Sari la conținut

Un nou an universitar. 450.000 de studenţi vor învăţa în cele 49 de facultăţi de stat

1.500 de studenţi sunt în primul an la Universitatea de Medicină din Bucureşti. Fie boboci, fie deja cu experienţă, tinerii se gândesc la ce îi aşteaptă după ce termină cursurile în sistemul sanitar românesc.

„Mă îngrijorează puţin perioada de după terminarea studiilor în facultate, perioada rezidenţiatului, fiindcă salariile sunt mici şi necesarul didactic pentru un medic, cărţi, chirie în Bucureşti sunt foarte mari”, a spus un student.

Studenţii Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative au început anul universitar într-un sediu nou. Prea puţini ştiu însă ce vor face după absolvire.

„Mi-ar placea sa ajung consilier ceva. Nu ştiu sigur, încă”, a spus un student.

La facultăţile Universităţii Bucureşti intră la cursuri 19.000 de tineri. Nu toţi vor ajunge şi la finalul anului universitar, dacă avem în vedere statisticile privind abandonul şcolar.

Nu cred că depăşeşte 40-50% în primul an. Ei se înscriu la mai multe facultăţi şi urmează să decidă în primul semestru de studiu, în primul an, la care dintre facultăţi vor rămâne”, a spus Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti.

Cei care ştiu sigur ce îi aşteaptă la finalul studiilor sunt studenţii celor şapte universităţi militare din ţară. „Am fost atrasă de mică de uniforma militară și m-am decis să urmez liceul militar. Sper să-mi ofere tot ceea ce am nevoie, adică la ce mă aștept. Siguranța locului de muncă și armata reușește să ofere acest lucru tuturor”, a spus o studentă.

Statul finanţează, în acest an, 62.000 de locuri pentru tinerii care au fost admişi în primul an universitar.