Învăţătoarea acuzată că a agresat un elev şi-a recunoscut vina. Ea riscă excluderea din învăţământ

Data publicării:
2012 20profa 20abuz-39607

Mama băiatului o acuză pe învăţătoare că i-a pălmuit copilul şi că i-a pus acestuia bandă adezivă la gură în timpul orelor. Despre incident au aflat şi poliţiştii, care au chemat-o pe femeie la audieri, însă mama copilului a refuzat să depună plângere împotriva dascălului.

În faţa superiorilor, învăţătoarea şi-a recunoscut vina.

„Am constituit o comisie formată din trei inspectori. Au avut discuţii cu mama copilului şi cu tatăl natural. S-a discutat şi cu doamna învăţătoare. Aceasta a recunoscut c-ar fi avut anumite ieşiri faţă de copilul respectiv”, a declarat Constantin Trăistaru, inspector general ISMB.

Cazul a fost făcut public de către reprezentanţii Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), la sesizarea mamei copilului.

Noi am prezentat o stare de fapt. Avem mărturiile mamei, mărturiile copilului. Vorbim de loviri, vorbim de rele tratamente, de zdruncinături şi aplicarea de bandă adezivă pe gura copilului”, a spusMădălina Turza, preşedintele CEDCD.

În urma anchetei, dascălul s-ar putea alege fie cu o diminiuare a salariului, fie cu excluderea din învăţământ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...