Sari la conținut

100 de ani de comunism | Lenin, finanțat de serviciile secrete germane

În 1917, Vladimir Ilici Lenin era în exil, în Elveţia. Serviciile secrete germane l-au finanţat ca să revină în Rusia şi să declanşeze revoluţia bolsevică. Un „cadou” care s-a întors împotriva germanilor. În mai 1919, la München a fost declarată Republica Socialistă Bavareză.

În ianuarie, apoi în mai 1919, două tentative bolşevice de instalare a unor regimuri comuniste pe teritoriul german au eşuat.

Spre deosebire de situaţia din Rusia, social-democraţia germană avea o bază socială autentică. Muncitorimea din Germania, ţară puternic industrializată, era cea mai numeroasă din Europa. Lenin însuşi a dat o coloratură socialistă viziunii sale radicale datorită succesului social-democraţiei din Germania.

În 1912, Partidul Social-Democrat era formaţiunea cea mai numeroasă din Reichstag, cu mai bine de o treime din voturi.

În ciuda acestei reprezentări substanţiale, marxiştii radicali continuau să susţină că singura cale spre putere a muncitorimii este revoluţia în fiecare ţară în parte. Lenin era susţinut în această privinţă de radicali din spaţiul german precum Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht. Dezbaterea - reforme sau revoluţie - era în toi în Internaţionala a II -a socialistă când a izbucnit primul război mondial. Conflictul a adus altă dilemă partidelor social-democrate şi socialiste: trebuie să lupte pentru ţara lor, adică împotriva muncitorimii din ţările adverse sau nu?

În perioada grea de după război, Partidul Social Democrat German s-a rupt. Moderaţii vor pune temeliile viitoarei Republici de la Weimar. Alături de liberali şi conservatori, nu vor reuşi să obţină condiţii de pace rezonabile la Conferinţa de Pace de la Paris. Vor obţine însă o victorie categorică împotriva radicalilor. Aceştia, s-au grupat mai întâi în Liga Spartachistă condusă de Rosa Luxemburg şi Karl Liebnecht. Ei vor deveni în decembrie 1918, adică la o lună de la înfrângerea Germaniei, Partidul Comunist German.

În ianuarie, la îndemnul trimisului lui Lenin, Karl Radek, aceştia vor face apeluri publice la boicotarea scrutinului pentru Adunarea Naţională şi răsturnarea guvernului. Stăpânul de la Kremlim credea în posibilitatea ca Germania să se predea bolşevismului la fel de repede cum o făcuse biata Rusie.

Infrastructura şi educaţia politică a Germaniei erau însă mult mai puternice. Cum armata era demobilizată prin armistiţiul cu Aliaţii, guvernul a făcut apel la foşti soldaţi să se înroleze în unităţi de voluntari. În zece zile, revolta spartachiştilor era istorie, iar liderii ei anihilaţi.

În mai, după ce muncitorimea germană fusese bombardată intensiv de propaganda comunistă plătită de Kremlin, are loc un nou puseu comunist. Pe 7 mai 1919, la Munchen, câţiva activişti radicali proclamă în mijlocul muncitorilor Republica Socialistă a Bavariei. Programul, în stil bolşevic, prevedea înarmarea lucrătorilor, expropierea fabricilor, confiscarea pământurilor şi înfiinţarea unei poliţii politice. Dar când muncitorii germani şi-au dat seama cu ce aveau de-a face, respectul lor înăscut pentru autoritate, stat şi proprietatea privată şi-a spus cuvântul. Sovietul bavarez a mărit lista eşecurilor europene ale lui Lenin.

Liderul sovietic a înregistrat însă un altfel de succes. Fondurile bolşevice care alimentau propaganda şi, deci, ameninţarea unui puci comunist în Germania, au slăbit autoritatea social-democraţilor moderaţi, ajutând astfel ascensiunea extremei drepte. După cum fondurile nemţeşti din timpul războiului civil au consolidat puterea bolşevică de la Kremlin. Hitler şi Stalin au beneficiat din plin de urmările acestor finanţări macchiavelice cu dublu sens.