Sari la conținut

ROMÂNIA FURATĂ. Terenurile celor 25 de institute de cercetare agricolă au ajuns la samsari din politică sau sport

Creşterea producţiei la hectar, soiuri rezistente la frig, căldură sau dăunători, aclimatizarea plantelor noi - toate, laolaltă, erau preocuparea celor 25 de institute şi staţiuni de cercetare în domeniul cerealelor, plantelor tehnice, sfeclei de zahăr şi a plantelor medicinale şi aromatice din România. În 1990, aveau la dispoziţie peste 30.000 de hectare de teren.

Staţiunea de Plante Medicinale şi Aromatice Fundulea este, oficial, singura din România care se ocupă cu producţia şi comercializarea seminţelor şi ceaiurilor din plante medicinale şi aromatice. În fapt, din stațiune mai există doar o clădire și o magazie închise, un microscop cu lentilele înnegrite, câțiva saci plini cu plante uscate, zeci de eprubete abandonate în cutii și kilograme de rectivi expirați.

Stelian Fuia și firma Procera AgroChemicals

Destinul locului unde s-au plantat pentru prima dată soiuri rare folosite la prepararea medicamentelor și tincturilor este legat de numele fostului ministru al Agriculturii: Stelian Fuia. Până în 1998, staţiunea stă pe linia de plutire. După acest an, 600 de hectare de teren sunt retrocedate treptat. Staţiunea acumulează datorii, iar angajații pleacă unul câte unul.

Pentru că nu mai are cu cine să facă cercetare, conducerea decide să facă afaceri - pe cele 406 hectare de teren rămase plantează grâu şi porumb. Iniţial, foloseşte utilaje de la Staţiunea Didactică Belciugatele. În septembrie 2004, se asociază, în participațiune, pe cinci ani, cu firma Procera AgroChemicals. Director ajunct al firmei este, la acel moment, Stelian Fuia, iar compania este deţinută de sora şi cumnatul său.

Stațiunea punea la bătaie, iniţial, 260 de hectare de teren, suprafață care se măreşte o lună mai târziu la 360 de hectare. Adică 88 la sută din suprafața. Contractul prevede că, în schimbul lucrărilor, Procera AgroChemicals primeşte 700 de kg de grâu pentru fiecare hectar.

În martie 2005, Stelian Fuia, renunţă la funcţia de director al Procera Agrochemicals şi devine director al Staţiunii de Plante Medicinale şi Aromatice Fundulea.

Domnul Fuia nu era lansat în afaceri. Ştiam că e un specialist agricol şi a acceptat să fie director al staţiunii. Noi l-am pus director temporar, până când găseam pe altcineva sau găseam o soluţie”, spune Gheorghe Sin, președintele ASAS.

„Eu când am venit acolo... Am fost... eu în staţiunea aia am crescut. Părinţii mei au lucrat acolo. De la trei-patru ani am crescut în staţiunea aia. Staţiunea avea în jur de 15 miliarde datorii când am venit. Executat absolut totul. Nu mai avea nici scaun, mobilier. Am lăsat-o după un an jumate, doi cu 11 miliarde datorii, deci am luat-o cu 15 am lăsat-o cu 11. După încă doi ani de zile, terenul, toată incinta staţiunii a fost retrocedată foştilor proprietari. Şi acum clădirile staţiunii, două trei sunt izolate cu gard de sârmă de foştii proprietari, dar după ce am plecat de acolo”, declară Stelian Fuia.

După ce ajunge director, Stelian Fuia este preocupat de înţelegerea cu Procera Agrochemicals. Încheie acte adiţionale prin care staţiunea îşi ia angajamentul să nu mai dea grâu firmei Procera, în schimbul lucărilor de arat şi semănat, ci să achite cu bani. Astfel, Fundulea, care nu avea lichidităţi, devine datoare firmei surorii lui Stelian Fuia.

Este primul pas pentru ca Procera Agrochemicals să intre în posesia unor clădiri şi terenuri. La datoria de 115.417 lei, pentru recoltele din 2005 şi 2006, se adaugă o alta, de 79.893 lei, pe care staţiunea de la Fundulea o avea către cea de la Belciugatele şi pe care o cumpără Agrochemicals. Apoi, Procera trece la executarea silită.

„S-au scos la licitaţie o serie de bunuri ale staţiunii. Tot atunci s-a oferit la această licitaţie, deci ilegal a fost organizată, după părerea mea, pentru că au fost şi bunuri proprietate publică a statului. Asta ştia şi executorul judecătoresc şi ştia şi instanţa”, mai spune Gheorghe Sin.

Afacerea devine penală

Executorul judecătoresc decide că Procera trebuia să primească un bloc de locuinţe şi o clădire de birouri din patrimoniul staţiunii. Afacerea devine penală. Direcţia de Finanţe Călăraşi face un control şi constată că firma Procera a intrat ilegal în posesia bunurilor executate. Acestea aparţineau domeniului public al statului şi nu puteau fi vândute unor firme particulare. Mai mult, Stelian Fuia, directorul staţiunii, nu contestase executarea silită şi ar fi fost vinovat de abuz în serviciu.

„Se fac aproape 9 ani de zile de când... şi punem lucrurile pe masă. E un dosar în care executorul a vândut nişte active, eu am atacat actul de execuţie în justiţie”, argumentează Stelian Fuia.

De la Parchetul Lehliu, dosarul ajunge în 2007 la Parchetul de pe Langă Curtea de Apel București.

Stelian Fuia este ales deputat PDL de Călăraşi şi demisionează de la Institut. Este momentul în care, în declaraţia de avere pe care o depune la Parlament, arată că deţine jumătate din firma Procera. Agenţia de Integritate stabileşte că în perioada în care a fost director la institut, Fuia a fost în incompatibilitate.

„Niciodată nu am fost acţionar în acea firmă. Deci la Procera Agrochemicals niciodată nu am avut acţiuni. Şi se poate verifica pe registrul comerţului, fără probleme”, susține Stelian Fuia.

În februarie 2012, Stelian Fuia ajunge ministru al Agriculturii. Între noiembrie 2010 şi 2013, mai mulţi procurori decid că Stelian Fuia este nevinovat şi dispun neînceperea urmăririi penale. În 2013, dosarul ajunge la Direcţia Naţională Anticorupţie şi procurorii încep urmărirea penală împotriva lui Stelian Fuia, a surorii, cumnatului, a unui executor judecătoresc şi a unui om de afaceri, pentru abuz în serviciu şi complicitate.

După un an de anchetă, cei cinci inculpaţi din dosar sunt trimişi în judecată pentru un prejudiciu adus statului de 1.611.522 de lei, contravaloarea clădirilor scoase abuziv din patrimoniul Staţiunii de Cercetare din Fundulea. În timp ce Justiţia caută să stabilească vinovaţii, staţiunea funcţionează doar formal în câteva încăperi.

Scenariul tras la indigo, la 4 kilometri distanță

Situaţia de la Institutul de Cercetare a Plantelor se repetă, la indigo, la Institutul de Cercetare a Sfeclei de Zahăr şi Substanţelor dulci, situat la nici 4 km distanţă, tot în Fundulea.

„Institutul de sfeclă a avut o clădire nouă. A avut o serie de facilităţi moderne. Seră, aveau o serie de laboratoare, dotate cu tot ce trebuia. A avut lângă el amplasată şi o fabrică de zahăr, aş zice aşa mai în miniatură. Unde să se poată verifica diverse procedee”, spune Gheorghe Sin.

Declinul industriei zahărului a dus la prăbuşirea fermelor de sfeclă şi, implicit, a institutelor şi staţiunilor de cercetare. După 1990, institutul de zahăr de la Fundulea rămâne treptat fără teren. Mai întâi pierde 200 de hectare, în baza cererilor de retrocedare.

În 2009, mai vine primăria şi mai îmi ia încă 140 de hectare. Domnule, trebuie să punem în posesie. Tot cu aprobarea ADS-ului şi tot cu ordinul prefectului ne-a mai luat 139 de hectare. Noi am mai rămas cu 108 hetcare”, spune Ștefan Stan, directorul Institutului de Cercetare a Sfeclei.

Cele puţin peste 100 de hectare nu mai folosesc experimentelor şi cercetării. Sătui că nu-şi iau salariile, cercetătorii şi ceilalţi angajaţi pleacă în căutarea altor joburi.

De terenul şi clădirile statului ajunge să profite tot familia lui Stelian Fuia. Firma Procera AgroChemicals încheie în 2003 un contract de prestări servicii pentru exploatarea celor 100 de hectare. Institutul nu se alege cu nimic.

Ce a fost aici cu firma lui Stelian Fuia a fost contract de prestări de servicii. Când se termina lucrările se factura. Ia domnule cât aţi cheltuit cu terenurile mele, aţi cheltuit 2 miliarde bani vechi. Eu am scos două trei sute, ăla era profitul meu. Dar profitul ăsta eu nu îl preluam, că omul deja lucra cu banii lui. Eu îI lăsam tot la el ca să merg cu lucrările în continuare”, mai spune Ștefan Stan.

Nu doar pământul este prost gestionat. Clădirile au aceeaşi soartă.

„Era totul gândit foarte bine. Dar din păcate acum nu mai există nimic, nu mai funcţionează nimic. Există clădirea institutului. Este închiriată la o serie de firme”, subliniază Gheorghe Sin.

Pentru sera de vegetaţie, staţia de condiţionat sămânţă, magaziile şi clădirea principală de laboratoare, o suprafaţă totală de 10 mii de metri pătraţi, institutul câştigă acum 10.120 lei pe lună. Banii se duc la plata datoriilor restante, care se ridică în prezent la peste 13.200.000 lei. Dacă nu ar avea şi alte cheltuieli şi nu s-ar aduna penalizări, institutul ar putea să-şi plătească datoria în circa 12 ani.

Pentru fiecare metru pătrat închiriat celor opt firme care îi folosesc pământul sau clădirile, Institutul primeşte între 9 cenţi şi 1,95 euro. Procera Agrochemicals şi Synchem AgroIndustries, companii legate de familia Fuia, sunt singurele firme care mai fac agricultură în spaţiul Institutului de Sfeclă de Zahăr.

Cele două firme au avut profit în 2013. Conform datelor de la Ministerul Finanţelor, PROCERA AGROCHEMICALS a avut un profit de 1,5 milioane de lei. SYNCHEM AGRO INDUSTRIES S.R.L, firma lui Stelian Fuia, a avut un câştig net de 170 de mii de lei. În acelaşi an, a încasat subvenţii de la stat în valoare de peste 950.000 mii de lei.

Stațiune înființată prin decret regal, furată cu acte

Staţiunea de Cercetări pentru Culturi Irigate din Perişoru, Călăraşi, a fost înfiinţată în 1927, prin decret regal, semnat de Ferdinand. Cele 2600 de hectare ale celei mai vechi staţiuni de cercetare agricolă din România serveau culturilor irigate. În 2007, staţiunea a pierdut 2000 de hectare în favoarea Academiei Române, care a intrat în posesia lor în baza unei cereri de retrocedare. În acelaşi an, Academia Română arendează terenul grupului de firme deţinut de omul de afaceri Dan Voiculscu, GRIVCO SA.

„Intenţia a fost de a lua cât mai mult, de a ciunti terenul. Au convenit pe o anumită cantitate de grâu pe hectar. Au convenit cu ei acolo, au venit le-a arătat”, spune Dumitru Tudoran, director Staţiunea de Cercetări pentru Culturi Irigate Mărculeşti.

În iulie 2014, procurorii DNA descoperă că Alexandru Bogdan, fostul director al Fundaţiei Patrimoniu din Academia Română, a înstrăinat mai multe terenuri ale instituţiei.

Cele 2000 de ha de teren, exploatate iniţial de Grivco SA, au trecut mai apoi sub administraţia Grivco Agro, care, la începutul anului, şi-a schimbat denumirea în AGROSEED MUNTENIA.

Mai mult, peste drum de staţiunea de cercetare, Dan Voiculescu a modernizat cu 2 milioane de euro, bani europeni, un fost siloz de cereale care aparţinea statului român. Firma lui Dan Voiculescu a încasat de la APIA, în ultimii doi ani, aproximativ 1 milion de euro, subvenţii pentru terenurile de la stat, pentru care nu şi-ar fi plătit arenda.

Dan Voiculescu primește terenuri noi

La firmele lui Dan Voiculescu a ajuns şi terenul de la Institutul de cercetare şi Inginerie tehnologică pentru irigaţii şi drenaje de la Băneasa, din judeţul Giurgiu. Institutul ar trebui să testeze eficienţa instalaţiilor de irigaţii.

În anii 90, avea peste 3500 de hectare, pe care le munceau 300 de angajaţi. Acum, mai are o optime din teren. Primul demers pentru preluarea terenurilor datează din 2001. Grupul Grivco se asociază cu Institutul, pentru exploatarea a 2500 ha de pămînt.

Un an mai tîrziu, Institutul renunţă la contractul cu Grivco şi predă Agenției Domeniului Statului 3000 de ha de teren. 2700 dintre acestea ajung prin retrocedare la Academia Română, și sunt arendate tot către Grivco, pentru 100 de kilograme de grâu la hectar anual.

„Acolo erau mai multe persoane care îşi doreau să aibă acest teren. Acum la ADS s-au perindat mulţi directori şi la conducerea ministerului s-au rotit multe persoane”, susține Gheorghe Sin, președintele Academiei de Științe Agricole.

Legătura lui Dan Voiculescu cu Academia Română

În 2009, ADS realizează că tranzacția cu Academia nu este curată: conform Legii 213 din 1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, statul nu avea voie să retrocedeze privaţilor terenuri care făceau parte din domeniul public. Administraţia Domeniilor Statului cere revenirea celor 3000 de hectare în patrimoniul Institutului. În plus, solicită grupului Gricvo plata arendei pentru cei şapte ani: 1.2 milioane de lei. Grivco refuză, iar Institutul reziliează contractul și cere recuperarea banilor în justiție.

Dan Voiculescu contraatacă: trece terenurile în aministrarea mai multor firme: Grivco Agro sau Agroseed Muntenia.

„Prima dată a fost cedat cu o rentă foarte mică plătită, apoi a doua concesiune este în opinia mea făcută la un nivel foarte scăzut şi cu elemente de nelegalitate, de netransparenţă. În opinia mea s-au servit nişte interese în detrimentul intereselor publice. (...) S-au încheiat prin anii 2001-2004 contracte de concesiune pe termen lung, până La 49 de ani, cu redevenţe foarte mici. Ceea ce înseamnă pierderi mari pentru stat”, declară Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii.

Digi24 le-a solicitat un răspuns lui Dan Voiculescu şi firmei GRIVCO în legătură cu aceste situaţii. Omul de afaceri a făcut o singură precizare: nu are niciun fel de relaţie contractuală cu Academia Română. DNA a început în urmă cu câteva luni o anchetă în ceea ce priveşte modul în care firmele controlate de Dan Voiculescu au ajuns arendaşe pe terenurile statului.

Stațiunea de la Podu Iloaiei, județul Iași, poveste la indigo

Aflată la 400 de km depărtare Bucureşti, staţiunea avea în anii 90, 2039 de hectare de teren arabil şi 400 de angajaţi. Trei sferturi din suprafaţa de teren a fost retrocedată, iar angajaţii au plecat.

„La ora actuală nu mai este nimeni, eu ca cercetător ştiinţific care am lucrat în domeniul ameliorării grîului îmi desfăşor funcţia administrativă, şi sunt un director neputincios la un patrimoniu atât de bogat şi care de la o zi la alta se degradează”, spune Ioana Ioan.

Staţiunea de la Podu Iloaiei există încă pe hârtie: mai are 17 angajaţi, dintre care 10 sunt paznici. Nu se mai face cercetare de la începutul anilor 2000. Şi nici utilaje care să exploateze terenul rămas nu mai sunt. Lipsa utilajelor agricole a determinat-o pe directoare să încheie un contract în participaţiune cu o firmă privată.

„Firma este SC Prodalex, care cu bunăvoința lor rezolvam şi problemele pe care le avem noi în cercetarea agricolă”, spune Ioana Ioan.

Firma Prodalex este a fostului primar al comunei. Mihai Alexa exploatează terenurile staţiunii și, din 2009, a devenit chiar proprietar pe 500 de ha de teren arabil.

Agricultorul Victor Pițurcă

Staţiunea agricolă din Şimnic se află la doar 4 km distanţă de centrul Craiovei. Toate terenurile staţiunii sunt în apropierea centurii oraşului.

Comisia locală şi comisia judeţeană de fond funciar au retrocedat în ultimii 25 de ani 1500 de hectare din terenul stațiunii. Suprafețele au ajuns pe mâna unor persoane cu influență.

„La domnul Piţurcă, la domnul Cristescu... La fratele lui domnul primar Păpăroiu, Căldăraş Marin, la Filan Marius... cumpărări de drepturi succesorale, samsari de teren”, spune Constantin Găvan.

Fotbalistul Victor Piţurcă a cumpărat drepturile de concesiune pentru 10 ha de teren, aflate în imediata apropiere a Centurii de Nord a Craiovei. Membrii mai multor comisii locale din judeţul Dolj ajung şi ei proprietari. terenurile staţiunii. În iulie 2014, lupta pentru pământ devine penală.

„Am fost nevoiţi să apelăm la poliţie. Într-un târziu, după 7-8 ore, cât am fost împiedicaţi să ne facem activitatea, a intervenit prompt poliţia şi l-a luat de pe teren. S-a intervenit cu mascaţii pentru că altfel nu pleca de acolo”, mai spune Constantin Găvan.

Rezultatul acţiunii poliţiei a fost un dosar penal.

„Ambele părţi, Staţiunea de Cercetare Şimnic cât şi persoana în cauză au depus reclamaţie şi s-a întocmit un dosar penal în care poliţiştii efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de tulburare de posesie”, declară Amelia Căprărin, IPJ Dolj.

Povestea de la cel mai mare institut de cercetare agricolă din România

Pământul a fost cea mai râvnită bogăţie şi la cel mai mare institut de cercetare şi dezvoltare agricolă din România, cel de la Fundulea. În 1975, Institutul de Cercetare-Dezvoltare Agricolă a dat lumii primul hibrid de floarea soarelui - ROMSUN. Astăzi, după ce comisiile de fond funciar au emis titluri de proprietate asupra pământurilor institutului, mastodontul agricol mai are doar o 1.800 din cele peste 7 mii de hectare de teren.

„Ne-au fost luate terenuri neîndreptăţit şi că prin acţiunile efectuate de comisia locală, comisia judeţeană. (...) S-au luat terenuri din domeniul public al statului şi trecute în domeniul privat al statului pentru a fi puse în posesie, în condiţii nelegale”, susține Marian Verzea, director.

Deşi retrocedările au început în 1991, legalitatea restitutirilor de teren a intrat în atenţia autorităţilor abia în 2014, într-un context politic. Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, a devenit mare proprietar de pământ după ce a cumpărat 300 de hectare de teren la Nana, o localitate învecinată cu Fundulea. Terenul ar fi provenit din vechile amplasamente ale Institutului de cercetare.

În mai 2014, premierul Victor Ponta a cerut Corpului de Control să verifice situaţia terenurilor de la Institutul Naţional de la Fundulea. Inspectorii premierului au descoperit că 1982,54 de hecatre au fost restituite ilegal de comisia locală de fond funciar condusă de primarul Dorel Dorobanţu. Niciun hectar nu se afla la Nana.

Reporter: La cine au ajuns terenurile?

Dorel Dorobanțu: La cine a fost îndreptăţit. La cine a fost arondat la localitatea noastră, acolo au ajuns terenurile.

Reporter: E vorba de oameni care stăteau la 60-70 de km depărtare de localitate

Dorel Dorobanțu: Nu eu i-am adus aici.

Reporter: Păi la dumneavoastră au depus cererile.

Dorel Dorobanțu: Nu eu i-am adus.

Reporter: Păi şi atunci cum au venit să ceară pământ la dumneavoastră în localitate?

Dorel Dorobanțu: Nu i-am adus, v-am spus ce am avut de spus, da? Mai mult nu am ce să vă declar. Nu am ce să vă declar.

Cu un sfert din suprafaţa de teren din comunism, cu doar 300 din 1600 de angajaţi, cel mai mare institut agricol din România trăieşte astăzi din producţia şi vânzarea seminţelor de cereale. Şi din amintiri.

„Walter Ulbricht din Germania, Hrușciov a fost la Fundulea cu metoda de cultivare a porumbului în pătrat, Fidel Castro a fost la Fundulea, deci au fost o serie întreagă de şefi de state. Charles de Gaulle a fost la Fundulea şi o serie întreagă De personalităţi care au vizitat institutul de la Fundulea. (...) Fundulea în perioada respectivă era o oază în mijlocul deşertului”, spune Cristian Hera, fost director.

Institutul de la Fundulea este dovada că cercetarea poate produce bani. Deşi nu primeşte finanţare de la stat, reuşeşte să facă profit în fiecare an.

Cercetarea agricolă nu aduce voturi

Cercetătorii români au susţinut timp de 70 de ani agricultura României și ne-au transformat în grânarul Europei. Fundulea - Călăraşi, Băneasa Giurgiu, Podul Ilioaiei - Iaşi, Abota - Argeş sau Lovrin - Timiş erau institutele fanion pentru agricultura românească. După 90, cercetarea agricolă nu a mai fost o prioritate.

„Nu a adus voturi, de aceea probabil nu a fost prioritar”, recunoaște cinic Stelian Fuia.

Nepăsarea, ignoranţa şi interesele obscure și-au pus amprenta pe institutele și stațiunile odinioară faimoase care, spun cei care s-au perindat la cârma agriculturii, au fost lăsate în paragină pentru că nu aveau pe cine să ajute.

„De fapt, ce este o staţiune sau un institut. El este un sfătuitor, un asistent, un medic de familie al fiermierului. Din păcate nu am avut fermieri. Retrocedarea în rate a proprietăţii, mai întâi un hectar, apoi până la zece a durat prea mult”, spune Gheorghe Flutur.

Inexistenţa fermelor mari, subfinanaţarea cronică, dispariția cercetătorilor valoroși, o școală dezinteresată să formeze noi generaţii de agronomi şi ignoranţa liderilor statului au transformat aproape 100 ani de studii într-o bibliotecă valoroasă în care nu mai intră nimeni.