Rectorul de la „Carol Davila” vrea să aducă universitatea în Top 500 la nivel mondial

Data publicării:
medici-14

La Universitatea de Medicină „Carol Davila" din Capitală bobocii au asistat emoţionaţi la festivitatea de deschidere. Sunt cei care au trecut printr-un examen dur în această vară, din cauza concurenţei mari, iar acum s-au trezit în faţa unei noi provocări. Rectorul le-a transmis studenţilor că vrea să aducă universitatea în Top 500 la nivel modial, adică acolo unde România nu mai este prezentă de câţiva ani.

Peste 1.400 de tineri sunt, din acest an, studenţi ai Universităţii de Medicină „Carol Davila" din Capitală, după un examen dificil. A fost cea mai mare concurenţă din ultimii 5 ani. În timp ce medicii profesionişti pleacă în străinătate, iar cei care rămân îşi cer drepturile în stradă, viitorii doctori îşi pun mari speranţe că hibele din sistem vor dispărea până vor termina ei facultatea.

„V-ați ales o profesie în care mediocritatea și incompetența nu au loc. Nu există nicio scuză pentru improvizație. Dacă uneori condițiile materiale vi se vor părea nesatisfăcătoare, vă propun să nu demobilizați, ci să munciți în continuare”, le-a spus studenților Ioanel Sinescu, rectorul facultății. 

Prima zi de facultate i-a găsit destul de dezorientaţi pe cei mai mulţi dintre boboci. „Nu sunt adeptul plecatului în străinătate, îmi respect țara, dar nu știu ce îmi oferă viitorul”, a spus un student.

 „La Medicină există tentația de a lucra afară pe bani frumoși, ei au un program de studii în limba engleză, acela este suprasolicitat”, a spus Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie şi Cercetare.

Dacă jumătate dintre tinerii care aleg facultăţile de medicină ar rămâne să profeseze în ţară, abia peste 20 de ani am recupera cei 10.000 de medici plecaţi în străinătate, susţin rectorii universităţilor de medicină din ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...