Sari la conținut

Proiect. 30 de specializări de la 8 facultăți intră în lichidare

Un număr de 30 de specializări sau programe de studii universitare de la opt universităţi intră în lichidare începând cu anul universitar 2017-2018, potrivit unui proiect al Ministerului Educaţiei, pus în dezbatere publică.

Universitatea_Nicolae_Titulescu

FOTO: Wikipedia

Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2017 - 2018, potrivit News.ro.

Potrivit proiectului, 30 de specializări de la opt universităţi intră în lichidare.

Astfel, la Universitatea din Oradea, Facultatea de Arte, domeniul de licenţă "Arte vizuale", vor intra în lichidare specializarea "Arte plastice (sculptură)" şi "Conservare şi restaurare".

La aceeaşi universitate, dar la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman” , de la domeniul de licenţă "Teologie" va fi eliminată specializarea "Teologie ortodoxă, asistenţă socială".

La Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, de la domeniul de licenţă "Ingineria mediului", intră în lichidare specializarea "Ingineria şi protecţia mediului în industrie", în timp ce de la domeniul de licenţă "Inginerie industrială" dispare specializarea "Ingineria şi managementul calităţii".

Tot la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, la Facultatea de Istorie şi Geografie, domeniul de licenţă "Istorie" în anul universitar 2017-2018 nu va mai exista specializarea "Muzeologie".

La Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Economice din Braşov, domeniul de licenţă "Economie şi afaceri internaţionale", vor intra în lichidare specializările "Economie şi afaceri internaţionale învăţământ cu frecvenţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă (IF şi IFR), în timp ce de la domeniul de licenţă "Finanţe", vor dispărea specializările "Finanţe şi bănci - învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă (IF şi IFR).

La aceeaşi universitate, la Facultatea de Istorie, dispare specializarea "Istorie" (IF şi IFR), în timp ce la Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca, domeniul de licenţă "Administrarea afacerilor", nu va mai fi specializarea "Economia comerţului, turismului şi serviciilor" (IF şi IFR). Totodată, la Facultatea de Geografia Turismului din Sibiu, domeniul de licenţă "Geografie", nu va mai fi specializarea "Geografia turismului".

În acelaşi timp, de la Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Timişoara, domeniul de licenţă "Administrarea afacerilor" , va dispărea specializarea "Economia comerţului, turismului şi serviciilor" (IF şi IFR)

La Universitatea "Titu Maiorescu” din Bucureşti intră în lichidare specializarea "Ştiinţe politice" de la Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste, precum şi specializarea "Limbi moderne aplicate".

De la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice - Târgu Jiu a Universităţii  "Titu Maiorescu” din Bucureşti, domeniul de licenţă "Administrarea afacerilor", va dispărea specializarea "Economia comerţului, turismului şi serviciilor", la fel şi "Economia mediului", din domeniul de licenţă "Economie".

La Univeristatea “Nicolae Titulescu” din Bucureşti, Facultatea de Economie şi Administrarea afacerilor, domeniul de licenţă Finanţe, vor fi lichidate specializările Finanţe şi bănci (IF şi ID), în timp ce de la Facultatea de Relaţii internaţionale şi Administraţie, cu domeniul de licenţă "Ştiinţe administrative" , dispare specializarea "Poliţie locală".

În acelaşi timp, la Universitatea “Bioterra” din Bucureşti, Facultatea de Management Agroturistic din Alexandria, domeniul de licenţă "Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală", va fi lichidată specializarea "Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism".

Potrivit proiectului pus în dezbatere pe site-ul Ministerului Educaţiei, de la Universitatea “Sapientia” din Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice, Socio-Umane şi Inginereşti din Miercurea Ciuc, domeniul de licenţă "Biotehnologii", va fi eliminată specializarea "Biotehnologii pentru industria alimentară".

La fel, la Fundaţia "Academia Comercială” din Satu Mare, domeniul de licenţă "Contabilitate" nu vor mai exista, din anul universitar 2017-2018, specializarea "Contabilitate şi informatică de gestiune", precum şi specializările "Management" şi "Finanţe şi bănci".

De asemenea, Universitatea Politehnica din Bucureşti nu va organiza admitere în anul universitar 2017 - 2018 la specializările sau programele de studii universitare de licenţă: Inginerie medicală, Inginerie mecanică (în limba germană), ci doar pentru cele în limba franceză şi engleză.

Consultarea publică durează până în 24 februarie.