Sari la conținut

ROMÂNIA FURATĂ | Becul românesc se stinge la Fieni: A fost o secretomanie cu privatizarea. Chiar dacă voiam să întrebăm, mare lucru nu se spunea

O industrie care ridica balanţa exporturilor dictate de Nicolae Ceauşescu era cea electrotehnică. Nu doar semi-conductorii, calculatoarele şi elementele de automatizare aduceau profituri substanţiale, ci şi sursele de iluminat.

Mircea Paraschiva, fost director comercial Steaua Electrică Fieni: „Se fabricau de la becuri gâgâlice, miniatură, până la becuri de putere mare de 1000 de waţi... erau vreo 29 de grupe dacă îmi amintesc eu bine şi a început pe parcurs să se specializeze... se făceau unele becuri care acum nu se mai fac, pentru avioane, pentru tancuri, tehincă medicală. Plecau cu vagoanele pe vremea aia... pentru export era 70-80 la sută din producţie.”

Gheorghe Sora, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Solidaritatea Metal: „Cel mai mare producător de corpuri de iluminat din Europa de sud-est şi era o firmă luată în seamă de vechiul CAER.”

Eugen Scheuşan, director general Electromagnetică S.A.: „Atunci când era un mare producător de elemente de iluminat, nu de corpuri de iluminat şi eu am văzut-o într-o vervă de producţie cu totul ieşită din comun.”

Becul românesc începe să strălucească la Fieni, în judeţul Dâmboviţa, în 1935. Fabrica este înfiinţată de un grup de oameni de afaceri germani şi români. Aceiaşi întreprinzători lansau cu 22 de ani înainte prima fabrică de ciment, tot în zonă.

Constantin Ivanovici, fost cercetător Institutul de Cercetări Electrotehnice ICPE: „A fabricat primele becuri cu incadescență ca puteri între 25 şi 100 de waţi care s-au perpetuat până aproape de zilele noastre.”

După un an de funcţionare, cu 70 de muncitori dintr-un total de 139 de salariaţi, Electrostar Fieni ajunge să producă 5000 de becuri pe zi.

În 1948, prin legea „pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi", comuniştii includ fabrica în lista celor 1.060 de uzine care urmează să fie confiscate de stat. Tot atunci, primeşte numele de „Steaua Electrică". Imediat după naţionalizare, investiţiile în tehnologiile de fabricaţie intră pe linie moartă. Venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere duce la relansarea producţiei.

Profesorul Ion Corbu a fost şef de proiect la Steaua Electrică Fieni.

Profesorul Ion Corbu, fost şef de proiect Steaua Electrică Fieni: „Eu am ajuns în 73 dar perioada de glorie de investiţii a fost undeva după 75-76 până în anii 80 şi s-au făcut investiţii, s-au modernizat cuptoarele de topit sticla, turnurile de amestec.”

La terminarea facultăţii, Ion Corbu a fost repartizat la „Electrouzin-Proiect" - institutul care a proiectat toate fabricile electrotehnice din ţară.

Profesorul Ion Corbu, proiectantul fabricii Steaua Electrică Fieni: „Nu mai aveam voie să importăm, să cooperăm, să aducem de afară materii prime, materiale şi utilaje şi totul trebuia să facem în ţara asta... a fost şi bine a fost şi rău. A fost bine dintr-un anumit punct de vedere că ne-a pus mintea la contribuţie şi a trebuit să învăţăm, să inovăm...”

La Steaua Electrică Fieni, inginerul Ion Corbu a pus în practică, timp de 20 de ani, proiecte de modernizare dictate de la Centru.

Profesorul Ion Corbu, proiectantul fabricii Steaua Electrică Fieni: „Decizia finală o lua guvernul, respectiv Ceauşescu.. spunea da... se face investiţia asta, investiţia asta nu se face... Steaua Electrică Fieni era una dintre investiţiile lui preferate pentru că toate centralele industriale din România, toate fabricile din România aveau nevoie de astfel de becuri şi această producţie era urmărită, era supravegheată, era monitorizată... erau nişte zvonuri că personal i se raporta, cred că lui Oprea dar şi lui Ceauşescu periodic. I se rapoarta situaţia din punct de vedere al amortizării.”

Din anii '70, la Steaua Electrică sunt construite hale de fabricaţie a sticlei-plumb, secţii de fabricaţie pentru utilaje folosite în tehnica vidului şi linii automate de suflare baloane. Toate permit adaptarea permanentă a producţiei la cerinţele pieţei.

Profesorul Ion Corbu, proiectantul fabricii Steaua Electrică Fieni: „Era de ordinul milioanelor de dolari... noi în dolari lucram atunci sau ruble convertibile că luăm şi echipamente din zona estică, sub opt ani a fost durata de amortizare a investiei la Steaua Electrică Fieni.”

Mircea Paraschiva, fost director comercial Steaua Electrică Fieni: „Prin anii 75 fabricaţia de becuri normale a trecut la Romlux la Târgovişte şi la Steaua nu s-a mai făcut. A rămas cu becuri speciale... chiar aşa erau şi secţiile. Speciale 1. Speciale 2. Speciale 3.”

Profesorul Ion Corbu, proiectantul fabricii Steaua Electrică Fieni: „Filozofia epocii era aceee: avem bani de la buget cât avem, împrumutăm bani din afară... dar nu-i împumutăm să-i dăm în consum ci îi împrumutăm cu un obiectiv precis... să facem investiţii.”

Împrumuturile externe făcute de comunişti pentru industrializarea forţată a ţării se resimt abia în anii '80. Pe lângă raţionalizarea hranei şi exportul de alimente, mare parte din producţia industrială pleacă în străinătate. De la Fieni becurile ajungă să lumineze în Anglia, Germania, Italia, şi chiar în Olanda, patria producătorului consacrat- Phillips.

Mihai Chersin, fost director comercial I.C.E. Electroimportexport: „Și anumite pieţe din Middle East respectiv Dubai, Arabia Saudită, Sri Lanka inclusiv Singapore în blocul comunist Steaua Electrică exporta mai puţin, avea mare căutare becul normal pe Cehoslovacia spre exemplu.”

Lămpile ornamentale, auto, de semnalizare, de proiecţie şi lămpile pentru transport naval, aerian şi rutier sunt exportate sub marca SELUM. În perioada de glorie, becurile de la Fieni ajung în 60 de ţări de pe cinci continente.

Mihai Chersin, fost director comercial I.C.E. Electroimportexport: „La Steaua Electrică becurile care erau erau becuri speciale, mergeau pe industria de căi ferate, echipau autobuze, absolut toate vehiculele care erau în circulaţie la vremea respectivă atât din ţară cât şi în afară pentru că avea omologare internaţională,”

Accesul pe pieţele externe depindea de controlul strict al calităţii şi, mai ales, de cel al Securităţiii. Dacă nu erau testate la Fieni, becurile se verificau la Bucureşti la Institutul de Cercetări Electrotehnice.

Ştefan Pleşca, șeful Departamentului de certificare ICPE: „Necazurile nu veneau de la noi. Apăreau la ei în momentul când le raportam anumite deficiențe în privinţa ori proiectării constructive ori neîndeplinirea acestor parametri de durată medie de viaţă, chiar se făceau încercări pe durate mari de timp.”

Mircea Paraschiva, fost director comercial Steaua Electrică Fieni: „O reclamaţie pe vremea lui Ceauşescu era foarte dură, te chema pe linie de partid.”

Mihai Chersin, fost director comercial I.C.E. Electroimportexport: „Se puteau face uşor 1 milion de dolari pe lună doar din aceste beculeţe care la vremea respectivă nu erau o gamă foarte largă.”

În anii '80, în baza contractelor externe, Steaua Electrică Fieni ajunge să producă 10 milioane de becuri pe lună, de 2200 de feluri.

Profesorul Ion Corbu, proiectantul fabricii Steaua Electrică Fieni: „Existau nişte ofiţeri de contrainformaţii care supravegheau obiectivul. Ar fi fost o chestiune groaznică ca nişte forțe rău intenţionate să provoace prejudicii şi să oprească cuptoarele.”

Cu excepţia materialului de filament, la Fieni muncitorii fabricau tot restul produsului, inclusiv sticla. În acest timp se dezvoltă şi partea de cercetare. Între 1977 şi 1985, becul românesc este îmbunătăţit cu 11 brevete de invenţie.

Constantin Ivanovici, fost cercetător Institutul de Cercetări Electrotehnice ICPE: „La Steaua Electrică Fieni am avut nişte cercetări legate de lămpile cu lumina mixtă.. chiar facem becuri cu incandescenţă de o anumită tensiune, putere ca să pot să adaptez o lampă flourscentă în formă de U actualele lămpi flourescente compacte... ani de zile am fost preocupat.”

Momentul '89 găseşte fabrica de la Fieni într-un uşor declin. Investiţiile în tehnică scad odată cu ambiţia lui Ceauşescu de a plăti datoria externă înainte de termen. Banii petru retehnologizare întârzie să vină de la Centru, iar preţurile de producţie cresc.

Mircea Paraschiva, fost director comercial Steaua Electrică Fieni: „Eu mergeam la contractări afară... şi la un moment dat preţurile noastre nu mai erau competitive... nu mai aveam tehnologie...Îmi amintesc că eram odată chiar în Anglia când mi-a arătat unul din beneficiarii noştri preţurile din China cu care nu puteai să te compari.”

Mihai Chersin, fost director comercial I.C.E. Electroimportexport: „Începuse să scadă ponderea la export din 800, 900 de mii pe lună s-a ajuns la cifre mult mai mici...600 de mii, 700 de mii în lunile bune.”

În primii ani de după 1990, Steaua Electrică Fieni continuă să producă la capacitate maximă. Stocurile cresc iar numărul de angajaţi rămâne constant.

Claudiu Popescu, fost lider de sindicat Steaua Electrică Fieni: „Au generat neplata la bugetul de stat a tuturor taxelor şi impozitelor la bugetul local... s-a simţit oarecum prin faptul că noi chiar dacă produceam... am produs o perioadă pe stoc fără a avea un potenţial client sau o piaţă de desfacere.”

Gheorghe Sora, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicală Solidaritatea Metal: „Existau în momentul ăla vreo 4.300 de salariaţi la Steaua Electrică Fieni din care 4.000 erau membri de sindicat plătitori la federaţie.”

În 1993, guvernul Văcăroiu include Steaua Electrică pe o listă scurtă de 30 de societăţi cu capital de stat aflate în situaţie financiară critică.

1. PETROMIDIA - S.A. Năvodari

2. TURNU - S.A. Turnu Măgurele

3. SOFERT - S.A. Bacău

4. DOLJCHIM - S.A. Craiova

5. SOMETRA - S.A. Copşa Mică

6. AVIOANE - S.A. Craiova

7. SIDERCA - S.A. Călăraşi

8. TURBOMECANICA - S.A. Bucureşti

9. AMPELUM - S.A. Zlatna

10. AZOCHIM - S.A. Piatra-Neamţ

11. CARBOSIN - S.A. Copşa Mică Chimie

12. DUNACOR - S.A. Brăila

13. C.S.R. - S.A. Reşiţa

14. ARIS - S.A. Arad

15. SEMĂNĂTOAREA - S.A. Bucureşti

16. ROMAERO - S.A. Bucureşti

17. GENERAL TURBO - S.A.Bucureşti

18. FECNE - S.A. Bucureşti

19. ARTROM - S.A. Slatina

20. MAT - S.A. Craiova

21. I.M.G. - S.A. Bucureşti

22. STEAUA ELECTRICĂ - S.A. Fieni

23. I.A.R. - S.A. Braşov

24. ALUM - S.A. Tulcea

25. I.C.M.U.G. - S.A. Giurgiu

26. I.U.G. - S.A. Craiova

27. GRANITUL - S.A. Bucureşti

28. DUNĂREANA - S.A. Giurgiu

29. ROMPROTEINE - S.A. Curtea de Argeş

30. ARCHIM - S.A. Arad

Prin hotărârea 301 este institutit regimul special de supraveghere care prevede:

Art. 1 Controlul operaţiunilor economice şi financiare executate, sporirea eficienţei activităţii, sporirea lichidităţii generale dar şi pregătirea societăţilor comerciale pentru privatizare.

Sursă: cdep.ro

Claudiu Popescu, fost lider de sindicat Steaua Electrică Fieni: „Nu am mai respectat termenele de livrare, nu am mai avut posibilitatea de a cumpăra materia primă sau de a produce materia primă şi odată ce nu respecţi un angajament pe care ţi l-ai luat privind cantitate, calitate şi termen în momentul acela devine o problemă. S-au pierdut şi contracte de tradiţie din alt punct de vedere. Bănuiesc că oamenii nu au mai vrut să colaboreze cu Steaua Electrică. Probabil că au găsit un alt producător.”

Mihai Chersin, fost director comercial I.C.E. Electroimportexport: „Declin... declin aş putea să spun că nu există. E pur şi simplu un concurs de împrejurări, ei au fost angrenaţi într-un proces de privatizare. S-a făcut multă gălăgie pe acest subiect.”

Măsurile impuse de guvernul Văcăroiu nu dau niciun rezultat. În 1997, guvernul Victor Ciorbea scoate la privatizare societatea.

Mircea Paraschiva, fost director comercial Steaua Electrică Fieni: „Datoriile însemnau dobânzi, dobânzile la dobânzi şi cu creditele alea mari nu s-au mai putut plăti dobânzile. Și atunci s-a hotărât privatizarea de acolo de sus. FPS-ul a hotărât privatizarea, s-a lucrat o perioadă şi pe stoc a fost iar o durere... oamenii au fost mulţi, trebuia să le dai de lucru... A prins privatizarea cu foarte multe stocuri Steaua Electrică.”

Pe 29 august este semnat contractul de privatizare. Licitaţia este câştigată de WON-IK Quartz din Coreea de Sud, parte a unei multinaţionale specializată în producţia şi exportul de surse de iluminat industrial, tehnică medicală şi semi-conductori. Pentru 51 la sută din pachetul de acţiuni statul trebuie să primească 10 milioane de dolari. Sud coreenii se angajează să investească şi 40 de milioane de dolari.

Claudiu Popescu, fost lider de sindicat Steaua Electrică Fieni: „Era un producător de utilaje şi de becuri. Ni s-a explicat la vrea respectivă că este un producător destul de important, s-au parcurs paşii referitori la provatizare, a fost câştigată licitaţia de firma WON-IK și i s-a dat termen de plată 60 de zile.”

În 1997 criză economică din Asia de Est loveşte şi Coreea de Sud. Datoriile țării erau în acel moment de 124 de miliarde de dolari iar şapte din cele 30 de mari companii dau faliment. Investitorii renunţă la afacerea de la Fieni, iar Fondul Proprietăţii de Stat denunţă unilateral contractul de vânzare-cumpărare.

Scrisoarea FPS către WON-IK Quartz Ltd.:

Vă facem cunoscut că în conformitate cu prevederile clauzei din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1199/29.08.1997 acest contract este desfiinţat de drept, ca urmare a neachitării până la data de 15.12.1997 a sumei de 9.884.467 dolari S.U.A. reprezentând preţul prevăzut la pct. 3.”

sursă: A.A.A.S. 

Mircea Paraschiva, fost director comercial Steaua Electrică Fieni: „Atunci prea mare lucru pe noi nu ne-a întrebat nimeni la privatizare, adică cel puţin eram conducerea acolo. Care era părerea... nu... nici contractul... noi nici n-am văzut contractul.”

În 1998 este reluată procedura de licitaţie, însă niciun investitor nu este interesat. Un an mai târziu, Fondul Proprietăţii de Stat organizează o nouă licitaţie. Firma olandeză Ormalight BV este câştigătoare.

Mircea Paraschiva, fost director comercial Steaua Electrică Fieni: „A fost aşa o secretomanie cu privatizarea atunci. Chiar dacă voiam să întrebăm mare lucru nu se spunea... Îs de acord... nu trebuie să ştii.. hai să facem treaba... na.”

Jenne Harder, director general Steaua Electrică Fieni: „Foarte multe persoane de aici din zonă dar şi de prin alte părţi au vrut să cumpere această fabrică. Doar pentru a o deţine pentru că nu aveau niciun fel de experienţă în producerea de lămpi sau surse de iluminat.”

Contractul de vânzare cumpărare este semnat pe 12 ianuarie 1999 în urma unei negocieri directe. Cu o zi înainte, Ministerul Finanţelor emite un document către Fondul Proprietăţii de Stat.

Angajamentele statului român

Cu privire la adresa dvs. nr. 1/202/11.01.1999, vă comunicăm acordul Ministerului Finanţelor de a eşalona la plată datoriile faţă de bugetul statului ale S.C. Steaua Electrică S.A. Fieni pe o perioadă de cinci ani, cu trei luni graţie, inclusiv scutirea la plată a penalităţilor şi a majorărilor de întârziere aferente, în condiţiile vânzării acţiunilor."

Documentul poartă semnătura ministrului Decebal Traian Remeş. După ce statul s-a angajat să primească în rate datoriile istorice ale fabricii, în valoare de aproape cinci milioane de dolari, Ormalight BV cumpără cu 250 de mii de dolari 70 la sută din capitalul social al societăţii. Jenne Harder este cel care controlează compania olandeză.

Jenne Harder, director general Steaua Electrică Fieni: „Am venit în România şi înainte de 1999 dar în calitate de client al acestei companii.”

Potrivit contractului de privatizare, Ormalight BV trebuie să investească minimum 7.325.000 de dolari, incusiv capitalul de lucru necesar, în maximum cinci ani de la semnarea contractului.

Tot în baza contractului de vânzare cumpărare, compania din Olanda primeşte şi acţiunile deţinute de Steaua Electrică la Selum Europa S.R.L., FI OPT S.R.L şi Romstar Lohoius S.R.L, firme prin care se făceau exporturile de la Fieni.

Jenne Harder, director general Steaua Electrică Fieni: „Luau profitul companiei. Acestea chiar nu făceau nimic pentru acei bani. Primeau hârtiile de export deja făcute de la fabrică, colectau banii de la clienţi şi duceau o viaţă bună fără să muncească deloc.”

Mircea Paraschiva, fost director comercial Steaua Electrică Fieni: „A fost un pic deplasată şi treaba asta cu firmele. Nu ştiu cât au fost de legale, cât au fost de necesare. Făceu şi exportul şi importul lui Steaua.. dar era cu influențele alea pozitive şi negative de la export.. creştea dolarul... ştiţi cum creştea dolarul pe vremea aia.”

Ormalight BV, noul proprietar al Steaua Electrică, este un producător de surse de iluminat din Olanda. Firma, înfiinţată în 1991, este deţinută de compania J. Harder Holding B.V. care la rândul său este controlată de o fundaţie cu nume similar: Stichting Administratiekantoor J. Harder Holding.

J. Harder Holding B.V. mai deţine două companii în Olanda, una care se ocupa de activităţi financiare: Schoenfabriek Beclere B.V. şi una în industria vestimentară Colly Internaţional B.V. În Germania J. Harder Holding B.V. are afaceri în domeniul încălţămintei: Mattil Vertriebs GmbH.

Marius Epure, avocat Ormalight B.V.: „După ce s-a închieat contractul de privatizare şi după ce s-au îndeplinit obligaţiile minimale din contract, atunci când au fost chemaţi cei de la Fisc de aici de la Dâmboviţa să vină să recalculeze şi să repună societatea în situaţia acordurilor ei au refuzat... de fiecare dată au invocat că acele acorduri din punctul lor de vedere sunt acorduri de principiu şi că ar fi nevoie de cu totul alte documente pe baza cărora ei să reeşaloneze datoriile.”

Emilian Rusu, şeful Direcţiei de Finanţe Dâmboviţa: „Societatea are o strategie a ei. Noi ne apărăm creanța, că trebuie adusă la bugetul de stat. Ei de asemenea consideră că nu toată creanţa, parte din ea, nu mai e datorată bugetului de stat datorită unor eşalonări din istorie care au venit... Mă rog, a fost repusă pe rol. La momentul respectiv erau alte programe. E o problemă şi tehnică. S-a făcut expertiză, contraexpertiza. E o situaţie mai delicată cu această societate.”

Gheorghe Sora: „Nici nu a făcut o analiză serioasă a datoriilor societăţii care peste doi ani de zile au început să iasă la iveală.”

În 2003 sub guvernarea Năstase, noul acţionar încheie două convenţii cu statul român: una cu Ministerul Muncii şi una cu Casa de Asigurări de Sănătate. Ambele documente împart datoria către stat în 60 de rate. În acelaşi an, Ormalight BV măreşte capitalul social al fabricii de la două milioane de dolari (2.096.890) la patru aproape patru milioane de dolari (3.816.986). Investitorul olandez ajunge să deţină 81 la sută din pachetul de acţiuni.

La sfârşitul anului 2003, stocurile fabricii sunt de aproape trei milioane de dolari (2.762.263) iar creanţele de 2,5 milioane de dolari (2.474.212). Datoriile se ridica la 9,75 milioane de dolari (9.750.945).

Gheorghe Sora, preşed. Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea Metal: „Au urmat procese în care investitorul olandez invoca aceste documente semnate de către miniştri ai guvernului României, pe de altă parte erau instituţiile statului, gen ANAF, care spuneau nu, legile din România nu vă exonerează de absolut nimic.”

În 2004, ANAF Dâmboviţa dispune anularea celor două convenţii de plată a datoriilor. Acţionariatul dă în judecată instituţia iar instanţa îi dă câştig de cauză. Un an mai târziu societatea depune, la Parchetul Naţional Anticorupţie, o plângere penală pe numele conducerii de atunci a Fiscului din Dâmboviţa.

"În loc să poată beneficia de înlesnirile date de Guvernul României şi să poată să îşi desfăşoare activitatea în bune condiţii, a avut în mod permanent de suferit datorită modului abuziv în care a fost tratată de organele fiscale ale judeţului Dâmboviţa, conduse de trezorierul PSD. Este de notorietate faptul că alte societăţi din judeţul Dâmboviţa, care au cotizat la puşculiţa PSD vegheată de trezorierul Firică Viorel, nu au avut aceste probleme."

Potrivit Registrului Comerţului, Dan Viorel Firică, cel care asigura conducerea Finanţelor Dâmboviţa în acea perioadă, apare între iulie 1998 şi mai 1999 în consiliul de adminitraţie al Steaua Electrică Fieni. Este momentul când a fost relansată privatizarea societăţii după ce înţelegerea cu sud-coreenii a căzut.

Jenne Harder, director general Steaua Electrică Fieni: „Se puteau rezolva foarte multe probleme pe care le avea fabrica. Am spus nu. Am un contract cu Guvernul şi contractul cu Guvernul e foarte limpede. De ce ar trebui să dau bani anumitor persoane?”

Marius Epure, avocat Ormalight B.V.: „Plângerea penală a ajuns la DNA la Ploieşti după care încet încet s-a diluat totul, de unde ni se spusese la început că dosarul urmează să fie trimis în instanţă, se începuse urmărirea penală. S-a dispus scoaterea de sub urmărire şi aşa a rămas, au zis că nu e suficientă declaraţia doar a două persoane.”

În 2006, DNA Ploieşti deschide un dosar iar în 2009 dispune neînceperea urmăririi penale față de fostul director al ANAF Dâmboviţa. În rezoluţia procurorului se constată că nu a fost creat niciun prejudiciu fabricii dar şi că:

"Referitor la pretinsa activitate de "trezorier" a lui Firică Viorel Dan în cadrul organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD, la nivelul unităţii noastre de parchet s-a solicitat organizaţiei arătate să comunice dacă făptuitorul a deţinut această funcţie. Organizaţia nu a formulat un răspuns în sensul solicitărilor arătate. Dintr-o adresă mai veche se arată faptul că Firică Viorel Dan a încasat cotizaţii din însărcinarea lui în calitate de mandatar financiar (n.r. - Al PSD Dâmboviţa), activitate care a încetat odată cu intrarea în vigoare a legii nr.161/2003(n.r. - Privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi prevenirea şi sancţionarea corupţiei)."

Marius Epure, avocat Ormalight B.V.: „Ca urmare, societatea a avut şi mai mult de suferit pentru că cei de la Fisc au venit să se răzbune că li s-au făcut plângeri penale de către societate.”

Dan Firică, fost şef ANAF Dâmboviţa: „Ăştia au făcut la toată lumea plângeri. Aşa că ne-au reclamat şi pe noi. Numai prostii. Nu era nimic real. Nu putea să se ducă nimeni să facă o verificare, să nu facă scandal şi nebunii. Ăştia erau olandezii.”

Procesul dintre Steaua Electrică şi ANAF Dâmboviţa cu privire la convenţiile semnate în 2003 cu Ministerul Muncii şi Casa Naţională de Sănătate durează până în 2011. Este acelaşi an când Steaua Electrică întrerupe procesul de fabricaţie de lămpi electrice şi trece, în totalitate la asamblarea de surse de iluminat cu sub-ansamble din import. Un an mai târziu, în 2012, ANAF Dâmboviţa sechestrează toate bunurile după ce a cerut în instanţă insolvenţa fabricii.

Claudiu Popescu, fost lider de sindicat Steaua Electrică Fieni: „Executorii n-au mai aşteptat să ajungă soluţionarea recursului şi au trecut la fapte... foarte multe utilaje au fost distruse prin rea voită.. - Unde au ajuns aceste utilaje? - Au ajuns pe mâna unor persoane mai dubioase, utilaje care au funcţionat şi care au produs au ajuns la fier vechi.”

Marius Epure, avocat Ormalight B.V.: „Executarea silită a fost anulată întrucât cei de la Fisc făcuseră o subevaluare mai mult decât evidentă a bunurilor respective. Utilaje de câte o tonă de fier, numai fierul dacă era vândut costa sute de lei, ei le-au făcut evaluare la 2-3-4 lei, 10 lei. Utillaje în stare de funcţionare, utilaje bune, care ar fi produs bani şi pentru societate şi pentru stat.”

Emilian Rusu, șeful Direcţiei de Finanţe Dâmboviţa: „Societatea a intrat în insolvență, după aia a ieşit din insolvență. Ştiţi foarte bine că în momentul în care este în insolvență, orice acţiune judiciară sau extrajudiciară se întrerupe, până la momentul soluționării situaţiei fiscale. După care ea dacă a ieşit din insolvență normal că noi iar am executat-o silit, după aia iar a intrat în insolvență. Deci aici avem aşa o alternare între insolvență şi societate normală.”

În septembrie 2012, Curtea de Apel decide că nu sunt întrunite condiţiile legale de deschidere a procedurii de insolvenţă pentru că "sumele pretinse de organul fiscal nu sunt certe, lichide şi exigibile".

Marius Epure, avocat Ormalight B.V.: „Timp de 15 ani de zile în fiecare an au blocat conturile societăţii, au făcut acte de control prin care au calculat şi au adunat la datoriile curente ale societăţii şi toate majorările de întârziere. Accesoriile au venit cu ele în cascadă încât societatatea n-a putut niciodată să-şi plătească datoriile.”

În prezent statul mai deţine la Steaua Electrică Fieni aproape şase la sută din acţiuni. Asta după ce obligaţiile investiţionale din perioada ianuarie 1999 - ianuarie 2002, în valoare de 3,5 milioane de dolari, asumate prin contract, nu au fost realizate iar statul a executat garanţia depusă de investitor.

Mircea Paraschiva, fost director comercial Steaua Electrică Fieni: „Dacă se aducea tehnologie atunci eu zic că se putea... dacă se voia... păcat de ea...”

Potrivit Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului investiţiile, în valoare de trei milioane 850 de mii de dolari, care trebuiau făcute în 2003 şi 2004, au fost realizate după scadenţa contractuală.

Jenne Harder, director general Steaua Electrică Fieni: „Cred că această companie are un viitor însă e foarte greu când te lupţi cu morile de vânt. Nu am niciun sprijin din partea autorităţilor ci doar probleme.”

Marius Epure, avocat Ormalight B.V.:Nu am văzut pe cineva care să învingă sistemul în ţara asta. Am văzut sistemul să se învingă pe el. Când se schimba câte o conducere a ţării, câte o conducere politică, atunci vechea conducere e învinsă de noua conducere. Dar n-am văzut pe cineva privat să învingă sistemul, să ducă până la capăt acest război.

În 2016 Steaua Electrică mai are 157 angajaţi de la peste 6000 în perioada de glorie. Tot în 2016 de la garniturile de tren pline cu becuri, producţia se rezumă doar la comenzi sporadice care pleacă la export în două tiruri. Datoriile societăţii se ridică la peste 18 milioane de dolari.