Avocatul familiei Luizei: Cenuşa nu părea de mult timp acolo, sacii erau curaţi. Cum e posibil, deşi a plouat?

Data actualizării: Data publicării:
tonel pop

Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, lansează o nouă întrebare după descoperirea sacului cu oase şi cenuşă despre care Gheorghe Dincă spune că ar aparţine Luizei. Avocatul s-a întrebat cum  este posibil ca încă să fie urme de cenuşă, deşi în atâtea luni a plouat şi ar fi trebuit să crească vegetaţie.

Tonel Pop a spus că a participat alături de anchetatori la căutările în locul unde s-au găsit oase şi cenuşă.

"Era cenuşă, oasele erau aruncate pe jos, pe iarbă, sacii erau aruncaţi la 6 - 7 metri distanţă, osemintele erau într-un loc, sacii în altul.

Erau urme de cenuşă. Din punctul meu de vedere, dacă acele urme de cenuşă şi resturi de oase calcinate ar fi stat câteva luni de zile, în mod clar acolo ar fi trebuit să fie astupate de vegetaţie, să crească iarbă, să fie astupate de noroi, de ploi. Sacii păreau curaţi, nu erau cu apă, cu noroi, nici acea cenusa nu părea de mult timp acolo.

Trebuie să studiez mai bine fotografiile şi filmările şi să îmi dau seama, vor trebui analizate de biologi.

Am această suspiciune că acele probe nu au vechimea ca şi când erau acolo de câteva luni, păreau proaspăt aruncate acolo, vizavi cu vegetaţia, cu ploile care au fost acolo", a explicat avocatul familiei Melencu.

Luni, procurorii DIICOT au găsit un sac cu oase și cenușă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că și-a ascuns urmele. Ucigașul susținea că este vorba despre rămășițele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeași zi în care a sechestrat-o.

De asemenea, marți, anchetatorii au găsit alte fragmente osoase și dinți într-o lizieră situată pe traseul Caracal-Bucureşti, indicată de Gheorghe Dincă, medicii legiștii din zonă concluzionând că resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană, potrivit DIICOT.

Din declarațiile lui Gheorghe Dincă, resturile umane ar fi ale Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie 2019, iar crima a avut loc în aceeași zi în care fata a fost sechestrată. Inițial, Dincă a spus că a aruncat trupul în Olt, iar apoi în Dunăre. Acum a revenit și a indicat pădurea de lângă Caracal.

Legat de uciderea Luizei, Dincă susține acum că a folosit aceeași metodă ca și în cazul Alexandrei, adică ucidere și ardere a cadavrului.

Editare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri