Rusia se simte ameninţată, NATO o asigură că nu este

Data actualizării: Data publicării:
DEVESELU 14

„Avansăm cu cea mai semnificativă consolidare a apărării colective de după Războiul Rece. Alianţa îşi va intensifica prezenţa pe flancul estic. Acest lucru înseamnă că vom avea 4.000 de soldaţi NATO suplimentari trimişi în această regiune prin rotaţie. În sud, am aprobat noi măsuri de descurajare, în România şi Bulgaria. Astfel, NATO transmite un mesaj clar: toţi aliaţii vor fi apăraţi”, a spus preşedinteel SUA, Barack Obama.

Cei patru mii de soldaţi trimişi pe flancul de est vor fi împărţiţi în patru batalioane plasate în regiunea Mării Baltice fiecare sub comanda unuia dintre aliaţii puternici. Cel din Polonia va fi coordonat de americani, britanicii vor avea controlul batalionului din Estonia, germanii în Lituania, iar Canada va avea comanda trupelor NATO din Letonia. În ceea ce priveşte scutul antirachetă contruit în România de americani, acesta a fost trecut formal sub comanda NATO.

„Suntem solidari cu aliaţii de pe flancul estic, aşa cum o dovedeşte şi decizia privind consolidarea prezenţei militare în est. Acest sistem de apărare antirachetă este menit să răspundă numai ameninţărilor din afara zonei euroatlantice. Să fim clari. Apărarea antirachetă nu vizează Rusia. NATO este o alianţă strict defensivă. NATO nu caută inamici şi nu are o poziţie agresivă. Ia doar măsurile necesare pentru apărarea aliaţilor şi nu ameninţă nicio ţară”, a declarat Francois Hollande.

Reprezentantul Rusiei la NATO a susţinut ieri toate deciziile luate înainte şi în timpul summitului de la Varşovia vizează ţara sa. Greşit, spune secretarul general Alianţei.

„Nu vedem o ameninţare iminentă la adresa vreuneia dintre ţările aliate. Nu ne aflăm în situaţia unui parteneriat strategic cu Rusia, aşa cum am încercat să facem după încheierea Războiului Rece, dar nici nu ne aflăm într-o situaţie similară cu aceea din timpul Războiului Rece. Ne găsim într-o situaţie cu totul nouă, diferită de tot ceea ce a fost înainte. Alianţa este unită, avem aceeaşi abordare, împreună, bazată pe apărare, o apărare solidă plus un dialog constructiv”, a spus Jens Stoltenberg.

Tot despre unitatea NATO în faţa oricărui tip de ameninţare exterioară a vorbit şi premierul britanic.

„La doi ani de la acţiunile ilegale ale Rusiei în Ucraina, mesajul NATO către Rusia nu s-a schimbat. Astfel de acţiuni nu au nicio bază legală şi sunt imorale. Dar noi nu dorim o confruntare cu Rusia, dimpotrivă facem tot ce putem pentru a preveni o astfel de situaţie. Deci vom continua abordarea dublă: descurajare şi dialog”, a precizat David Cameron.

În acelaşi timp, David Cameron susţine că Marea Britanie îşi va reînnoi flota de submarine nucleare, pe motiv că armamentul atomic este esenţial pentru descurajarea oricărei ameninţări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”