Sari la conținut

Cu Abecedarul la proces. O editură dă în judecată Ministerul Educaţiei

Abecedarul nu a mai ajuns în acest an pe băncile şcolarilor de clasa I. Blocajul continuă, din cauza unei edituri nemulţumite că i-a fost respinsă oferta, după ce fusese pe lista câştigătorilor licitaţiei.

O să depunem, poate chiar astăzi, la Curtea de Apel, plângere împotriva deciziei şi asteptăm soluţia.

În primul rând nu s-a respectat termenul legal de 10 zile de la comunicarea deciziei date de CNSC, timp în care noi aveam timp să depunem plângere împotriva deciziei date”, a spus Luiza Popescu, reprezentantul editurii Akademos.

De cealaltă parte, Ministrul Educaţiei spune că a procedat legal când a decis să continue discuţiile cu celelalte edituri.

Ordonanţa de Urgenţă 34 dă posibilitatea autorităţii contractante să continue procesul de atribuire, este drept, cu asumarea răspunderii. Ne-am asumat răspunderea la nivelul Ministerului Educaţiei pentru un unic scop, acela de a avea măcar la începutul semestrului doi, adică în 9 februarie, manuale pe bancile copiilor de clasa I”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

Deocamdată, învăţătorii mai au timp până miercuri să aleagă una dintre variantele de abecedar avizate, astfel încât ministerul să poată semna contractele cu editurile până la sfârşitul săptămânii.

În cazul în care contestatarul va avea câştig de cauză la Curtea de Apel, manualele nu vor fi retrase. Manualele vor rămâne, evident, în şcoli, la elevi. Însă Ministerul Educaţiei va suporta consecinţele conform riscului asumat faţă de contestatar”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

Dascălii şi părinţii s-au resemnat să se descurce cu improvizaţii.

„Păi ce mai facem cu manualele dacă ajungem în semestrul al doilea? Că deja copiii au manuale, au caiete, lucrează după fişe, pentru că doamna învăţătoare se ocupă şi nu putea să-i lase aşa”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

Dacă nu o să primim abecedarele, vom lucra în continuare. Oricum, mare parte din materie nu am mai fi parcurs-o. Este foarte târziu să începem să lucrăm după aceste manuale. Pe noi ne ghidează programa şcolară. De la începutul anului, am lucrat după programa şcolară. Am creat fişe. Am achiziţionat alte auxiliare. Am utilizat abecedarele din ediţii mai vechi”, a spus Violeta Stoian, învăţătoare.

Rezultatele licitaţiei pentru Abecedar au fost contestate deja de trei ori.