Sari la conținut

Românii din diaspora și-au cerut în stradă dreptul la vot

Românii au protestat și la Dublin /FOTO: Facebook

ACTUALIZARE 20.04. Manifestațiile de la Paris, Madrid, Londra și Dublin s-au încheiat. 

ACTUALIZARE 18.08. Circa 70 de români s-au strâns și la Madrid, la Ambasada României, unde protestul a început în urmă cu câteva minute.  

ACTUALIZARE 17.43.  La Londra s-au adunat deja aproximativ 160 de români rezidenţi în Marea Britanie. Conaţionalii noştri solicită ministerului de Externe de la Bucureşti să deschidă mai multe secţii de vot. În Irlanda, la Dublin, au ieșit în stradă circa 50 de români.


 ACTUALIZARE 17.25. În jur de 300 de români protestează la Paris, pe Esplanada Drepturilor Omului și își revendică dreptul de a vot la alegerile de duminica viitoare.

 Au venit pregătiți cu pancarte, steaguri și eșarfe tricolore. Mitingul nu are culoare politică, atât simpatizații lui Victor Ponta, cât și cei ai lui Klaus Iohannis cerând același lucru: să poată să își exprime opțiunea, pe 16 noiembrie, la Ambasada României.

Românii au ieșit în stradă la Paris / FOTO: Iulia Badea



Protestatarii vor ca Ministerul de Externe de la Bucureşti să deschidă mai multe secţii de votare, după ce la primul tur al alegerilor prezidenţiale, mii de români nu şi-au putut exercita dreptul constituţional.

VIDEO. Solidaritate cu alegătorii din diaspora. Mii de oameni au ieșit în stradă în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iași, Constanța și Oradea

Oamenii spun că s-a ajuns la această situaţie din cauza numărului mic de secţii de vot, precum şi a personalului redus din comisiile electorale. Pe 2 noiembrie, la primul tur al scrutinului pentru fotoliul de la Cotroceni, cozi imense s-au format în faţa secţiilor găzduite de reprezentanţele diplomatice ale României.

Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a promis că situaţia nu se va repeta în turul doi al prezidenţialelor.

Conform FADERE, azi, în Europa vor fi manifestaţii astfel: (orele locale)

- Berlin, ora 15, BRANDENBURGER TOR EUROPA PUNKT Unter den Linden 78 Dorotheenstr.62-68

- Londra, ora 14 Belgrave Square în faţa ICR

- Viena, ora 15 în faţa ICR

- Dublin, ora 14 Waterloo Road în faţa Ambasadei României

- Paris, ora 15, Trocadero Parvis des Droit's de l'Homme

- Madrid, ora 17, Avd Alfonso XII nr 156 Ambasada României