Medicul Dorel Săndesc: Ar fi culmea să nu învăţăm nimic din teribila experienţă prin care trecem

Data publicării:
dorel sandesc crop digi

Dorel Săndesc este şeful clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean din Timişoara. De peste zece ani este foarte bun prieten cu Cristi Minculescu. Legătura lor de suflet a început când l-a rugat pe Cristi Minculescu să cânte într-un concert umanitar. Iris a spus „Da”, iar banii strânşi au ajuns la spital. Graţie lui Minculescu, medicul a reuşit să modernizeze secţia de terapie intensivă a spitalului. „Nu o să uit niciodată cum ne-am întâlnit într-o dimineaţă de toamnă, de octombrie, în Gara de Nord. Aşa a început totul, dar a evoluat foarte frumos, a evoluat şi congresul pe care eu îl organizez, a crescut mereu şi ei au venit în fiecare an”, spune Dorel Săndesc.

Şi tot la fiecare întâlnire, medicul încerca să îl convingă pe artist să facă o operaţie de transplant. Îl încuraja să trăiască.

Întotdeauna când încercam să abordez subiectul, respingea orice idee de dialog. Spunea: te rog frumos, vrei să strici totul? Vrei să ne certam? Ţi-am cerut eu ceva? M-am plâns eu de ceva? El fiind un caz cu totul deosebit medical, cu un ficat enorm de 22 de kilograme”, îşi aminteşte Săndesc.

Profesorul Săndesc a insistat însă de fiecare dată, chiar dacă începea să devină enervant.

După mai multe analize, Rodica, soţia artistului, a fost donatorul perfect. Operaţia de transplant a fost un succes, iar prietenia cu medicul i-a redat viaţa.

„A fost o situaţie cu totul şi cu totul ieşită din comun, pentru ca au fost compatibili. Foarte rar sunt compatibili soţ şi soţie, o foarte mare implicare în diagnosticarea celebrei vedete şi procedeul de transplant şi recuperarea a avut-o domnul profesor Dorel Săndesc, şeful anesteziştilor din România”, povesteşte Carmen Pantiş, coordonatorul Programului Național de Transplant.

Mă bucur că l-am cunoscut, că îl cunosc şi că va rămâne prietenul meu şi ce să vă zic? Îi doresc tot binele din lume alături de cei dragi lui şi să fie sănătos. Iubeşte oamenii. Ăsta e un lucru extraordinar, pe lângă jurământul făcut în calitate de medic şi ştiu cât s-a luptat pentru a moderniza secţia de terapie intensivă de la spitalul judeţean, asta nu o poate nega nimeni”, povesteşte Cristi Minculescu.

Profesorul Săndesc este exemplul care confirmă zicala „omul sfinţeşte locul”. Pentru că banii primiti de la stat erau insuficienţi, medicul a organizat evenimente caritabile periodic. Astfel a reuşit ca în anul 2012 să inaugureze Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara, dotată la standarde internaţionale.

A fost un vis împlinit pe care doctorul Săndesc îl avea de când şi-a început cariera de anestezist.

Noi, cei de la ATI, apreciem foarte mult viaţa. Ar fi culmea să nu învăţăm nimic din teribila experienţă prin care trecem şi să ne dăm seama ce norocoşi suntem la urma urmei că, iată, suntem vii, putem auzi, putem simţi, ne putem mişca. Este o lecţie aceasta şi încerc să o transmit şi celor din jur, familiei, prietenilor, care uneori par copleşiţi de problemele majore că li s-a stricat maşina şi televizorul”, sunt principiile după care se ghidează Dorel Săndesc.

În 2012, profesorul Săndesc a fost ales să facă parte din Comitetul executiv al Societăţii Mondiale de Anestezie, din care fac parte doar trei medici din Europa. Însă cea mai mare realizare este un proiect de finanţare a secţiilor de terapie intensivă care va fi implementat în 53 de spitale din ţară.

Bunătate. Încredere. Speranţă. Asta a primit Cristi Minculescu de la prietenul său providenţial. O legătură între doi oameni atât de puternică şi de frumoasă încât a învins boala.

Reportajul integral în fişierul video ataşat.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...