Video Cum arată cel mai lung pod pietonal suspendat din Israel. A fost inaugurat în Ierusalimul de Vest

Data publicării:
pod suspendat israel
Podul se întinde între Valea lui Hinnom (Gheena) şi Muntele Sion. Foto: Captură Twitter

Israelul a inaugurat în Ierusalimul de Vest cel mai lung pod pietonal suspendat din această ţară, a anunţat luni Ministerul israelian pentru Ierusalim şi Patrimoniu într-un comunicat, relatează agenţia de presă Xinhua, potrivit Agerpres. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cu o lungime de 202 metri şi o înălţime de 30 de metri, podul se întinde între Valea lui Hinnom (Gheena) şi Muntele Sion, la vest de Oraşul Vechi şi de Linia Verde, fosta graniţă dintre Israelul de dinainte de anul 1967 şi teritoriile palestiniene ocupate.

Noul pod, accesibil în regim de gratuitate, oferă o experienţă turistică unică, permiţându-le pietonilor să admire regiuni diferite din Ierusalim, precizează acelaşi comunicat de presă.

El este amplasat lângă ferma din Valea lui Hinnom, care oferă vizitatorilor posibilitatea de a participa la activităţi agricole străvechi, cum ar fi culesul măslinelor şi producţia de vin şi de miere, potrivit aceluiaşi comunicat, care adăugă că acesta este unul dintre numeroasele proiecte ce vizează atragerea turiştilor din lumea întreagă în oraşul Ierusalim.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri