REPORTAJ. Cum arată o vacanță de cinci luni pe an la rulotă, în Valea Cerbului
Urşi. Porci mistreţi. Furtuni violente. Asta înfruntă timp de cinci luni pe an peste 300 de pensionari care vin din toată ţara cu rulotele, pe Valea Cerbului, lângă Buşteni. Cum a ajuns să fie rulota casa lor de vacanţă şi cum s-a transformat de-a lungul anilor această comunitate aflați dintr-un reportaj al emisiunii „Din interior”.
Dumitru Stanca: Am avut chiar acum două zile o scenă cu cineva: Hai la mama, hai la mama, la urs. Ei, şi în momentul când s-a ridicat ursul în două picioare şi a alergat-o până în stradă...
Iuliana Ivaşcu: Dacă tu pleci lângă urs şi urci încolo în pădure, păi te atacă. Dacă nu, vine printre rulote, mai rupe câte un cort... Nu mănâncă nimic. Deci a avut sticsuri, a avut ulei. Decât a rupt şi a plecat. Anul trecut (mi-a rupt cortul, n.r.). Făcusem gogoşi ziua şi noaptea a venit, pe la 12:00. Şi o bătrânică striga: a venit la gogoşi.
Corneliu Cojocaru: Vreau să-mi fac alarmă pentru urs, adică să împrejmuiesc de jur împrejurul rulotei şi doze de bere goale să le pun ca să mă anunţe când vine ursul. Şi el se sperie.
Iuliana Ivaşcu: În prima seară, anul ăsta, în martie, a venit un porc mistreţ, un porc mare. Bărbati-miu zice: vezi că vine ursul. O, ce urs mare vine. Era un porc mistreţ. Aş putea să spun că cea mai periculoasă amintire e prima noapte în rulotă. Am fost în prima poieniţă şi a venit o vijelie în noaptea aia, de am zis că ne ia pe sus şi ne ţineam de mână aşa şi el zice: Doamne, dacă e să murim, murim fericiţi.
300 de pensionari neînfricaţi pe Valea Cerbului
O vacanţă permanentă. Asta caută în fiecare vară pe Valea Cerbului, aproximativ 300 de pensionari veniţi din toată ţara. Timp de cinci luni pe an, oamenii îşi lasă gospodăriile de la sat sau de la oraş şi înfruntă animalele sălbatice şi stihiile naturii. Totul pentru ceva fără preţ: linişte şi aer curat.
Iuliana Ivaşcu, pensionară pe caz de boală: Şi nu e nicio economie, că toată lumea spune: pe Valea Cerbului se face economie. Nu e adevărat, e greşit. Căldură îţi faci de la gaz, benzină, mâncare, spălare, deci aceiaşi bani cheltuieşti. Şi mai mult decât acasă cheltuieşti. Şi mai mult decât acasă cheltuim. Dar pentru aer noi facem sacrificii.
Fenomenul Valea Cerbului există încă de pe vremea lui Ceauşescu. Atunci, în loc de rulote, valea aflată la 4 kilometri de Buşteni era plină de corturi. Toţi cei care veneau aici aveau un singur gând: să scape de betoane şi să cunoască oameni liberi ca ei.
Valea Cerbului, trecut şi prezent pentru pensionari
Dumitru Mocanu: Pe timpul lui Ceauşescu, când eram cu corturile şi făceam focuri de tabără... eram specialist la focuri de tabără, organizam focul înalt, îl legam cu celofan, îl legam cu sârmă şi ne adunam toţi în groapă unde stă nea Ion, dar era mai denivelată, după s-a nivelat şi atunci la focurile de tabără spuneam bancuri, spuneam poveşti, era foarte plăcut.
Aurica Gheorghe: După timpul comunismului veneam. Copiii aşa au crescut... cu cortul. Şi parcă a fost mai frumos.
Rulotele au apărut la poalele brazilor înalţi la începutul anilor 2000 şi au devenit populare pentru că îi apără pe oameni de pericolele naturii şi oferă mai mult confort. Fiecare rulotă are acum panouri solare care dau energie electrică şi antene parabolice pentru televizoare. Peisajul se schimbă de la an la an.
Aurica Gheorghe: Atunci erau mulţi copii şi fiecare bunică sau mamă dacă era, dar în general bunicii erau, în ziua asta făcea o bunică gogoşi, sau în ziua astalaltă, o bunică le fierbea porumb şi le puneau seara, le coceau cartofii în staniol, la foc, deci erau multe din astea. Vin şi acuma copii, dar parcă e separaţi, se separă între ei. Fiecare care are telefonul mai frumos, mai bun, mai de marcă, bicicleta mai bună, îi vezi că se separă, nu mai e colectivitatea aia de joacă.
Chiria pe Valea Cerbului costă 100 lei pe lună pentru o rulotă şi include taxa pentru colectarea gunoiului menajer şi curăţarea toaletelor ecologice. Cei care vin aici îşi iau apa de la râul din apropiere. Pe lângă cei 100 de lei, însă, oamenii spun că au multe cheltuieli.
Dumitru Stanca: Hai să vă spun: noi plătim 100 de lei pe lună, două butelii, 140, 240 şi la bloc la 2 camere la bloc, eu nu plătesc atât. Să nu se mai spună că se scot pensionarii, că eu unul dau mai mult decât aş da la bloc.
Iuliana şi George Ivaşcu sunt din satul Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov şi au început să-şi petreacă vara la rulotă, în urmă cu cinci ani, când George a ieşit la pensie. Pentru că s-au îndrăgostit la prima vedere de viaţa la munte, au făcut sacrificii mari: au luat un credit de 2.000 de euro de la bancă ca să-şi cumpere rulotă.
Iuliana Ivaşcu, pensionară pe caz de boală: Am venit în vizită la un vecin, fiind coleg cu el de servici şi i-a plăcut foarte mult soţului şi a vrut şi el să ia rulotă. I-am zis dacă tot vrei, tot îţi doreşti, hai că-ţi iau jucărie, mergem la bancă, facem un credit şi luăm rulotă şi aşa am făcut. E foarte greu la început, pentru că nu ştii rostul, nu ştii cum să lucrezi cu gazele, să-ţi faci condiţii, să-ţi uşurezi viaţa. Tot timpul trebuie investiţii. Când se duce bateria, când un panou solar, când televizorul, ceva pe la frigider, că sunt şi ele vechi şi tot timpul investeşti. Deci nu există să nu investeşti. Numai anul ăsta am dat pe cort 13 milioane. I-am schimbat cauciucurile.
Locuinţa lor de vară e la... rulotă
Pentru că acum ascultă râul care curge în spatele rulotelor, ciripitul păsărilor şi paşii animalelor sălbatice, familia Ivaşcu nu mai are urechi pentru gura lumii din sat.
Iuliana Ivaşcu: Vecinii din sat nu au o părere foarte bună. Zic: a, iar pleacă, s-au învăţat să stea aşa haimanale, în loc să muncească, să strângă banii pentru copilaşi, să facă nu ştiu ce. După noi, a luat şi prietenul nostru rulotă. Tot aşa, a văzut...
George Ivaşcu: A venit la noi 2-3 ani, am făcut grătare împreună, am stat aici, el dormea la cabană şi după 2-3 ani şi-a luat şi el.
Prieteniile din codru
Aurica şi Stelian Gheorghe vin de 8 ani pe Valea Cerbului. Sunt din Ştefăneşti de Jos, judeţul Ilfov, un sat vecin cu cel în care locuieşte familia Ivaşcu. Cu toate acestea, ei s-au cunoscut pe malul râului. Acum, îşi petrec serile împreună, în faţa rulotei, unde greutăţile vieţii dispar pe ritmuri de muzică populară.
Stelian Gheorghe: Dintr-o întâmplare. Am fost operat de inimă şi atunci...
Alături de familiile Ivaşcu şi Gheorghe, se află Corneliu Cojocaru, fost ghid montan. Este primul an când vine pe Valea Cerbului, iar vecinii din camping l-au primit cum se cuvine: l-au ajutat să-şi instaleze rulota la umbra unui copac şi să monteze în faţa ei un cort care ţine loc de verandă. La rândul lui, îi învaţă pe ceilalţi cele mai importante lecţii pe care le-a primit de la natură.
Corneliu Cojocaru: Conurile de brad au căzut pe pământ. În momentul când va fi timp frumos se deschid acele lor, când e timpul urât, se închid. Iarăşi, oile, cum pasc. Pasc cu gâtul întins spre deal, e timp frumos, cu capul strâns între picioare spre vale, timp urât, ploaie. (...) Mă simt foarte bine. Adică mă simt exact ca într-un cerc de prieteni. Cu toate că... când am venit aici nu cunoşteam pe nimeni. Absolut. Dar ne-am împrietenit. Pentru că însăşi muntele cu frumuseţile lui leagă nişte prietenii.
Vestea că la Valea Cerbului nu este doar un camping de rulote, ci o adevărată comunitate a ajuns şi la turiştii străini care vin aici în număr din ce în ce mai mare.
Iuliana Ivaşcu: Am fost afară şi nouă ni s-a părut că spaniolii au fost foarte calzi. Şi am zis Doamne, câtă căldură poate să aivă oamenii ăştia în ei şi cât de reci şi de urâcioşi suntem noi. Noi suntem bosumflaţi. Vine un client la magazin, pe când ăia... Hola! Îţi schimbă marfa. Am zis, bă, dacă vine un străin, chiar dacă nu ştiu eu o limbă străină, îi arăt, ooo, ursu, bear, draci laci, să înţeleagă omul, îi desenez, îi arăt Sfinxul.
Prieteniile pe care le-a legat muntele, nu le mai dezleagă nici distanţele între judeţe, şi nici trecerea anilor.
Ioan Doroftei: Cu vecinii am sărbătorit zi de naştere, zi de nume, ne-am distrat, am cântat, dar în limita bunului simţ, ne-am respectat. Şi în fiecare an ne-am făcut prieteni noi cu care ne-am avut bine.
Dumitru Mocanu: N-am aranjat pentru oaspeţi, că nu ştiam că veniţi dumneavoastră. Aşa e întotdeauna. Acum m-am îmbolnăvit, dar înainte de 2007 eram sănătos, puteam să particip, să fiu activ... mă invitau toţi... mă invitau la onomastica lu' vecinu' din stânga, vecinu' din dreapta.
Rulota - casa de vacanţă a pensionarilor
Luni, ora 10 dimineaţa. Ploaia de vară construieşte coloana sonoră pentru un mic dejun idilic. Aurica şi Stelian Gheorghe pun pe masă legume aduse din gospodăria lor din judeţul Ilfov, unde se întorc o dată la câteva zile ca să aibă grijă de nepoţi.
Aurica Gheorghe: Pentru astăzi de dimineaţă am pregătit, o omletă, puţină brânză, castraveţi, ridichi şi pe urmă poate servim câte o cafea dacă putem să o servim. Şi la prânz urmează să vedem ce pregătim. M-am dus, am luat două bucăţele de carne, două verzişoare şi le-am făcut. Dar mai mult legume mâncăm. Ciorbe din astea de zarzavat. Eu nu prea am aşa astâmpăr, ca să stau locului, dar soţul meu când vine şi nu are nimic de făcut... acum a mai tuns iarbă, mai a pus un par nu ştiu pe unde... Se aşează pe un scaun şezlong şi stă şi se uită. Două ore nu vorbeşte cu nimeni, dacă nu mai bine, şi stă acolo. Râd copiii când le spun. Ce face tata? Tata meditează.
Stelian Gheorghe: Mă uit, studiez munţii. Viaţa e frumoasă, dar depinde de fiecare om... cum ţi-o organizezi. Şi totul e bine să fii prietenos cu toată lumea, că nu împărăţim pământul. Aşa este. Asta e legea.
Urşii, vecinii nelipsiţi
Dumitru şi Rodica Stanca vin la munte din 1992. În fiecare primăvară abia aşteaptă să scape de Bucureşti, un oraş sufocat de poluare, trafic şi caniculă. În anul 2007, au trecut de la cort la rulotă, pe care au botezat-o după specificul zonei.
Dumitru Stanca: Unde stau, vis-a-vis de mine, vin foarte mulţi urşi. Şi la mine unde stau la rulotă mi-am pus într-adevăr o iniţială Popasul Urşilor, că aici sunt toţi urşii. Şi ce-am zis? De multe ori când vin turiştii, zic: Ia uite cum îi spune. Da, la mine e registratura. Eu ştiu la ce oră vine ursul. Vine ursoaica cu doi pui, vine ursoaia cu trei pui. Sau vine un urs mare. Am avut o scenă acum doi ani, puţin mai încolo. Au venit să petreacă luna de miere, cu naşul, cu cutare, ei ţopăiau, cutare, naşul era la grătar, în buza muntelui. Hai, naşule, acum hora asta, stai, bă nene, hai. S-a dus să danseze. Vă spun, în cinci minute, când s-a dus înapoi la fripturi, nu mai erau fripturile. Era grătarul răsturnat, era totul terminat. De atunci am învăţat, deci vasăzică, fripturile la munte şi micii, că asta e tradiţia noastră, micii, se fac devreme. Mai ales unii mai fac şi asta... saramură. Păi, saramura îi tâmpeşte. Pe urs îl tâmpeşte.
Rulota este casa de vacanţă a familiei Stanca. De aceea, este foarte important ca în fiecare an să fie în acelaşi loc şi totul să arate ca... acasă.
Dumitru Stanca: În jurul lui 20 martie, de fapt la 1 martie, (ne sunăm) bă, pe ce dată mergem? Bă cutare, bă cutare. E, când venim, venim ca să ne ocupăm.. eu de şase ani sunt numai în acelaşi loc. Astea sunt nişte flori de doi ani de zile aici. Aşa a pus soţia aceste flori şi din astea, uitaţi cât s-au făcut. Şi fiecare care vine seara zice: În seara asta ţi le fur, în seara asta ţi le fac, în seara asta, nu ştiu ce. Dar glumim, că suntem cunoştinţe. Din 2013, de când vin şi stau toată vara, un coleg de serviciu nu-l văd să treacă aici cu maşina. Nu înţeleg de ce nu le place muntele. Şi vecinii, şi foştii colegi de serviciu care încă mă mai întâlnesc cu ei, sunt două tabere: Unii zice că sunt nebun, că vin la munte şi stăm aşa... Şi unii zic: bravo ţie, că îţi place natura.
După câteva săptămâni în mijlocul munţilor, Bucureştiul o înspăimântă pe Rodica.
Rodica Stanca: Eu o dată pe lună plec că o am pe mama singură la ţară şi îl las singur, îi fac mâncare şi plec. Când am ajuns în Bucureşti, parcă ziceai că-i început de revoluţie. Maşini, sirene de salvare, de poliţie, pompieri, doamne, nu ştiai ce Dumnezeu se întâmplă. Plec din liniştea asta de aicea, e nenorocoire ce e acolo. Zic, uite totuşi, câteva luni care le stăm aici, parcă ne încărcăm un pic bateriile pentru iarnă.
Dumitru Stanca: Când plecăm în septembrie deja plecăm cu cămara plină, facem suc de roşii, facem gemuri, facem dulceţuri, zacuscă, orice. Avem ceaun, pilostrie şi facem.
Totul pentru sănătate
Pe Valea Cerbului există însă şi dezavantaje. Deşi din exterior animalele săbatice par a fi cel mai mare pericol, pensionarii se tem cel mai tare de vremea schimbătoare.
Dumitru Stanca: Ce-am păţit acum zece zile, o săptămână... A fost o foarte mare vijelie care niciodată n-am păţit-o în halul ăsta. A ţinut aproape patru ore. Nu era să zici că a venit o rafală de vânt, era la un moment dat, simţeam că ne ridică corturile pe sus. Mă agăţam aici, bătea vântul şi astea veneau spre mine şi ca să nu le rupă, stăteam cu corpul în cort, în laterală şi de aicea ţineam. Şi spuneam, Doamne, în faţa mea la două ore jumătate este Poiana Izvoarelor, să mă vezi delta-plan zburând cu cortul până acolo.
Rodica Stanca: Când venea câte o viitură din pădure, Doamne, uite aşa săteam. Trei ore îmi amorţiseră mâinile şi îmi şi îngheţaseră.
În timp ce în Occident o pensie ajunge la câteva mii de euro pe lună, iar pensionarii aşteaptă bătrâneţea ca să meargă în croaziere în jurul lumii, cei din România se refugiază în ce este mai ieftin. Însă, spun ei, aici se găseşte ceva ce nu se poate cumpăra cu bani: sănătate curată.
Iuliana Ivaşcu: Deci când te scoli dimineaţa şi te uiţi în sus să vezi crucea, deci ţi se pare că eşti în rai. Deci dacă aş muri, eu aici aş vrea să fiu îngropată, în pădure, în verdeaţa asta aşa. Eu aici când vin, n-am treabă, eu n-am tensiune, n-am nici pe dracu. El are astm, are spray-uri, medicamente. Eu nu-l aud nici când tuşeşte, nici când se sufocă, nici nimic.
Dumitru Stanca: E perioada când noi culegem muguri brad şi facem sirop de brad care e bun pentru astmă, pentru răceală, pentru alea, e ceva deosebit.
Ioan Doroftei: Pentru plămâni e aur ce e aici. Şi pentru psihic, nu numai pentru... Ne odihnim, că toată viaţa numai în stres...
Dumitru Mocanu: Faptul că sunt cum sunt acum, mulţumesc lui Dumnezeu şi muntelui.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
