DIICOT a cerut date oficiale după scandalul dintre Romsilva și Inventarul Forestier Naţional, legat de volumul de lemn tăiat în România

Data actualizării: Data publicării:
paduri taiate lemn

Cifra care se vehiculează în prezent în spaţiul public privind volumul de 38 de milioane de metri cubi de lemn tăiat anual din pădurile din România este produsă de Inventarul Forestier Naţional (IFN) din România cu metodologie certificată internaţional, iar DIICOT a cerut acum câteva luni raportul IFN care include această cifră, a declarat, joi, pentru Agerpres, şeful IFN, Gheorghe Marin.

Directorul Romsilva, Gheorghe Mihăilescu a ironizat posibilitatea ca un volum de 38 de milioane de metri cubi de lemn să fie tăiat în fiecare an

El a avut un schimb de replici în contradictoriu cu directorul Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, după ce acesta din urmă a ironizat posibilitatea ca un volum de 38 de milioane de metri cubi de lemn să fie tăiat în fiecare an în pădurile din România, după cum reiese din raportul realizat de Inventarul Forestier Naţional.

De asemenea, în dezbaterea la care erau prezenţi membrii industriei forestiere, directorul Romsilva a ironizat şi acuzaţiile prezentate în spaţiul public de mai mulţi ani privind ilegalităţile comise de companiile care exploatează lemn din pădurile româneşti şi care sunt suspectate de realizarea de transporturi duble cu un singur set de acte.

"Este acea percepţie diferită, '38 de milioane de metri cubi tăiaţi. Pentru că suntem aici cu nişte firme care mie mi-a plăcut ce au prezentat, vă invit pe toţi la Romsilva, în special pentru firma de IT: ştiţi că noi marcăm doi arbori şi nu ştim? Ştiţi că dumneavoastră (către companiile de exploatare a pădurii, n.r.) tăiaţi doi arbori şi nu ştiţi? Ştiţi că firmele de exploatare transportă de două ori şi nu ştiu? Ştiţi dumneavoastră firmele de prelucrare că prelucraţi doi metri cubi şi nu ştiţi? Ştiţi că mobila face două bucăţi şi nu ştie? Poate că îi învăţaţi pe oamenii aceia care au făcut softul cu IFN de ce le-a dat acea sumă dublă, pentru că prea mult este acel dublu rostogolit, fără argumente, în spaţiul public. Eu i-am rugat să se uite la formula de calcul, deoarece calculatorul îţi dă formula pe care i-o bagi", a susţinut directorul Romsilva.

Șeful Inventarului Forestier Naţional, Gheorghe Marin: Metodologia de calcul, confirmată de specialişti din Germania, Franţa şi Elveţia

În replică, şeful Inventarului Forestier Naţional, Gheorghe Marin, a susţinut că metodologia după care IFN a calculat cifra de 38 de milioane de metri cubi de lemn tăiat anual în România a fost confirmată de specialişti din Germania, Franţa şi Elveţia.

"Referitor la ce a spus domnul director general despre cifra de 38 de milioane de metri cubi tăiaţi care se vehiculează în spaţiul public, este o cifră pe care noi am produs-o, Inventarul Forestier Naţional din România, şi trebuie să îi spun domnului director Romsilva că apreciez că a spus că adevărul este unul singur şi minciunile sunt mai multe. Vreau să-i spun că de cifra volumului lemnului pe picior, de 2,35 de miliarde de metri cubi, suntem mândri (Romsilva e mândră, n.r.), dar aceeaşi formulă s-a folosit şi la calculul volumului de lemn tăiat. Nu am folosit altă formulă. Să fie clar că nu a făcut Marin de capul lui, după cum se tot vehiculează în spaţiul public românesc: am discutat această formulă cu specialişti inclusiv din Austria, iar noi, Inventarul Forestier Naţional din România, am publicat împreună cu statisticienii Inventarelor Forestiere Naţionale din Franţa, Germania şi Elveţia o metodologie despre cum am prelucrat datele în IFN, care a fost publicată, nu a primit nicio observaţie din afara ţării, iar noi ne trezim din România că facem afirmaţii neadevărate", a răspuns şeful IFN.

Directorul Romsilva i-a reproşat ulterior şefului IFN că nu i-a transmis inventarul forestier.

"Nu mie trebuie să-mi daţi răspunsul. E simplu, este o piaţă şi o societate civilă care cer răspunsul la acest lucru. Eu am făcut cerere către dumneavoastră şi nu mi-aţi dat inventarul forestier. Despre ce vorbim? Nu mi l-aţi furnizat mie, ci autorităţii. De ce mă certaţi pe mine? Eu sunt un actor mic, la fel ca ceilalţi, nu eu am pus întrebarea în spaţiul public, dumneavoastră aveţi obligaţia să o lămuriţi", a susţinut Gheorghe Mihăilescu.

Şeful Inventarului Forestier Naţional, Gheorghe Marin, a precizat ulterior, pentru Agerpres, că a transmis anul trecut conducerii Ministerului Apelor şi Pădurilor şi conducerii Romsilva raportul care includea cifra de 38 de milioane de metri cubi de lemn tăiat anual din pădurile româneşti.

Șeful IFN: DIICOT a cerut Institutului să i se transmită toate informaţiile

Gheorghe Marin a explicat că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea, sub care funcţionează Inventarul Forestier Naţional, a îndepărtat din raport cifra de 38 de milioane de metri cubi de lemn tăiat anual din România.

"Fiecare departament din Institut elaborează cercetări şi sunt supuse avizării în interiorul Institutului, înainte de a pleca din Institut. La avizarea din Institut eu am prezentat şi această cifră (de 38 de milioane de metri cubi care dispar anual din pădurile României, n.r.) a proiectului. Nu a fost avizată de comisia din Institut, deci la Minister (al Apelor şi Pădurilor, n.r.) a plecat fără această cifră de 38 de milioane de metri cubi. Dar la o săptămână după ce am făcut şi avizarea la Minister fără această cifră, domnul Muscă, aici de faţă, care era consilierul ministrului (Ciprian Muscă, fost consilier al ministrului Apelor şi Pădurilor, în prezent preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România, n.r.) la data respectivă (noiembrie 2018, n.r.) m-a invitat să fac o prezentare la minister cu toate rezultatele, inclusiv cu această cifră. Le-am prezentat la Ministerul Apelor şi Pădurilor şi mi-a cerut să îi las şi prezentările, deci dânsul are toate prezentările, am făcut toate prezentările. Erau acolo inclusiv doi-trei directori din minister - trei persoane de la Romsilva, domnul Tobescu a fost acolo, (Cătălin Tobescu, fost consilier al ministrului Apelor şi Pădurilor Ioan Deneş, în prezent director al Fordaq România, bursă online de lemn din România, n.r.) şi încă câteva persoane care nu s-au prezentat. Am prezentat această cifră acolo (la Ministerul Apelor şi Pădurilor, n.r.) în power point. Oficialii de la minister şi de la Romsilva au fost cei care mi-au solicitat să prezint toate rezultatele, inclusiv această temă, deci domnul consilier Muscă Ciprian personal mi-a cerut", a precizat Gheorghe Marin.

Şeful IFN a menţionat că DIICOT a adresat acum câteva luni o adresă oficială Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură prin care a cerut raportul complet realizat de Inventarul Forestier Naţional.

Gheorghe Marin: „Domnul preşedinte al Romsilva nu ştie despre ce este vorba”

"DIICOT a cerut Institutului, prin adresă oficială, acum câteva luni, să i se transmită toate informaţiile, toate studiile, toate prezentările, tot ce avem despre Inventarul Forestier Naţional. Au făcut adresă oficială către directorul general al Institutului. DIICOT a cerut să le dăm fizic tot studiul. Au cerut prin adresă oficială să transmitem studiul prezentat de mine, aşa cum a fost realizat iniţial, supus avizării de la Institut, adică cel care conţinea şi date despre tăieri, studiul care a fost transmis la minister, tot Inventarul Forestier Naţional", a declarat Gheorghe Marin.

Întrebat cum îşi explică faptul că directorul Romsilva contestă calculele realizate de IFN, şeful Inventarului Forestier Naţional a apreciat că Gheorghe Mihăilescu nu ştie despre ce e vorba.

"Domnul preşedinte al Romsilva nu ştie despre ce este vorba. Dacă avea curiozitatea să se intereseze cum lucrăm, nu mai spunea prostia asta. Asta e o tâmpenie. Aceeaşi formulă am folosit-o şi la calculul lemnului pe picior, şi acolo e bine, acolo suntem mândri că avem mult lemn pe picior în pădure, dar cu aceeaşi formulă am calculat şi volumul de lemn tăiat. Dacă aveam o discuţie de 5 minute îl lămuream şi nu mai spunea prostia asta, dar din păcate ne denigrează. Din poziţia pe care o are, el ar trebui să fie foarte atent ce vorbeşte, din păcate aruncă cu vorbele în vânt. (...) În nicio ţară autoritatea responsabilă de păduri nu-şi realizează propriul inventar. Trebuie să o facă o instituţie independentă, un institut de cercetare cum suntem noi, sau o universitate, ca în Suedia, în nici un caz Ministerul (Apelor şi Pădurilor, n.r.), pentru că asta ar însemna că eu mă controlez pe mine. Noi la Institut am avut un contract cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, să realizeze Inventarul Forestier Naţional, conform legii, la fiecare 5 ani", a încheiat Gheorghe Marin.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...