Sari la conținut

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Aproape 200 de persoane internate la Spitalul de Psihiatrie din Bucureşti au cerut urna mobilă

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Rodica Năstase, a precizat pentru Mediafax că 198 de pacienţi internaţi şi-au exprimat în scris dorinţa de a vota la scrutinul prezidenţial de duminică şi au acte de identitate valabile.

Sute de pacienţi internaţi în alte spitale din Capitală vor vota şi ei, duminică, la urnele mobile ce vor fi aduse în unităţile sanitare, în urma solicitărilor formulate de aceştia.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Cererile pacienţilor au fost predate sâmbătă, în intervalul 18.00 - 20.00, secţiilor de votare de pe raza fiecărei unităţi sanitare. În funcţie de solicitări, reprezentanţii secţiilor ştiu câte buletine de vot să aducă în spitale, împreună cu urna mobilă şi timbrele autocolante care se aplică pe actul de identitate.

Pe de altă parte, medicii aflaţi de gardă în ziua scrutinului nu pot vota, alături de pacienţi, la urnele mobile.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Potrivit legii, pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua alegerilor, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării - ştampilă cu menţiunea "VOTAT" şi buletine de vot - la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare şi se poate deplasa numai în raza teritorială arondată la respectiva secţie de votare.

Debilii şi alienaţii mintal nu au drept de vot, prevede Constituţia.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!