Video Bucureștenii încălzesc apă ca în comunism. În mai multe zone, oamenii vor sta fără apă caldă până duminică, din cauza avariilor

Data publicării:
O femeie da drumul la robinetul de la duș.
Sute de blocuri din Capitală nu au apă caldă.

Zeci de mii de bucureșteni suferă din nou din cauza lipsei apei calde – în sectorul 5, oamenii din câteva blocuri vor sta fără apă caldă până duminică din cauza unei avarii. Locuitorii capitalei se văd nevoiți să încălzească apă la aragaz, ca pe vremea comunismului. Comisia Europeană a aprobat o investiție de 216 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de transport al energiei termice din București.

Locuitorii unui bloc din București arată că apa are o temperatură de aproximativ 23 de grade Celsius și nu se încălzește nici dacă este lăsată să curgă. Spun că situația continuă deja de o săptămână dar că nici înainte situația nu era prea bună.

Nici nu pot afla de la autorități când se va rezolva problema pentru că nu răspund la telefon.

Sunt, însă, și o mulțime de bucureșteni din sectoarele 5 și 6 care nu au deloc apă caldă din cauza unor avarii. Și nici nu vor avea până în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Este vorba de o avarie în rețeaua primară care este în curs de remediere. Avem comunicat termenul de 29 mai până la ora 24:00, estimativ, până se va... E o avarie mare care afectează o zonă întinsă din Sectorul 5. Afectează zone foarte întinse: Șoseaua Alexandriei, Topliceanu, Modoran Ene, Mărgeanului. V-am dat ca exemple, dar sunt foarte multe. Se întinde până pe Calea Ferentari”, anunță autoritățile.

Termoenergetica anunță pe 23 de pagini că are diverse probleme de furnizare a apei calde în 5 dintre cele 6 sectoare ale capitalei. Așa că mulți bucureșteni au revenit la obiceiuri din comunism – încălzitul apei pe aragaz și au găsit metode inedite de a-și face un duș.

Reprezentanții Electrocentrale București, producătorul de energie electrică și termică al Bucureștiului, spun că situația alimentării capitalei este critică, și că fără investiții, iarna care vine va fi una extrem de grea.

Banii europeni sunt o soluție pentru a moderniza sistemul de transport al energiei termice și apei calde din București. 216 milioane de euro vor veni de la Bruxelles în acest scop. Cu acești bani se vor înlocui circa 212 km de conducte care sunt pline de găuri. Experții estimează că, în fiecare oră, prin țevile ciuruite, se pierd între 2000 și 2500 de tone de apă fierbinte.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...