Sari la conținut

Cei mai tineri câştigători de Oscar

Tatum O'Neal este cea mai tânără actriţă care a primit un Oscar pentru interpretare, datorită rolului secundar din "Paper Moon". Avea doar 10 ani. Cu toate acestea, fiica lui Ryan O'Neal nu a avut o carieră de amploare, aşa cum s-ar fi crezut. O'Neal deţine acest record de 41 de ani.

Anna Paquin a câştigat, la vârsta de 11 ani, un Oscar pentru rolul secundar din "The Piano". Paquin a ajuns, la maturitate, să joace în seria "True Blood", dar şi în filmele "X-Men" şi alte producţii independente.

Cea mai tânără actriţă care a primit Oscar pentru rol principal este Marlee Matlin, o interpretă surdo-mută, datorită rolului din "Children of a Lesser God", în anul 1987. Avea 21 de ani. Dar Matlin a jucat ulterior mai mult în seriale, pentru că la Hollywood nu prea există roluri pentru persoanele cu dizabilităţi.

În ceea ce-i priveşte pe actori, Timothy Hutton a câştigat la numai 20 de ani premiul Oscar pentru rolul secundar din "Ordinary People".

Actori care la vârste neobişnuit de fragede au luat Oscarul sunt, totuşi, excepţia şi nu regula.


Gala Premiilor Oscar, ajunsă de cea de-a 88 a ediţie, este transmisă în direct de la Los Angeles, pe 28 februarie. 

Sosirea vedetelor pe covorul roşu, predicţiile specialiştilor şi Gala prezentată de Chris Rock sunt transmise în direct, în exclusivitate în România, pe Digi24 şi Digi Film, de la ora 01.20 noaptea şi până în jurul orei 6 dimineaţa, ora României. 

Iubitorii de film se vor bucura de o transmisie live, fără pauze, în afara celor de la ceremonia din Los Angeles. Și în acest an, gazdele transmisiei vor fi criticul de film Irina Margareta Nistor și jurnalista Digi24 Oana Zamfir.