aibă - cu oameni de încredere - în jurul cărora era și Elena Lupescu. Urdăreanu avea să deţină un rol fulminant, aveau afaceri împreună şi Urdăreanu- când să pleace din România în 1940 - cu Regele Carol - avea procese pentru că escrocase primării si diverse afaceri. O parte din oamnii Regelui Carol aveau aşa afaceri în jurul cărora gravita și Elena Lupescu.”

1936 | Episcopul Gurie Grosu îi spune "Nu!" regelui

O replică legendară faţă de slăbiciunea regelui a venit de la Mitropolitul Basarabiei, Gurie Grosu, un ascet şi, înainte de Unire, apărător al drepturior românilor contra rusificării.

Dan Ciachir, istoric și teolog: “În 1936, Regele Carol al II-lea, aflat în vizită la Chişinău, a vrut să intre prin uşile împărăteşti, prerogativă a regilor României în calitate de urmaşi ai împăraţilor bizantini. Numai că regele Carol al II lea nu fusese uns de Biserică şi trăia în concubinaj cu Elena Lupescu. Şi atunci în auzul în 2.500 de oameni, în Catedrala Soborul, şi cu mâna de Mitropolit ridicată, a spus: "Măria Ta! Asta să o faci când vei veni cu coroana pe cap şi soţia legiuită alături!" Peste un an nu mai era mitropolit. Omului acela atât de corect şi de blând i s-au inventat fraude, luări de bani.”

1930-1940 | Un şef al Casei Regale autoritar

Prezenţa lui Carol al II-lea în fruntea ţării i-a afectat pe ceilalţi membri ai familiei regale. Noul rege şi-a impus imediat voinţa în faţa fostei sale soţii, Elena, în privinţa programului fiului lor, Mihai, devenit Mare Voievod de Alba-Iulia. Până la urmă, prinţesa a fost nevoită să părăsească România. Instalată la Florenţa, ea era vizitată de fiul ei de numai două ori pe an, câte două săptămâni.

În ciuda greşelilor sale politice, Carol al II-lea era cultivat, poliglot şi iubitor şi finanţator de artă. El a avut inspiraţia de a crea pentru Mihai o clasă cu elevi din toate straturile sociale şi din toate regiunile ţării şi a cerut profesorilor exigenţă maximă pentru fiul său. Totuşi, în ciuda privilegiilor şi a unei educaţii excelente, copilăria lui Mihai nu a fost fericită. Lipsit de căldura mamei, nu îşi putea vedea prea des nici bunica, pe regina Maria, cu care, înainte de revenirea tatălui, era obişnuit să petreacă timp în fiecare zi.

Carol II o rupe pe regina Maria de viaţa publică

Devenit ca rege, şef al familiei, Carol al II-lea controla atât de strict viaţa mamei sale încât aproape că a obligat-o să părăsească Palatul Cotroceni, unde trăia de la 18 ani.

Diana Mandache, istoric, MNIR: „Erau liste cu audienţele pe care trebuia să le primească Maria, trebuiau să fie aprobate de Carol sau Urdăreanu. Se ştia ce corespondenţă primeşte. Orice mişcare a reginei, el se simţea el se simţea in umbră, persoanalitatea Reginei Maria domina. Nu la toate sărbătorile de 10 mai regina era la Bucureşti.”

Imaginea din septembrie 1936 care Regina Maria, atât de iubită de români, apare la inaugurarea versiunii monumentale a Arcului de Triumf, este una rară. Se pare că regele Carol al II-lea nu i-a iertat mamei sale niciodată intervenţia care l-a despărţit de Zizi Lambrino, iubita din tinereţe, şi nici prea marea apropiere reginei de prinţul Barbu Ştirbey. Izolat, şi acest devotat sfătuitor al familiei a fost nevoit să părăsească România. Barbu Ştirbey va reintra în serviciul României abia în timpul negocierilor regelui Mihai din anii '40 pentru ieşirea din alianţa cu Hitler, alianţă la care şi Carol al II-lea şi mareşalul Ion Antonescu contribuiseră din plin.