OSCAR 2016 | Cine va fi cea mai bună actriţă în rol secundar?

Data publicării:
jennifer jason leigh - GettyImages-510447924

 

Jennifer Jason Leigh joacă în seriale şi filme din anii 80. Prima nominalizare la Oscar de care se bucură vine pentru rolul secundar din super-producţia lui Quentin Tarantino, The Hateful Eight. Leigh o interpretează pe Daisy Domergue, membră a unei bande de criminali din secolul al XIX-lea. Daisy este prinsă de un vânător de recompense care ţine morţiş să o ducă vie la spânzurătoare.  

Trebuie să recunoştem că filmul lui Tarantino nu ar fi avut niciun farmec dacă Daisy Domergue ar fi fost doar o umbră în poveste. Femeia este rea de gură şi greu de ucis. Este personajul care ascunde surprize şi singura prezenţa feminină din gaşca celor opt anti-eroi. Îţi stârneşte milă, simpatie, dezgust, emoţie, frică, din nou milă, te face să razi şi apoi ajungi să o urăşti. Într-un final, te aştepţi să o vezi murind, dar în filmele lui Tarantino nu primeşti niciodată ce te-aştepţi...

Roony Mara este Therese Belivet în filmul de dragoste Carol. E o tânăra fragilă, pasionată de fotografie şi se îndrăgosteşte de Carol, o femeie rafinată şi matură. Cele două îşi trăiesc povestea de amor în anii '50, când relaţiile între persoanele de acelaşi sex erau o chestiune scandaloasă, chiar şi în cosmopolitul New York. În Carol nu lipsesc scenele intime între cele două personaje feminine. Tânăra Rooney Mara recunoștea că înainte de filmări era îngrozită de ideea că va lucra cu experimentata Cate Blanchette. S-a întâmplat ca prima scenă pe care au filmat-o împreună să fie una intimă. Astfel, gheaţă s-a spart din prima zi.

Rooney Mara nu e la primul rol în care joacă scene intime cu o femeie. În Side Effects, are o relaţie ascunsă cu psihiatrul ei, nimeni alta decât Catherine Zeta Jones. Însă cu rolul Therese din Carol, Mara chiar a făcut senzaţie: a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de la Cannes şi este pentru a doua oară nominalizată la Oscar. Pe prima a primit-o în 2012, pentru rolul principal din The Girl With The Dragon Tattoo.

De la rolul din The Notebook, care a făcut-o celebră, Rachel McAdams a jucat în zeci de filme, majoritatea de dragoste. Ani în şir, a fost preferata regizorilor când era vorba de filme siropoase, dar actriţa nu s-a mulţumit cu atât. În The Lucky Ones a jucat rolul unui soldat întors din războiul din Irak, în Morning Glory este o producătoare de ştiri obsedată de muncă, iar în serialul True Detective este un investigator agresiv. Instinctul lui Rachel McAdams, care a făcut-o să aleagă în ultimii ani astfel de roluri, a fost unul bun. Anul acesta este pentru prima dată nominlaizata la Oscar pentru interpretarea jurnalistei Sacha Pfeiffer din Spotlight. Sacha este prezenţa feminină din echipa de investigaţii a cotidianului The Boston Globe. E inteligentă, curioasă, calmă şi echilibrată. Adică exact ce are nevoie o echipa de ziarişti care lucrează un subiect tabu.

Actriţa suedeză Alicia Vikander are 27 de ani şi a intrat în atenţia internaţională încă din 2012, când a jucat alături de Keira Knightley şi Jude Law în Anna Karenina. Trei ani mai târziu, a primit nominalizări la Globul de Aur şi la Oscar. Poate nu degeaba revista Vogue, care a ţinut morţiş să o aibă pe Vikander pe coperta la sfârşitul lui 2015, susţine că anul acesta va fi ANUL EI. La Oscar, actriţa este nominalizată pentru interpretarea din The Danish Girl. Gerda Wagener este o tânăr[ pictoriţă, căsătorită cu Einer. Soţie devotată şi iubitoare, trece printr-un proces dureros în care trebuie să accepte că soţul ei e trassexual şi că îşi doreşte mai presus de orice să devină femeie. Deşi este foarte tânără, actriţa i-a uimit pe critici cu interpretarea unei femei mature, a unei soţii altruiste şi iubitoare. De altfel, Alicia Vikander spune că, din punctul ei de vedere, povestea din The Danish Girl este una de dragoste.

Kate Winslet a câştigat deja un Glob de Aur cu rolul secundar din Steve Jobs. În acest film este Joanna Hoffman, mâna dreapta a fondatorului Apple. Joanna este singura persoană care îl suportă pe excentricul Steve Jobs, care îi cunoaşte punctele slabe şi care îi este alături necondiţionat. Relaţia dintre cei doi este profundă şi sinceră şi nu depăşeşte graniţele profesionale. Joanna se descrie în film ca fiind soţia de la serviciu a lui Steve jobs. Kate Winslet recunoaşte că şi-a dorit foarte tare să joace în această peliculă, datorită lui Michael Fassbender, pe care îl consideră un actor incredibil, dar şi pentru că este regizat de Dany Boyle. Faptul că filmul nu e biografic, ci concentrat pe OMUL STEVE JOBS a fost un motiv în plus pentru Kate să accepte imediat rolul Joannei. Cu această peliculă, Kate Winslet este la a şaptea nominalizare la premiile Academiei. Actriţa are deja acasă o statuetă Oscar. A câştigat-o în 2008 cu interpretarea din The Reader.


Gala Premiilor Oscar, ajunsă de cea de-a 88 a ediţie, este transmisă în direct de la Los Angeles, în noaptea de 28 spre 29 februarie. 

Sosirea vedetelor pe covorul roşu, predicţiile specialiştilor şi Gala prezentată de Chris Rock sunt transmise în direct, în exclusivitate în România, pe Digi24 şi Digi Film, de la ora 01.20 noaptea şi până în jurul orei 7 dimineaţa, ora României. 

Iubitorii de film se vor bucura de o transmisie live, fără pauze, în afara celor de la ceremonia din Los Angeles. Și în acest an, gazdele transmisiei vor fi criticul de film Irina Margareta Nistor și jurnalista Digi24 Oana Zamfir.

Gala premiilor Oscar, transmisă în exclusivitate în România de Digi24 și Digi Film, va putea fi urmărită cu traducere sau sunet original.

Votează-ți favoriții la Premiile Oscar® 2016 și câștigă unul din cele trei sisteme Home Cinema! Dacă favoriții tăi iau Oscarul acasă, vei intra automat în tragerile la sorți pentru câștigarea premiilor! Te poți înscrie în concurs în perioada 22 februarie, ora 09:00 și până la 28 februarie, ora 23:00, prin una din următoarele medii: http://www.digi-film.ro/contests/oscar-2016 sau  http://www.digi24.ro/concursuri/oscar2016/.

Luni, 29 februarie 2016, toți participanții care au răspuns corect la minimum o întrebare, vor fi incluși în tragerea la sorți pentru 3 sisteme Home Cinema.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri