Atmosfera vechiului București, readusă la viață: Hotelul Lido își redeschide porțile

Data publicării:
hotel lido

O clădire importantă din istoria Capitalei revine la viață. Situat chiar în inima oraşului, pe bulevadul Magheru, hotelul Lido a fost unul dintre cele mai cunoscute şi mondene locuri de petrecere a timpului liber din Capitală, care se mândrea încă din anii '30 cu un echilibru perfect între tehnologie, confort şi design. Acum, după aproape 10 ani în care a fost închis, hotelul-emblemă al Bucureştiului se pregăteşte pentru un nou început.

Construit la începutul anilor '30, după un proiect realizat de Ernest Doneaud, cunoscut arhitect al epocii, Lido a fost unul dintre cele mai luxoase hoteluri din București. Hotelul avea grădină, restaurant și celebra piscină cu valuri artificiale. Piscina Lido a devenit rapid principala atracție a bucureștenilor care voiau să scape de căldură, dar și a străinilor cazați la hotel. Presa de atunci a avut numai cuvinte de laudă despre „bazinul cu valuri maritime”. Piscina hotelului devenise atât de faimoasă, încât și scriitorii vremii au început să o menționeze în operele lor. Mai mult, hotelul a fost ales şi de regizorii de filme.

De-a lungul timpului, hotelul de patru stele, cu 119 camere, a trecut prin mai multe reamenajări şi reconsolidări, iar după Revoluţie s-a poziționat ca hotel modern într-o clădire istorică și a încercat să reconstituie atmosfera vechiului Bucureşti. După o perioadă de aproape 10 ani în care a fost închis, hotelul se pregăteşte de un nou început. În proiectul de renovare și amenajare s-au păstrat şi elemente originale.

Alex Petrescu, director general Hotel Lido: Putem regăsi tavanul original, tocurile pe care le-am păstrat şi le-am recondiţionat. Ce ar mai fi de menţionat este arta pe care am încercat să o îmbinăm cu designul clădirii. Am păstrat elemente de artă atât în camerele hotelului, cât şi pe coridoarele de pe etaje.
Reporter: Cât a durat recondiţionarea?
Alex Petrescu: Aproape doi ani a durat întreg procesul de renovare de când am intrat în clădire şi până astăzi la data deschiderii hotelului.

Alexandra Georgescu, jurnalist Digi24: Pentru a readuce atmosfera perioadei interbelice a fost păstrat şi liftul. Acesta a fost instalat în 1930. Bineînţeles, au fost înlocuite sistemele de securitate şi a fost restaurat. În tot hotelul vom regăsi şi mai multe obiecte ornamentale care aduc aminte de perioada anilor '30.

Povestea Bucureştiului de altădată se regăseşte şi în tablourile de pe pereţii hotelului.

Alex Petrescu, director general Hotel Lido: Am vrut să facem o îmbinare între muzeu şi hotel, iar pe fiecare etaj din tot hotelul avem o expoziţie de câte 18 tablouri, pictate de pictori români exclusiv pentru hotelul Lido, tablouri care vor oferi oaspeţilor şi posibilitatea de a le achiziţiona.

Investiţia pentru renovare se ridică la 5 milioane de euro. În perioada următoare va fi recondiţionată şi piscina cu valuri amplasată în curtea interioară a hotelului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...