Sari la conținut

Turcii din Germania au putut vota în secţii speciale, amenajate pe stadioane și în săli de sport

Guvernul de la Ankara a închiriat spaţii şi a organizat secţii de votare, pe lângă cele din ambasadă şi consulate, şi pe stadionul Olimpic din Berlin, stadionul din Frankfurt şi săli de sport sau de expoziţii din Dusseldorf, Munchen şi Hanovra.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Berlin, în Germania pot fi amenajate secţii de votare în afara sediilor misiunilor diplomatice, dar numai în situaţii excepţionale.

Spre deosebire de Turcia, notează Mediafax, Ambasada României la Berlin nu a solicitat ministerului de Externe german amenajarea de secţii în afara misiunilor diplomatice, deși mii de persoane nu au reușit să voteze la primul tur al alegerilor prezidențiale.