Preşedintele francez Emmanuel Macron va veni săptămâna viitoare în România, într-o vizită în care se va întâlni cu soldații francezi care se află în țara noastră, a anunțat vineri Palatul Elysée.
Emmanuel Macron se va deplasa marţi în România, pentru a se întâlni cu trupele franceze staţionate aici, apoi în Republica Moldova miercuri, pentru a-şi afirma susţinerea faţă de această ţară afectată de războiul din Ucraina, a anunţat vineri Palatul Elysée.
Preşedinţia franceză a precizat că o vizită a lui Macron în Ucraina se va derula la o dată care nu a fost încă fixată, într-un moment în care ea va fi "utilă preşedintelui (Volodimir) Zelenski".
Grupul de luptă al NATO pe care Franța îl conduce va fi desfășurat la Cincu și are în prezent circa 800 de membri, dar pe viitor va crește la un efectiv de 1.000 de soldați, din mai multe țări NATO.
„Am fost mobilizat acum trei luni, la începutul lui martie, iar batalionul meu are acum în jur de 800 de militari, 500 sunt francezi, 300 belgieni. Am fost mobilizați la Constanța, la baza militară de la Kogălniceanu, iar acum am început mutarea la Cincu, unde grupul de luptă va fi desfășurat. Vor fi integrați soldați din mai multe state. Acum sunt din Belgia, dar vor veni cu siguranță și din Olanda, iar cu timpul acest grup de luptă va integra și mai mulți soldați din exterior, astfel încât în final să ajungem la un efectiv de 1.000 de oameni”, spunea la sfârșitul lunii trecute colonelul Vincent Minguet, comandantul Grupului de luptă al NATO din România.
Franţa a desfăşurat de asemenea în România un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie.