RAPORT DE ȚARĂ. Bistrița-Năsăud, un județ cu potențial turistic imens

Data publicării:
bistrita

E totul pentru mine. Acest judeţ, oamenii acestor locuri, e acasă, aici m-am îndrăgostit prima dată, aici m-am căsătorit, aici am copilul”, spune Emil-Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Mândria orașului este turnul de 75 de metri al Bisericii Evanghelice, la vremea lui cea mai înaltă construcție din zonă.

O legendă interesantă spune că cei din Mediaș si Sibiu ar fi vrut să construiască un turn mai înalt și au venit să facă măsurătorile cu o sfoară desfășurată din varful turnului.

Bistrițenii i-au primit cu inima deschisă, i-au găzduit și i-au omenit. Dar, după ce lucrările s-au încheiat și sibienii au vrut să facă marele anunț, cum că alt oraș are un turn mai înalt, la o întâlnire a parohilor din orașele fortificate ale Transilvaniei, parohul din Bistrița a pus pe masă o bucată de sfoară, tăiată pe ascuns din cea cu care fusese măsurat turnul.

Nu puțini sunt cei care spun că orașul este încărcat acum de o atmosferă occidentală. Liniștea și curățenia fac ca Bistrița să fie un oraș cu totul special.

La prima vedere o urbe modestă, Beclean, al doilea oras ca mărime, ascunde clădiri mici care păstrează încă amprenta timpului. Datorită hergheliei, s-a dezvoltat aici agroturismul.

Cea mai mare comoară a orașului bistrițean Beclean este herghelia, una dintre cele mai mari din țară. Aici sunt crescuți peste 250 de cai de rasă.

Pădurile ocupă 35,7% din suprafaţa judeţului și sunt o resursă deosebit de importantă pentru dezvoltarea viitoare. La acestea se adaugă și uriașul potenţial turistic ascuns în zona Tihuţa, în castelul Contelui Dracula sau în Hotelul Dracula, care trezesc fascinaţia turiştilor români şi, mai ales, străini.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...