Sari la conținut

19 răniţi într-un accident produs în faţa Spitalului de copii din Timişoara

Actualizare 13.30. Doi copii - de 12 şi de 14 ani - au fost răniţi în accident. Ei erau în tramvai cu mama lor.

Vlad David, doctor Spitalul de Copii din Timişoara: „Copiii se afla momentan în afara oricărui pericol şi sunt aici reţinuţi pentru investigaţii momentan. Sunt în jur de 10 adulţi care au plecat spre diverse spitale din Timişoara, unii cu fracturi de membre superioare, de membre inferioare, din fericire niciun rănit nu e în stare gravă”.


Accidentul a avut loc în faţa Spitalului de copii, unde se lucrează la un nou corp de clădire. O betonieră care încerca să intre în curtea unităţii sanitare a izbit violent un tramvai aflat în mers. În urma impactului, oamenii care erau în tramvai au căzut unii peste alţii şi s-au lovit.

Persoanele rănite, printre care şi vatmanul, au fost duse la Spitalul de Copii, fiind cel mai apropiat, iar de aici pacienţii au fost transportaţi la Spitalul Municipal – 10 persoane şi la Spitalul Judeţean – cinci.

Din primele informaţii, rănile nu pun în pericol viaţa celor vătămaţi.

Peste şapte ambulanţe au venit la faţa locului.