Sari la conținut

Sute de școli din București s-ar putea închide la sfârșitul acestui an

Sute de şcoli din Bucureşti care nu au autorizaţie de a pompieri s-ar putea închide la finalul acestui an. Este avertismentul primarilor care spun că legea care este acum în vigoare îi scoate direct vinovaţi în cazul unei tragedii. Edilii se plâng că nu au bani să modernizeze şcolile, iar multe dintre ele nu pot fi schimbate pentru că sunt monumente istorice.

Şcolile şi grădiniţele care nu au autorizaţie de la pompieri funcţionează ilegal de la 1 octombrie. Ca să primească avizele, instituţiile de învăţământ trebuie să facă investiţii costisitoare pe care primarii, în calitate de finanţatori, le contestă vehement. De exemplu, spun edilii, „ISU nu face nicio diferenţă între şcolile nou construite şi cele aflate in clădiri istorice. Deşi legea interzice orice fel de intervenţie asupra arhitecturii exterioare a monumentelor istorice, primarii sunt obligaţi să construiască scări exterioare de urgenţă, trape de fum şi rezervoare exterioare de apă”.

„Nu respectăm toate prevederile! Ne cer nişte rezervoare mari de apă. Trebuie să ai spaţiu unde să-l amplasezi. Avem şcoli care n-au curte deloc. N-am unde să amplasez acel rezervor! Nişte lucruri am făcut! Nu putem să venim şi să punem toată responsabilitatea pe nişte umeri care n-au nicio vină că situaţia este, în momentul de faţă, aşa”, a declarat primarul sectorului 3, Robert Negoiță.

„Este absurd! Sunt costuri enorme pe care nu le putem suporta. Şi nu le putem realiza într-un termen atât de scurt. Discutăm de zeci de milioane de euro. Trebuie să corectăm inclusiv legea, dacă vrem să funcţionăm corect”, spune Gabriel Mutu, primarul sectorului 6.

„Legile de acest tip trebuie gândite mult mai temeinic. Făcute cu termene rezonabile, cu condiţii rezonabile”, spune și viceprimarul sectorului 2, Dan Popescu.

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă rămân pe poziţii şi citează legea:

„Punerea în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare sau schimbare de destinaţie atrage după sine aplicarea sancţiunilor contravenţionale cu amenzi cuprinse între 20 de mii şi 50 de mii de lei”, a declarat pentru Digi24 cpt. Cătălin Chirică, purtător de cuvânt al IGSU.

Speriaţi că s-ar putea alege cu dosar penal în cazul un ei tragedii, primarii ameninţă că vor închide şcolile până la finalul anului.

„Vom închide şcolile, pentru că nimeni nu este dispus să îşi asume o răspundere care... Până la urmă, nu este vina mea că 27 de ani nimeni n-a făcut nimic să pregătească aceste unităţi de învăţământ”, spune Gabriel Mutu, edilul din sectorul 6.

„Vom fi puşi în situaţia de a aplica legea: pe 30 decembrie, dacă anumite unităţi de învăţământ nu au autorizaţia pentru securitate la incendiu, să le închidem. (Reporter: Câte şcoli ar fi posibil să fie închise în decembrie, când spuneţi dumneavoastră?) 42!”, a declarat, la rândul său, Dan Popescu, viceprimarul sectorului 2.

„Există pericolul ca unele administraţii locale să ia decizia că nu-şi asumă aşa ceva şi atunci ce facem? Închidem unităţile de învăţământ?”, se întreabă Robert Negoiță, primarul sectorului 3.

Situaţia este gravă în toată ţara. Conform Ministerului Educaţiei, din cele 32.000 de şcoli, doar 2.261 deţin autorizaţie de securitate la incendiu.

Subiectul va fi analizat la începutul săptămînii viitoare într-o şedinţă de urgenţă la care vor participa primarii sectoarelor, primarul Capitalei, prefectul şi secretarul de stat Raed Arafat.