Generația X | Ileana Hunter a ridicat graffiti la rang de artă

Data publicării:
generatia

Ileana Hunter şi-a descoperit talentul întâmplător, stresată de exemenele din facultate. A pus mâna pe un creion şi, povesteşte ea, a fost mai fericită ca niciodată. Acum, este artist în graffiti cu un talent incredibil şi cu o modestie, în aceeaşi măsură. În 2008, viaţa a purtat-o în Marea Britanie, iar succesul a urmat-o. Talentul ei neşlefuit este apreciat de întreaga lume.

Ileana povestește:

„Printr-o întâmplare am descoperit că pot şi îmi place să desenez şi atunci, în momentul în care îţi dai seama ce te va face fericit în viaţă, trebuie să apuci cu amândouă mâinile şi să nu îi mai dai drumul. Şi asta am făcut eu.

Nu contează în ce parte a lumii sunt, pentru că magazinul este acelaşi şi tot ce e nevoie e o coală de hârtie şi conexiune la internet.

Majoritatea clienţilor mei sunt din America. Deci, localizarea geografică nu prea e importantă pentru mine. Dacă ar fi să fac un top, Statele Unite sunt pe primul loc, la mare depărtare şi apoi probabil Marea Britanie, Brazilia.

Cel mai impresionant pentru mine este faptul că studenţii şi elevii britanici, ei au, presupun că e echivalentul bacalaureatului, şi atunci cei care studiază arta trebuie să îşi aleagă un artist şi să facă o lucrare, o dizertaţie asupra lui. Şi foarte mulţi mă aleg pe mine ceea ce e incredibil.

Ultima oară am expus o lucrare şi sunt mai multe reproduceri. A fost o expoziție locală, aici în Norwich. Am fost foarte foarte fericită că au venit români şi m-au susţinut. Au venit îmbrăcaţi în straie populare, a fost foarte deosebit, a fost foarte special pentru mine.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri