Sari la conținut

De ce a intrat România în război de Sfânta Mărie. Crucea Roșie și bătălia din spatele frontului

România a intrat în Primul Război mondial de Sfântă Mărie, adică pe 15 august 1916, stil vechi. Data a fost aleasă din două motive. În primul rând, Armata Română se punea sub protecţia Fecioarei Maria. În al doilea rând, românii o onorau astfel pe Regina Maria. Ea înclinase balanţa pentru intrarea în război pentru Transilvania. Războiul a fost crâncen.


Acum exact 100 de ani, armata română şi armata rusă duceau lupte grele în sudul Moldovei, la Mărăşti şi Mărăşeşti. Au fost peste 30 de mii de soldaţi morţi, răniţi şi dispăruţi de partea româno-rusă şi alte zeci de mii de victime în tabăra austro-germană. Dincolo de liniile frontului, se ducea lupta pentru supravieţuirea celor răniţi, a celor bolnavi, a refugiaţilor care abia reuşeau să facă rost de o bucată de pâine. În acei ani, societatea de Cruce Roşie din România a făcut uneori imposibilul. Regina Maria patrona organizaţia.

Regina Maria, chipul speranței

Fotografiile reginei Maria în uniformă de Cruce Roşie îngrijind răniţi au făcut înconjurul lumii chiar în anii Primului Război Mondial. Ataşaţii de presă de pe lângă misiunile militare străine erau fascinaţi de curajul ei. Prinţesă a Marii Britanii şi nepoată de ţar, Maria nu ezita să stea între muribunzi în apropiere de linia frontului sau să bată pe jos drumuri de ţară în căutare de provizii de lemne sau hrană.

După înfrângerile teribile din toamna lui 1916, imaginea reginei a fost popularizată de autorităţi ca să le redea militarilor români speranţa că războiul poate fi câştigat. Alături de promisiunea regelui Ferdinand că ţăranii-soldaţi vor primi pământ la sfârşitul conflictului, ideea că regina Maria are grijă de ei şi de familiile lor a făcut minuni. Serviciile secrete germane au fost şocate să constate că armata română din 1917 nu era aceeaşi armată demoralizată din iarna lui 1916.

„Ea a riscat. A riscat foarte mult ajutând, de ce? Avea o carismă sau şi o aură. Atunci când ajungea lângă cei răniţi, ei o percepeau ca pe o icoană, o icoană ocrotitoare, avea un fel de magie asupra lor şi asta era o alinare importantă pentru ei. Le oferea icoane sau coşuri cu mâncare, dulciuri, dar cea mai importantă era prezenţa sa, era esenţială în preajma acelor ofiţeri sau soldaţi răniţi sau bolnavi de tifos”, explică istoricul Diana Mandache.

Încrederea în conducători a contat cel puţin la fel de mult ca ajutorul militar francez. Din întreg Frontul de Est, care se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră, numai linia românească de la Mărăşti şi Mărăşeşti a rezistat în faţa ofensivei Puterilor Centrale.

Cum a apărut Crucea Roșie

În 1914, la izbucnirea războiului în Europa, Crucea Roşie românească avea deja o lungă experienţă.

Acest acord internaţional care urmărea „ameliorarea soartei militarior răniţi din armatele de campanie” a fost iniţiat de un medic elveţian, Henry Dunant, martor al carnagiului de la Solferino din 1859. Au murit atunci, într-o singură zi, 40 de mii de soldaţi, iar numărul răniţilor a fost imens. Bucureştul a fost una din primele capitale din Europa care adera la principiile de neutralitate, voluntariat şi compasiune ale Crucii Roşii.

„În 1876, un grup de persoane remarcabile ale vremii au înfiinţat primul Comitet al Crucii Roşii la 4 iulie 1876 cu sediul la Spitalul Colţea. A fost ales primul preşedinte în persoana prinţului Dimitrie Ghica, a fost aproape 21 de ani preşedinte al Crucii Roşii, a avut vicepreşedinţi pe Cantacuzino, pe Davila, deci numai nume ilustre ale vremii au servit Crucea Roşie în acea perioadă. Ulterior s-a înfiinţat şi o societate a doamnelor Crucii Roşii care a fuzionat cu societatea naţională de Cruce Roşie înainte de Primul Război Mondial”, spune Ioan Silviu Lefter, director Crucea Roșie România.

Primele echipe româneşti de Cruce Roşie au fost trimise combatanţilor turci şi sârbi aflaţi în conflict în timpul crizei balcanice din 1876. Turcia, deşi membră a Convenţiei de la Geneva, a refuzat gestul. Medicii şi sanitarii români au ajuns în Serbia la jumătatea lui iulie, iar până în decembrie 1876 au îngrijit circa 7.000 de răniţi.

Operaţiunea s-a dovedit un exerciţiu folositor în ajunul Războiului de Independenţă care începuse la sfârşitul lui aprilie 1877. Lunile următoare au fost proba de foc pentru Serviciul Medical organizat de dr. Carol Davila, dar şi pentru implicarea directă a Elisabetei Doamna în preluarea răniţilor. Un spital de campanie a fost instalat atunci chiar în grădina Palatului Cotroceni. Grija capetelor încoronate pentru cei neajutoraţi era o tradiţie.

Donații generoase din partea celor înstăriți

„Toate reginele Casei Regale s-au implicat în activităţile de Cruce Roşie şi nu numai. Vreau să vă spun că participând reginele la această activitate de Cruce Roşie, au mobilizat foarte mult doamnele potentaţilor vremii şi ai oamenilor cunoscuţi ai vremii. Şi asta nu numai că activau ca voluntari de Cruce Roşie, pentru că societatea de Cruce Roşie trebuia să fie susţinută financiar. Toate activităţile de Cruce Roşie presupun nişte costuri.Şi atunci oamenii puternici ai vremii au făcut diverse donaţii societăţii de Cruce Roşie, donaţii care s-au manifestat atât în clădiri, cât şi în bunuri care puteau fi folosite în absolut orice situaţie în care era nevoie de Crucea Roşie. Vă dau un exemplu, cel al preşedintelui activ al Crucii Roşii în perioada Primului Război Mondial, Alexandru Marghiloman. Erau oameni cunoscuţi care donau şi din avere, şi din timpul lor liber pentru a-şi ajuta semenii. Probabil că aveau alte concepţii”, spune Ioan Silviu Lefter.

După căderea Bucureştiului şi evacuarea autorităţilor române la Iaşi, Crucea Roşie a primit în grijă toate spitalele civile din ţară. Potrivit unei evaluări făcute după război de generalul Radu Rosetti, echipele de Cruce Roşie au tratat în spitale peste 150.000 de bolnavi, au distribuit milioane de porţii de mâncare.

Cele mai multe cantine improvizate erau instalate în gări, inclusiv la Gara de Nord, dar şi în şcoli sau în comunităţi bisericeşti. În acei ani, Crucea Roşie din Bucureşti s-a ocupat de mai mult de 800 de mii de refugiaţi. Oamenii veneau din Dobrogea, Oltenia şi Muntenia, pe măsură ce înainta linia frontului. În plus, ne spune Radu Rosetti, voluntarii de la Crucea Roşie au transmis peste 350 de mii de scrisori către familiile soldaţilor, indiferent de tabăra din care făceau parte militarii.

„Au fost organizate foarte multe spitale în partea rămasă, în nordul Moldovei. Sunt de notorietate spitale unde au fost îngrijiţi foarte mulţi răniţi. Au înfiinţat acea reţea de ambulanţe, au înfiinţat spitale, la Coţofeneşti în judeţul Bacău, unde a fost un spital mare de campanie, era foarte aproape de zona Mărăşeşti”, explică Silviu Lefter.

Sfârşitul războiului în Europa nu a însemnat sfârşitul războiului pentru România. A urmat ofensiva militară pentru apărarea Transilvaniei şi împotriva regimului bolşevic al lui Bela Kun. Soldaţii români au părăsit Budapesta abia în toamna lui 1920.

În plus, întreaga Românie era devastată de război. Refugiaţii se întorceau acasă, dar după o absenţă de câţiva ani, nu mai existau recolte, iar multe locuinţe erau devastate. Regina Maria, trimisă de guvernul Brătianu în misiune diplomatică la Paris şi Londra, s-a întors victorioasă, dar şi cu donaţii consistente. Era vorba de bani, maşini de teren şi echipe medicale.

În 1921, proaspăt căsătorită cu prinţul Carol, viitoarea regină-mamă, Elena, se va ocupa şi ea de acţiuni umanitare, alături de regina Maria.

Lupta contra sărăciei

Crucea Roşie s-a dovedit foarte activă şi în vreme de pace. În 1928, în timpul unei secete care a bântuit sudul Basarabiei, acolo s-au organizat de urgenţă 150 de cantine, destinate mai ales copiiilor şi bătrânilor. Alimentele donate au fost transportate de CFR cu tarif redus. O acţiune similară a avut loc şi în judeţul Gorj. Crucea Roşie intervenea şi iarna, ducând în zonele calamitate îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente. În acelaţi an, o acţiune similară a avut loc şi în judeţul Gorj. Multe dintre aceste operaţiuni aveau loc, aici, în marea sală de şedinţe din clădirea Crucii Roşii din Bucureşti, prezidate uneori de regina Maria.

Sediul societăţii de Cruce Roşie din Bucureşti, aflat în apropiere de Piaţa Romană, a fost ridicat în 1927 numai prin donaţii. Clădirea - deşi a adăpostit Crucea Roşie şi în perioada comunistă, a fost recuperată după 10 ani de proces cu autorităţile locale. Dar marele depozit al Crucii Roşii din zona Arcului de Triumf, construit în 1932, a fost pierdut definitiv în instanţă. În judeţe, situaţia este şi mai complicată. Multe acte de proprietate s-au pierdut. Crucea Roşie deţinea nu numai clădiri pentru filiale, ci şi moşii sau spitale.

Au fost situaţii în care membrii Casei Regale au făcut donaţii în pământuri Crucii Roşii. Am primit o donaţie de la prinţesa Ileana, 3 ha la Mangalia, unde Crucea Roşie a a construit un spital pentru copiii bolnavi de tuberculoză. S-au făcut donaţii la Techirghiol spre exemplu unde a fost o tabără de 400 de locuri tot pentru copiii bolnavi de tuberculoză.

Potrivit vechilor sale reguli, Crucea Roşie din România consideră sărăcia un dezastru similar războiului sau catastrofelor naturale. Programele sociale ale Crucii Roşii de astăzi, precum „Banca de alimente”, adică posibilitatea donaţiilor alimentare în marile magazine sau cursurile de prim-ajutor gratuite - se desfăşoară datorită voluntarilor. Preşedintele actual al Crucii Roşii, principesa Margareta de România, reia tradiţia patronajului regal. Dar deţinătorii de facto ai puterii ezită încă să-şi ajute public semenii în nevoie.