Sari la conținut

Manualul unic a fost un eșec în Polonia și Ungaria

Helga Holtkamp, preşedinta Federaţiei Editorilor de Carte Educaţională (EEPG) şi autoare de manuale, a declarat luni, la Bucureşti, că şi alte ţări, precum Polonia şi Ungaria, au încercat introducerea manualului unic, dar a fost un eşec din cauza tipăririi întârziate și a faptului că manualele promovau stereotipuri, relatează News.ro.

Helga Holkamp, preşedintele EEPG, a vorbit la Bucureşti, într-o conferinţă de presă care a avut ca temă propunerea de modificare a statutului manualului - care, conform unor proiecte de acte legislative, ar urma să devină un monopol al statului -, despre situaţia europeană privind manualele şcolare, ce fel de manuale au elevii diferitelor ţări europene, cine le cumpără şi cum ar trebui ele aprobate. 

Helga Holtkamp conduce o organizaţie nonprofit cu 20 de membri, din 23 de ţări europene. Fiecare membru al Federaţiei are un sistem de învăţământ diferit. „Lucrăm împreună şi credem ferm că o bună educaţie pentru elevi înseamnă profesori buni, diversitate, înseamnă mai ales manuale diferite pentru nevoi diferite, pentru diferite vârste şi niveluri de învăţare”, a spus Holtkamp, la Bucureşti, îngrijorată de situaţia prin care trece învăţământul românesc, situaţie întâlnită şi în Polonia şi Ungaria.  

„Ceva s-ar putea întâmpla aici, aşa cum a început şi în Polonia, care şi-a dorit un manual unic, dar care a renunţat, pentru că şi-au dat seama că asta nu funcţionează. La fel şi Ungaria, unde manualul unic nu a fost o soluţie bună sau mai departe, în America de Sud, unde sunt manuale cu o concepţie greşită, de modă veche, unde nu există competiţie. Competiţia este importantă pentru că asigură calitatea”, este convingerea specialistei. 

De ce nu a funcţionat manualul unic în ţările vecine?

„În Polonia, producţia întârzia, cărţile erau pline de greşeli, profesorii se plângeau că nu pot preda, de asemenea, guvernul se schimba, aşa că au renunţat. În Ungaria, ştiu că editorii erau foarte îngrijoraţi că manualele transmit o singură noţiune. De exemplu, manualul de istorie poate influenţa foarte mult prin stereotipuri, dar chiar şi manualul de matematică, prin simpla prezentare, poate reproduce stereotipuri”, a explicat Helga Holkamp. 

Prorectorul Universităţii din Bucureşti, Liviu Papadima, a vorbit despre interzicerea auxiliarelor în şcoli, problemă dezbătută în ultima perioadă. 

„Am auzit în terminologia ministrului: auxiliare curriculare. Nu există aşa ceva, nu a existat, nu va exista. Auxiliar este orice material pe care-l foloseşte profesorul. Eu, ca profesor de literatură, dacă vin cu o antologie şi le citesc copiilor o poezie din ea sunt bun de puşcărie pentru că nu a fost autorizată de Ministerul Educaţiei? Este o absurditate totală. Dacă vorbim despre presiunea exercitată asupra părinţilor ca să cumpere X,Y,Z, acela este un aspect, dar la îndemâna elevilor trebuie să stea un spectru cât mai larg de materiale complementare. E ca şi cum cineva v-ar obliga să vă uitaţi pe internet la un singur site”, a spus Papadima. 

Un alt aspect subliniat de prorectorul Universităţii din Bucureşti a fost şi faptul că „şcoala obligă părinţii să dea bani nu din cauză că este rea, ci din cauză că nu primeşte suficienţi pentru resurse educaţionale”. 

Piaţa ar trebui să se reglementeze. ”În alte ţări europene, piaţa se reglementează singură în scurt timp. De exemplu, în ţări ca Austria, în care pentru o singură materie există 20 de manuale diferite valabile, în primul an oamenii vor alege 5 cărţi din acestea care sunt cele mai bune şi care sunt în lista celor aprobate de minister. Ce se întâmplă anul următor? Editorii care nu şi-au vândut niciunul din manuale care nu au fost alese vor ieşi de pe piaţă automat”, a afirmat Helga Holtkamp. 

În cele mai multe ţări, precum Bulgaria sau Serbia, există o selecţie a manualelor, iar cele mai bune supravieţuiesc

În Germania există 16 curricule diferite, pentru că există 16 landuri. „Motivul pentru care aveam 16 diferite curricule este că după cel de-al Doilea Război Mondial americanii şi forţele aliate au decis că două lucruri nu ar trebui centralizate în Germania: poliţia şi educaţia. Astfel, aliaţii au vrut să se asigure că regimul nazist nu se va repeta în Germania”, a mărturisit Helga Holtkamp. 

În Germania, drumul manualului de la editor până la aprobarea lui de către ministru trece printr-o analiză foarte transparentă, în care sunt implicaţi profesori. Aceştia fac un raport în care este specificat dacă manualul este sexist, dacă este rasist, dacă este bun, îl trimit editorului cu adnotări, unde s-au făcut greşeli, editorul este obligat să-l revizuiască, iar procesul acesta poate dura până la trei luni în anumite cazuri, în altele mai repede. „Cel mai important lucru este că cei care analizează aceste manuale ştiu ce fac, pentru că sunt profesori. Şi editorul, la rândul lui, poate spune că judecata evaluatorilor a fost greşită, «vă putem demonstra». Este un proces transparent”, a explicat preşedinta EEPG. 

Manualele pe suport clasic încă sunt folositoare profesorilor, este de părere Helga Holtkamp. „Dacă o persoană neinstruită stă în faţa calculatorului, calculatorul o va face şi mai neinstruită. Dacă o persoană inteligentă stă în faţa calculatorului, calculatorul o va face mai inteligentă. Aşa este şi cu manualele. Trebuie să ştii să-l foloseşti. În toate ţările cu care am legături apropiate există încă manual pe suport clasic pentru că noţiunile trebuie să fie structurate, puse într-o metodologie şi astfel le predăm. Şi pentru că avem elevi diferiţi, avem şi auxiliare”, a afirmat ea, prezentând un manual de limbă germană. 

În Germania, elevul are un manual principal de limbă germană, care este însoţit de unul de activităţi. Manualul nu este gratuit, este cumpărat de părinţi cu 14 euro, iar cartea de lucru cu CD - 8 euro. „Mai puţin decît două pachete de ţigări”, a spus Holtkamp. De asemenea, în Serbia şi în Irlanda niciun manual nu este subvenţionat de stat. Dar familiile sunt ajutate financiar, iar şcoala decide cât vrea să cheltuie. 

În privinţa costurilor, „fiecare ţară alocă fonduri în funcţie de nevoile de educaţie. Unele vor da banii comunităţilor, care îi distribuie şcolilor, altele spun: avem atâţia bani pentru cărţi şi atâţia pentru infrastructură (...). Cred că fiecare ţară cheltuie mai mulţi bani pe educaţie decât România”, este concluzia preşedintei Federaţiei Editorilor de Carte Educaţională. „În Austria, guvernul stabileşte preţul manualului. Poate spune: niciun dicţionar nu poate costa mai mult de 12 euro. Ca editor poţi spune: pot să produc un manual pentru o sumă mai mică de atât sau nu pot. Aşa nu există o competiţie a preţului, pentru că ar fi greşit. Competiţia ar trebui să fie pe conţinut, nu pe preţ”, a declarat Helga Holtkamp