Campion naţional la nici 18 ani

Data publicării:
campion

Nu a împlinit încă 18 ani, dar este deja unul dintre cei mai buni ciclişti din România. Tânărul din Timişoara a avut un an excelent pe plan sportiv: A ieşit campion naţional, a obţinut bronzul la Balcaniada din Grecia şi s-a numărat printre cei trei români aflaţi la startul Mondialului de şosea, din Qatar. Totul, spune el, fără niciun sprijin din partea Federaţiei de Ciclism.

„Mă uitam ca orice tânăr la televizor și am prins o cursă de ciclism, cred că era Turul Franței, m-am uitat, îmi plăcea ceea ce văd și am zis că ar trebui să încerc,” povesteşte Mihai Băbăiță.

Se întâmpla în urmă cu aproape patru ani, atunci când Mihai Băbăiţă a descoperit competiţiile de ciclism. Atunci a mers pentru prima dată la un antrenament profesionist.

„Vorbeam cu antrenorul meu pe Facebook și discutam de antrenamente, nimic legat de echipă, și la un moment dat spune, felicitări, tocmai ai o echipă în Franța! Am rămas puţin şocat, l-am întrebat dacă vorbește serios, voi concura în Franța? Da, vei concura în Franța! Cred că 5-10 minute nu am realizat ce a spus,” spune Mihai.

Experienţa de anul trecut şi din această vară din Franţa l-a motivat şi pregătit şi mai mult pentru ceea ce a urmat. În doar câteva luni, Mihai a devenit campion naţional la juniori, apoi a fost cooptat în lotul României care a participat la Balcaniada din Grecia, acolo unde a obţinut bronzul. Tânărul nu a ratat nici Europenele de pistă din Italia.

„Aici avem cea mai importantă amintire, casca și ochelarii cu care am căzut la Europeanul pe Pistă din Montechiarri. Practic, acest echipament mi-a salvat viața, dar mi-a lăsat și o cicatrice care probabil va rămâne pe fața mea toată viața,” adaugă Mihai.

„Am tot așteptat să sune, era foarte târziu, am sunat eu. A fost exact momentul în care el căzuse... Am avut aşa o tresărire cred că... Am aflat, știți e de fapt în spital, dar știți, nu e nicio problemă, dar eu știam că e o problemă și simțămintele ăstea nu le poți explica, nu ai cum,” îşi aminteşte Carmen Băbăiță, mama lui Mihai.

Nimic nu l-a făcut, însă, pe Mihai să renunţe la pasiunea sa pentru ciclism. Pentru el, toate drumurile au dus la Campionatele Mondiale de Juniori de la Qatar, din Doha, acolo unde s-a numărat printre cei doar trei reprezentanţi ai României aflaţi la start. A terminat în primii 70, din peste 200 de participanţi. Federaţia de Ciclism l-a înscris în întrecere. Mihai spune însă că de toate cheltuielile s-a ocupat familia lui. Mama sa îl însoţeşte mereu la toate întrecerile.

„E un lucru destul de greu, nu e ușor să finanțezi acest lucru, datorită părinților care m-au susținut, fără ei nu aș fi ajuns acolo. A fost o experiență interesantă, cred că cea mai puternică experiență trăită până acum în ciclism. Am învățat multe lucruri noi, am cunoscut mulți oameni în acest domeniu, am văzut nivelul de acolo, am realizat că nu sunt atât de departe și acest lucru e important pentru că știu că nu mă antrenez în zadar,” spune Mihai.

„Am crescut și eu odată cu el, am crescut în experiența pe care am acumulat-o. Mi-am dat seama ce înseamnă acest sport, un sport foarte complex, care necesită o echipă foarte bine structurată în spate. Chiar dacă nu se vede, dar în spatele lui Mihai am încercat să aduc profesioniști,” precizează Carmen Băbăiță, mama lui Mihai.

Acum, Mihai are mai multe oferte din ţară şi din străinătate, dar mai are şi un vis pentru: construirea unui velodrom la Timişoara.

„Ar fi interesant să avem un velodrom în Timişoara, ar fi uşor şi pentru antrenamente şi pentru multe altele. Avem macheta putem să realizăm şi velodromul,” spune Mihai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri