RAPORT DE ȚARĂ. Agricultura eco prinde rădăcini în județul Botoșani

Data publicării:
botosani-2

Gheorghe Portariuc are 1600 de hectare de teren, în zona orașului Săveni. Pâmânt cât vezi cu ochii, din vârful dealulului. A pornit de la comerț, dar s-a reprofilat. Agricultura eco e viitorul, spune el.

Agricultura ecologică înseamnă a lucra în mod n-aș spune medieval, că lucrăm cu utilaje superperformante, dar nu avem voie să introducem în circuitul tenoloogic ierbicide, pesticide, îngrășăminte chimice, tot ce-i chimic nu intră în componența activității noastre”, spune Gheorghe Portariuc.

El mai afirmă că oamenii vor dori să mânânce mai sănătos, pentru că hrana din ziua de azi va crea probleme mari în viitor. Anticipând cererea mare, și-a dezvoltat una dintre cele mai mari ferme ecologice din regiune. Acum cultivă, prin rotație anuală, grâu, floarea soarelui, porumb, soia sau dovleac, toate eco.

Am început în 2007 cu un program SAPARD de 760.000 de euro, am urmat al doilea program în 2010, de 1,3 milioane de euro. La ora actuală, structura și componența parcului tehnic pot spune că concurează de departe cu cei din Vest. Nu pot spune că sunt cu nimic mai prejos ca ei”, spune agricultorul.

âFondurile europene au fost un real sprijin, singurul, de altfel, prin care s-a putut dezvolta. Dar nu e ușor, mai ales că din cauza birocrației, e mare bătaie de cap. Merită, spune fermierul, mai ales că acum are contracte cu mai multe țări din vest precum Germania, Austria sau Elveția.

Agricultura este singura soluție pentru a scoate România din impasul financiar în care se află acum, spune el. Doar că pentru asta, și micii fermieri ar trebui mai mult ajutați de stat.

Județ preponderant rural, Botoșaniul are o economie bazată în mare pare pe agricultură. Mai bine de jumătate din locuitori lucrează în acest domeniu.

Botoșaniul se află printre primele județe din țară în câteva ramuri agricole, precum creșterea bovinelor sau oieritul. În plus, cu peste 150 de iazuri, județul se situează pe locul al doilea în România, ca suprafață totală a luciului de apă. 

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...