Sari la conținut

INTERVIU EXCLUSIV Digi24.ro. Ministrul Copilului din Norvegia critica acum trei ani Barnevernet. Azi evită total subiectul

 

Foto: Flickr / Ministerul Copilului, Egalității și Incluziunii Sociale din Norvegia

Totul pornise de la scrisoarea unui părinte care reclama situaţia gravă prin care copiii săi trecuseră. La vremea respectivă, în martie 2013, declaraţia doamnei Horne a apărut în publicaţia abcnyheter.no. Acum, la aproape trei ani distanţă şi pe fondul cazurilor tot mai mediatizate de familii care consideră că Barnevernet le-a luat abuziv copiii, jurnaliştii de la abcnyheter.no au revenit pentru a face un bilanţ. Ce schimbări, deci, au fost operate în acest domeniu după ce conducerea Ministerului Copilului, Egalităţii şi Incluziunii Sociale a fost preluată de Solveig Horne? Prea puţine, conchid jurnaliştii norvegieni.

Am considerat cele de mai sus ca fiind motive suficiente pentru a adresa câteva întrebări doamnei ministru Horne, în ideea de afla care este în prezent poziţia sa faţă de Barnevernet, care este autonomia acestei instituţii în raport cu Guvernul, cum este finanţată şi în ce măsură organizaţii private sunt implicate în sistemul norvegian de protecţie a copilului.

La solicitarea Departamentului de Comunicare al instituţiei conduse de doamna Horne, nu o vom putea cita pe ministra Solveig Horne în textul de mai jos, ci Ministerul Copilului, Egalităţii şi Incluziunii Sociale.

După câte se vede încă din debutul interviului, întrebarea referitoare la critica adusă Barnevernet în martie 2013 a primit răspuns la o întrebare pe care noi nu am adresat-o, fiind totodată plasată într-un context pe care noi, cel puţin, nu l-am creionat (mediatizarea cazurilor în care familii de români şi-au pierdut copiii după intervenţia Barnevernet).

Digi 24: În luna martie 2013, înainte de a deveni ministrul Copilului, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, aţi declarat (pentru presa din Norvegia), referitor la serviciul de Protecţie a Copilului (Barnevernet), că instituţia pare a acţiona după propriile reguli, deasupra legislaţiei naţionale. Vă menţineţi acel punct de vedere? Mai admiteaţi atunci că se impun unele schimbări. Ce fel de schimbări şi în ce măsură ele au fost puse în practică de când aţi ajuns ministru?

Ministerul Copilului, Egalităţii şi Incluziunii Sociale: Declaraţia pe care o citaţi nu poate fi pusă în contextul cazurilor în care sunt implicate familiile de români. Guvernul nu poate face comentarii cu privire la cazurile specifice de protecție a copilului, la fel nici ministerul. Ministerul este responsabil pentru politica generală de protecție a copilului, (iar) serviciile locale de resort din municipalități sunt responsabile de gestionarea cazurilor de protecție a copilului. Vă rugăm să luați act de faptul că ministerul nu are autoritatea de a interveni, nici de a da indicaţii serviciilor locale. Cazurile sunt supuse unor rigori stricte de confidenţialitate și doar părțile în cauză au acces la documentele din dosar. Responsabil pentru emiterea unui ordin de preluare în îngrijire este un Consiliu imparţial (la nivel de judeţ) sau un Tribunal Districtual, două organisme care nu pot primi indicaţii (de la nivel central). Un ordin de îngrijire trebuie să răspundă unei necesităţi și să fie în interesul superior al copilului. Preluarea unui copil fără consimţământul părinţilor este întotdeauna o măsură de ultimă instanță. Un ordin de îngrijire este emis numai atunci când un copil este supus unei neglijenţe grave, maltratării sau abuzului. Practica religioasă, ca atare, nu este o problemă care, în sine, să justifice plasarea unui copil în îngrijire alternativă fără acordul părinților. Spre informarea dumneavoastră, atât mass-media norvegiană, cât şi cea românească au raportat că părinților li s-au adus acuzaţii de violență la adresa copiilor lor (cel mai probabil, referinţa este la cazul familiei Bodnariu – n.r.). Există toleranță zero pentru pedepse corporale, după cum este stipulat în Codul Penal, ca şi „The Children Act” (document fundamental în sistemul norvegian, publicat în 1981 – n.r.).

Europarlamentarul român Renate Weber a declarat că Barnevernet este practic un serviciu externalizat, controlat într-o mai mică masură de către stat. Este, deci, Barnevernet un serviciu privat şi care este exact relaţia dintre Barnevernet şi Guvern, inclusiv Ministerul Copilului, Egalităţii şi Incluziunii Sociale?

Înţelegerea sistemului norvegian de protecție a copilului poate fi într-o oarecare măsură dificilă. Practic, putem vorbi despre diferite paliere, volumul de lucru efectiv în ceea ce privește măsurile de asistență fiind gestionate de serviciul local, la nivel local (municipal). Acest serviciu este, de asemenea, cel care pregăteşte destinația pentru plasarea copilului în afara căminului familial, decizie care aparţine Consiliului de resort al judeţului respectiv. Acesta este un organ imparțial, condus de un judecător şi nu poate fi îndrumat (de la centru). Consiliul decide dacă se emite un ordin de plasare a copilului în îngrijire alternativă – poate fi casa unei familii surogat sau un centru de plasament. Pe de altă parte, mai există un organism central la nivelul statului, entitate aflată sub nivelul ministerial. Ministerul ca atare este responsabil de elaborarea politicilor și a legislației. Există organizaţii private care oferă servicii de îngrijire în familii surogat sau centre de plasament.

Primeşte Barnevernet un buget în funcţie de numărul cazurilor anchetate şi/sau al copiilor daţi în plasament temporar?

Bugetul este stabilit în avans, iar nu în legătură directă cu cazurile individuale. În circumstanţe particulare, va exista o anumită remunerație în conformitate cu cheltuielile efective.

Există o colaborare între minister şi autorităţile române? Cum o caracterizaţi?

Ministrul (Solveig Horne – n.r.) s-a întâlnit cu reprezentanți ai ambasadei române. Relația este bună. Pentru moment, nu colaborăm cu ministere sau cu instituţii (ale statului român) specializate în protecţia copilului. Suntem, însă, în curs de a ratifica Convenţia de la Haga din 1996 (privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor – n.r.). Convenţia poate facilita cooperarea între ţările noastre pe cazuri concrete de protecţia copilului.

Citiți și: 

Scrisoare către Parlamentul Norvegiei
EXCLUSIV Digi 24: Un nou dosar Barnevernet. Românul care din octombrie 2012 și-a văzut fiica doar de două ori
EXCLUSIV Digi24: Au fugit din Norvegia pentru a-și păstra copiii (I). „Am plecat în secret fără să anunțăm pe nimeni. Conduceam și plângeam”
EXCLUSIV Digi 24. Noi cazuri de români cărora autoritățile norvegiene le-au luat copiii. Astăzi: Familia care a învins Barnevernet, dar care nu şi-a primit copiii nici după un an