Video A filmat polițiști fără mască în Alba, a făcut scandal și a fost amendat. Toată scena a ajuns pe internet

Data publicării:
incident-campeni-DN74
FOTO: alba24.ro

Un tânăr din județul Alba, care a filmat doi poliţişti fără mască, a fost imobilizat, dus la secţie şi amendat. Toată scena a fost filmată de tânărul implicat în incident şi postată pe internet. 

Poliţiştii sunt verificaţi de structura de control intern pentru că nu purtau mască. 

Potrivit IPJ Alba, polițiștii erau cu radarul în orașul Câmpeni și opriseră un autoturism, condus de o tânără, care circula cu 85 kilometri/oră.

În mașină se mai aflau doi pasageri, printre care și un tânăr care a început să filmeze.

El le-a solicitat agenților să nu o sancționeze pe prietena sa, apoi s-a așezat în fața mașinii de poliție.

Tânărul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar șoferița a primit o sancțiune de 870 de lei şi 4 puncte de penalizare.

Precizările făcute de IPJ Alba

”În cursul zilei de ieri, 22 iunie 2020, polițiștii rutieri din Câmpeni, în timp ce acționau pe DN 74 A, în orașul Câmpeni, au oprit în trafic un autoturism, condus de o tânără din comuna Bistra, care circula cu viteza de 85 kilometri/oră, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 de kilometri/oră. În autoturism se mai aflau doi pasageri, dintre aceștia un tânăr de 25 de ani, din Bistra, care a intervenit și a solicitat ca polițiștii să nu o sancționeze contravențional pe tânăra aflată la volan.

În timpul discuției avută cu polițiștii, tânărul a devenit violent verbal, a adresat injurii la adresa polițiștilor și a instituției, ulterior folosindu-și telefonul mobil pentru a-i filma pe polițiști și manifestând un comportament provocator.

S-a așezat în fața autospecialei de poliție, pentru a-i împiedica pe agenți să-și continue activitatea, context în care a fost imobilizat și condus la sediul poliției, unde a fost sancționat contravențional conform art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

De asemenea, conducătoarea auto a fost sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 870 de lei și 4 puncte de penalizare.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Alba a dispus efectuarea de verificări, prin structura de control intern, cu privire la modul de intervenție al polițiștilor la acest eveniment, precum și cu privire la modul de utilizare a mijloacelor de protecție specifice prevenirii răspândirii noului coronavirus”, a transmis Poliția Alba, conform alba24.ro.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...