Sari la conținut
News Alert

Povestea surorilor care își dedică viața carității

Adevăr, iubire, iertare, caritate. Sunt valori esenţiale pentru surorile din Congregaţia romano-catolică Maria Bambina. Prezente în România din anul 1990, surorile îşi dedică timpul gesturilor caritabile şi se ocupă de educaţia copiilor şi a tinerilor. Le vorbesc despre bunatate, respect si credinţă.

Au ales să urmeze profesiunea perpetuă, o alegere liberă şi conştientă, care implică o viaţă de credinţă, cu toate promisiunile, dar şi exigenţele ei. Sunt surori în cadrul Congregaţiei Romano-Catolice Maria Bambina, şi, prin faptele lor, promovează valorile creştine: iertarea, grija faţă de semeni, dar mai ales caritatea.

Sora Jacinta este originară din Bacău. De trei ani, este învăţătoare la Colegiul Romano-Catolic Sfântul Iosif din Bucureşti. Le vorbeşte celor mici despre valorile morale, esenţiale pentru orice creştin.

Toţi copiii asemeni nouă au aceste valori sub forma unor seminţe. Dacă noi îi ajutăm să le cultive ca acestea să încolţească, atunci vor ajunge plante. Şi vor deveni la rândul lor oameni. Dacă neglijăm acest lucru, societatea va avea altă faţadă”, spune Jacinta Bentea, Congregaţia „Maria Bambina".

În lume, există peste 4.000 de surori Maria Bambina, care activează în 20 de ţări.

Din anul 1990, surorile Congregaţiei sunt prezente şi în România. Cele mai multe dintre ele îşi dedică timpul educaţiei copiilor şi tinerilor.

Sora Maria Sar este de profesie asistent medical. Lucrează la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în secţia de Terapie Intensivă. În zilele sale libere, organizează activităţi dedicate tinerilor de la catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti.

Cele mai importante sunt cele trei virtuţi credinţa, speranţa şi mai ales dragostea. Pentru a ajunge la această dragoste este nevoie de toate celelalte. În primul rând iertarea pe care vrem să o trăim şi să insuflăm în ei această dorinţă de a se împăca cu aproapele şi cu Dumnezeu, şi apoi şi celelalte valori bucuria, răbdarea, încrederea în sine, ajutorul reciproc”, afirmă Maria Sar, Congregaţia „Maria Bambina”.

Într-un alt cartier din Bucureşti, sora Gabriela Figliolo, le vorbeşte copiilor despre Sărbătoarea Paştelui. Este originară din Italia, a fost educatoare într-un sat din Sicilia, până în anul 1994. Atunci, misiunea de caritate a adus-o pe sora Gabriela în România.

Simt că această ţară este pentru mine a doua patrie, da, aşa simt. Şi eu încerc să îi învăţ pe aceşti copii să preţuiască lumea cu tot ceea ce există şi să o păstreze, să o respecte. Şi acest respect faţă de tot ce a creat Dumnezeu eu încerc să-l punem şi în practică aici. Să ne respectăm mai întâi pe noi, apoi pe cel de lângă noi şi apoi pe toţi cei care sunt în jurul nostru. În aceste valori eu cred profund şi simt că trebuie, trebuie, şi eu să predau mai departe aceste valori, frumuseţea şi importanţa acestor valori”, spune Gabriela Figliolo, Congregaţia „Maria Bambina”.