Amenințare cu bombă la un mall în Sectorul 1. SRI și Poliția au evacuat oamenii dinăuntru. Alerta a fost falsă

Data actualizării: Data publicării:
pirotehnist
Pirotehniștii au fost chemați la un liceu unde un adolescet a anunțat că este amplasată o bombă. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Un mall din Sectorul 1 al Capitalei a fost evacuat sâmbătă, în urma unei amenințări cu bombă, anunță Serviciul Român de Informații. Alerta, care a dus la evacuarea tuturor clienților și angajaților de la mall Băneasa, s-a dovedit falsă.

ACTUALIZARE Alerta cu bombă de la mall Băneasa a fost falsă, informează Digi24.

Centrul comercial Băneasa Shopping City a fost evacuat sâmbătă în urma primirii unei alerte cu bomba, potrivit unui comunicat al companiei.

„În urma primirii unei alerte cu bombă, centrul comercial Băneasa Shopping City a fost imediat evacuat pentru a menţine siguranţa angajaţilor, chiriaşilor şi vizitatorilor săi. Precizăm că nu a avut loc niciun incident, situaţia fiind sub control, iar activitatea va fi reluată de îndată ce va fi posibil. (...) Ne cerem scuze pentru disconfortul şi neplăcerile cauzate vizitatorilor Băneasa Shopping City”, se arată în comunicatul companiei.

Știrea inițială

„În urma unui email anonim prin care a fost primită o amenințare cu bombă la un mall din sectorul 1, pirotehniștii Serviciului Român de Informații s-au deplasat la fața locului împreună cu echipele Poliției Române. Se derulează investigații specifice”, a anunțat sâmbătă SRI.

La rândul ei, Poliţia Municipiului București a informat că a fost sesizată de către o structură a Jandarmeriei „cu privire la faptul că o persoană a sesizat prezența unui dispozitiv periculos în incinta unui complex comercial din sectorul 1”.

Polițiștii au dispus evacuarea persoanelor aflate în interior, iar specialiștii pirotehnicieni efectuează verificări specifice.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri