Sari la conținut
News Alert

Generația X | Mihai Dăscăliuc, de la vânzător la patron cu afaceri de milioane de euro

„Ca străin, într-o lume foarte departe de România, foarte diferită de România, am înţeles că nu pot să fiu foarte zgomotos vocal şi luptător, în acelaşi timp, pentru a lua oportunităţile. A trebuit să aştept să iau fiecare oportunitate la momentul necesar”, povestește Mihai Dăscăliuc.

„Am crescut de la an la an, primii ani au fost într-adevăr dificili, dar începând din 2005 am crescut uşor, am devenit merchandiser, în 2007 am devenit supervisor, în 2008 retail manager, în 2010 brand manager, iar în 2012 am ajuns la capăt am devenit general manager.”

„Am înţeles că ajungând la poziţia maximă, director general, mai departe de atât nu puteam să ajung, iar ambiţiile mele cred că sunt mai mari de atât. Am descoperit în Dubai că ei spun în engleză „The sky is the limit”, nu este o limită unde trebuie să te opreşti când vine vorba de afaceri şi de carieră. Am descoperit că pot să fiu partener de afaceri, mai degrabă decât să fiu, în continuare, un angajat.”

„Astăzi am două campanii, o deschid pe a treia foarte curând şi voi merge în direcţia aceasta de antreprenoriat. Cu experienţa pe care am câştigat-o în 14 ani de retail şi distribuţie, tot ce am făcut în acest lanţ de luxury retail, cred că pot să fac propria mea afacere de succes.”

„Am început cu investiţii de aproximativ patru milioane de euro şi sper ca anual să avem o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro”, mai spune Mihai Dăscăliuc.