Sari la conținut

ALEGERI LOCALE 2016. Probleme, nereguli, fraude

ACTUALIZARE 14:30  Alianța „Pentru Craiova” (M10 și PNȚCD) a sesizat IPJ Dolj cu privire la numărul mare de votanți de pe listele suplimentare. Peste 830 de voturi pe oră în Dolj pe listele suplimentare, adică persoane care nu au carte de identitate în localitatea în care votează, ci au primit vize de flotant.

În Dolj, de la deschiderea urnelor până ora 13.00, au votat 4.714 de persoane pe listele suplimentare, ceea ce înseamnă peste 830 de persoane pe oră. Cei mai mulți dintre acești votanți s-au înregistrat în Craiova.

Un număr ridicat de votanți pe listele suplimentare se înregistrează, potrivit datelor publicate în timp real pe site-ul Biroului Electoral Central, și în județele Olt, Bihor, Teleorman, Giurgiu, unde peste 3.000 de persoane au votat în fiecare dintre aceste județe pe liste suplimentare până la ora 13.00.

 „Atragem public atenția că există suspiciuni majore că metoda flotantul înlocuiește metoda autobuzul și este o sursă de fraudare a alegerilor, similară cu turismul electoral”, spune Alianța „Pentru Craiova”. 

ACTUALIZARE 14:00 Neregulile sumarizate de Expert Forum:

Majoritatea sesizărilor înregistrate după ora 9 se referă la: presiuni și amenințări electorale, probleme legate de funcționarea sistemului informatic, cazuri în care candidații au continuat campania electorală în ziua votului, însoțirea repetată a alegătorilor în cabina de vot de către alte persoane fără a exista o justificare sau abuzuri ale președinților secțiilor de votare.

La secția 379 din comuna Rozavlea (Maramureș) s-a sesizat faptul că mai multe persoane intră însoțite în secția de votare, iar organizarea este haotică. În aceeași secție a dispărut o ștampilă cu mențiunea VOTAT. Intervenția poliției nu a rezolvat problemele legate de organizarea secției de votare și de respectarea procesului de vot.

Operatorii sistemului informatic s-au confruntat cu următoarele probleme în utilizarea acestuia:

-       pe tableta pusă la dispoziție, apărea notificarea că cererile pentru urna mobilă pot fi depuse doar dimineața în intervalul 6-7, deși nici legea, nici hotărârile publicate de BEC nu conțin astfel de limitări

-       în anumite secții nu se folosește scanner-ul, datele introducându-se manual în sistem (ex. Secția 128 din Timișoara și secția 854 din București).

În Sectorul 4 din București, au fost sesizate nereguli din mai multe secții de votare cu privire la prezența unor perdele transparente la cabinele de vot care pun probleme din perspectiva respectării secretului votului.

Din informațiile obținute, în mai multe secții de votare din Giurgiu s-au făcut presiuni asupra observatorilor. În Lețca Nouă a fost necesară intervenția Poliției. Tot în aceeași localitate, au fost identificate mai multe mașini care transportau alegători la secțiile de votare. În Lețca Veche s-au semnalat nereguli privind prezența unor persoane neautorizate în secția de votare, precum și nereguli privind patrunderea mai multor persoane concomitent în aceeași cabină de vot.

Ca si in anii trecuti, campania electorală nu se opreste in ziua votului:

-       În Mangalia, electorii primesc SMS-uri cu îndemnuri de vot pentru un candidat de la numărul de telefon 0723494689.

-       În Rosiorii de Vede, înca există afișe electorale pe geamurile sediilor partidelor politice si pe strazile din municipiu

-       În Bunesti (judetul Brasov) în sectia de votare, unul dintre candidați influențează alegătorii, profitând de dreptul legal de a asista la votare.

Una dintre problemele principale este legată de abuzurile președinților birourilor electorale sau de necunoașterea normelor legale de către aceștia. La Ghermănești (Ilfov), președintele secției de votare a refuzat să primească cereri de vot pe lista suplimentară de la persoane care și-au mutat reședința în circumscripția respectivă cu mai puțin de 45 de zile înainte de data alegerilor. Preşedinta Secției de votare 212 (Mangalia) a interzis accesul presei în incinta secției, pe motiv că nu există acreditare, aceasta nefiind necesară în 2016. Accesul presei a fost permis doar la solicitarea BEJ Constanța.

La secția nr 369 din Capitală, un membru al biroului electoral a împărțit în mod repetat buletine de vot în mod necorespunzător - furnizând votanților mai multe buletine de același tip.

La secția din Căminul Cultural, de la Corod (Galați) un alegător a găsit o semnătură în dreptul numelui său pe listele electorale.

Calitatea materialelor utilizate în procesul de vot lasă de dorit în anumite circumscripții. În Sectorul 2 (secția 194) și 5 (secția 854), alegătorii s-au plâns că ștampilele sunt neconforme, în sensul în care fie nu se îmbibă cu suficient tuș încât să lase o formă vizibilă pe buletinul de vot, fie se îmbibă în mod excesiv, fapt care poate conduce la violarea secretului votului.

Cele mai solicitate informatii sunt legate de  dreptul candidaților de a fi prezenți în secția de votare, precum și informatii referitoare la votul pe listele suplimentare.


Buletinele de vot din comuna Vernești au fost tipărite greșit, așa că votul a fost suspendat în șapte secții. Urmează ca alte buletine de vot să fie tipărite corect, pentru ca oamenii să-și poată alege noii reprezentanți.

Deocamdată nu se știe când va fi reluat votul în aceste șapte secții de votare, pentru ca cei aproape 8.600 de oameni să-și exercite dreptul de vot.

Alte probleme la vot, semnalate de Expert Forum (EFOR)

În mai multe secții de votare, în dimineața alegerilor, s-au înregistrat tentative de a limita activitatea observatorilor. La secția 17 (Liceul Brâncoveanu) din București, observatorul EFOR a sesizat că urnele de vot erau deja sigilate dimineața. Președintele secției de votare a confirmat faptul că au fost sigilate cu o seară înainte (contrar legii). De asemenea, acesta a încercat să nu permită accesul observatorului în secție decât după ora 7. A fost sesizat Biroul Electoral de Circumscripție Sector 1.

De asemenea, mai mulți președinți de secții de votare s-au dovedit recalcitranți la adresa observatorilor, în mai multe secții din București și din Ilfov. La secția 218 din Ghermănești (Ilfov), presedintele biroului electoral de circumscripție a făcut presiune asupra observatorului, fără temei legal. De asemenea, la aceeași secție sunt sesizați foarte mulți votanți, care au creat agitație.  Trei candidati ALDE și unul de la PSD staționează în fața secției de votare și îndruma alegătorii. Probleme legate de un număr mare de cetățeni prezenți în secție au fost semnalate și la secția 172 din Letca Veche (Giurgiu).

La secția 171 din Letca Nouă (Giurgiu), s-a sesizat că alegătorii introduceau buletinul deschis în urnă, iar un membru al biroului electoral era poziționat lângă urnă.

Au fost sesizate probleme legate de funcționarea sistemului informatic la secția 310 din comuna Horia (Neamț), 437 (București) și 1170 din Bucuresti.

La secția de votare din Gârcov (Olt), unul dintre membrii biroului electoral al secției de votare este nepotul unui candidat, fapt interzis de lege. A fost sesizat biroul electoral de circumscripție.
 
EFOR are observatori azi în secțiile de votare din județele Cluj, Ilfov, Argeș, Botoșani, Brașov, Constanța, Caraș Severin, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Bihor, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Vâlcea, precum și în Municipiul București.

EFOR și Funky Citizens vor continua să ofere asistență electorală și îndeamnă cetățenii care au neclarități sau probleme sunt rugați să contracteze organizația până la ora 23.00 pe Telverde 0800 080 200 sau pe www.expertforum.ro/votcorect