Ciucu spune că a fost „luat la mișto” când a sunat la poliție să semnaleze o cursă de mașini. Brigada Rutieră face verificări

Data publicării:
ciprian ciucu fb
primarul Sectorului 6 a scris pe Facebook că a fost „luat la mișto” de agentul de serviciu, atunci când a sunat să reclame o cursă ilegală de mașini. Foto: Facebook/ Ciprian Ciucu

Verificări interne la Brigada Rutieră a Capitalei, după ce primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a scris pe Facebook că a fost „luat la mișto” de agentul de serviciu, atunci când a sunat să reclame că în centrul Capitalei, pe Bulevardul Aviatorilor, era în plină desfășurare o cursă ilegală de mașini.

„Aseară pe Aviatorilor mă plimbam și am observat două mașini care se întreceau, aveau viteze foarte mari și provocau un zgomot infernal. Am sunat la Brigada Rutieră să îi informez că au loc astfel de curse și când am sunat, polițistul de serviciu m-a ironizat că de unde știu eu că au viteză și mi-a închis telefonul în nas. Am sunat după aceea încă 2-3 minute și nu mi-a mai răspuns”, a spus Ciprian Ciucu la Digi24

„Probabil că nu este o excepție. Acest comportament în poliție nu e o excepție, E nevoie de reformă. Acum iese la suprafață pentru că sunt eu primar, dar cetățeanul are parte de același tratament”, a adăugat el.

Ciucu a povestit pe Facebook întâmplarea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Chiar dacă sunt primar, dacă e vreo neregulă în orașul acesta si chiar dacă nu este în Sectorul 6, mi se pare normal să umblu cu papucii de cetățean și să semnalez când ceva nu este în regulă. Sun la telefonul de serviciu, nu direct la ministru”, a spus el.

„În această seară am decis să ies la plimbare in Centrul orașului cu familia, apoi am luat-o pe jos, pe lângă Guvern și am ajuns pe Bd. Aviatorilor unde tocmai se desfășura o cursă de mașini (categoria Lamborghini) în toată regula. Motoare turate la maxim, viteze foarte mari de peste 150 km.

Moment în care, na, zic să sun la Brigada Rutieră București să le spun oamenilor să știe, am zis ca ajut.

Rezultatul a fosr că ofițerului de serviciu, pe care l-am deranjat de Paște, a fost să mă ia la mișto. Că de unde stiu eu că mergea cu viteză, că ce, am radar...? Și mi-a închis telefonul în nas”, a scris el.

Astăzi, Brigada Rutieră a anunțat că s-a autosesizat în acest caz.

„Având în vedere aspectele sesizate în spațiul public cu privire la modul în care s-a exprimat polițistul care a preluat sesizarea persoanei, la nivelul Brigăzii Rutiere s-au demarat verificări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, potrivit unui comunicat de presă.

Polițiști mai spun că au mers în zona Aviatorilor și au dat și sancțiuni.

„Pentru verificarea aspectelor semnalate, a fost direcționat un echipaj de poliție, dotat cu aparatură radar, care a acționat pe artera respectivă. Pe acel sector de drum, au fost constatate și aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Brigada Rutieră are drept obiectiv principal reducerea numărului de accidente de circulație, în municipiul București”, se mai arată un comunicat.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...