Reorganizarea inspectoratelor școlare a fost amânată pentru 2025. Ligia Deca: Trebuia să fim siguri că aduce plus valoare

Data publicării:
deca unspectorate scolare
Ligia Deca, ministru al Educației. Inquam Photos / George Calin

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat miercuri, la Bistriţa, că reorganizarea inspectoratelor şcolare a fost amânată şi că va fi în vigoare anul viitor, timp în care, cu sprijinul partenerilor internaţionali, printre care și OCDE, vor fi făcute noi analize legate de impactul Legilor educaţiei, iar ministerul se va asigura că această reformă va aduce "plus valoare" în sistem. 

"Avem în ordonanţa de la finalul anului trecut, aşa-numita «ordonanţă trenuleţ», o amânare a termenului de reorganizare pentru toate tipurile de instituţii de la nivel local. Asta înseamnă că reorganizarea inspectoratelor nu mai are ca termen, aşa cum era iniţial în Legile educaţiei, opt luni de la intrarea în vigoare a legii, ci ea se amână pentru anul viitor.

Este bine aşa şi din perspectiva faptului că avem asistenţă tehnică din partea a doi parteneri internaţionali, OCDE este unul, prin intermediul unui proiect finanţat de Comisia Europeană, al doilea partener este Banca Mondială. Ambii ne furnizează analize cu privire la impactul prevederilor Legilor educaţiei şi modul în care ar trebui să facem această reorganizare pentru a avea cel mai bun impact în sistem.

Avem timp să preluăm aceste analize, să facem dezbaterile publice suficient de ample încât să luăm toate elementele în calcul, iar reorganizarea să se facă aşezat. Pentru că adevărul este că o reorganizare a inspectoratelor şcolare nu s-a făcut niciodată din 1990 încoace, deci atunci când o vom face, fiind un element atât de important la nivel judeţean, trebuie să fim siguri că ea aduce plus valoare, nu aduce altceva în sistem", a afirmat Deca.

Întrebată când se va produce mai exact reorganizarea inspectoratelor şcolare, Ligia Deca a spus că aceasta va fi în vigoare anul viitor.

"Anul viitor ne propunem ca ea (reorganizarea - n.red.) să fie în vigoare. Vom vedea atunci când vom publica noul ordin de ministru, cu măsurile tranzitorii şi cu termenele pentru legislaţia secundară, exact care va fi termenul", a explicat Deca. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri