Cine ar putea beneficia de cele 10 milioane de doze de vaccin anti-COVID cerute de România? Explicațiile ministrului Tătaru
Data publicării:
Un vaccin anti-coronavirus ar putea să fi gata în prima jumătate a anului viitor, iar în a doua jumătate a anului acesta să fie disponibil pentru populație, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. România a cerut 10 milioane de doze pentru a acoperi "măcar jumătate din populație, cu referire specială pentru tot ce înseamnă vârstele extreme, personal medical direct implicat și pentru tot ce înseamnă comorbidități și patologii conexe în cadrul infecției cu coronavirus".
Noi la nivelul UE, a Comisiei Europene, avem discuții cu tot ce înseamă firmă care în acest moment se află într-un studiu, fază 1 sau fază 2, pentru acele vaccinuri împotriva COVID-19. În măsura în care vom avea rezultate patentate vă vom ține la curent. Din ce știu eu, până la finalul anului vom avea și o fază trei, iar în primul trimestru al anului viitor vom avea pe piață și aceste vaccinuri anti-COVID, rămânând ca din a doua jumătate a anului viitor să-l avem în masa mare a populației".
Ministrul Sănătății a anunțat că România a cerut 10 milioane de doze pentru a acoperi "măcar jumătate din populație, cu referire specială pentru tot ce înseamnă vârstele extreme, personal medical direct implicat și pentru tot ce înseamnă comorbidități și patologii conexe în cadrul infecției cu coronavirus. Surplusul vrem să-l facem efectiv în măsura evoluției pentru tot ce înseamnă patologie coexistentă în a preveni infecția cu coronavirus".