35 de turiști blocați în Munții Gurghiului au fost salvați de salvamontiști

Data actualizării: Data publicării:
munti zapada

Salvamontiştii din Mureş au efectuat, duminică, o acţiune de salvare în munţii Gurghiu, unde 35 de turişti au rămas blocaţi din cauza vremii nefavorabile. Oamenii au fost coborâți în siguranță de salvamontiști.



„Acţiunea este foarte dificilă din cauza condiţiilor meteo, a zonei în care se află grupul, necesitând mare atenţie din partea salvatorilor, dar şi o intervenţie foarte rapidă, ţinând cont că în grup sunt şi 16 copii", se arată pe pagina de Facebook a Salvamont România - Dispeceratul Naţional Salvamont, potrivit Agerpres.

Din cauza evoluţiei şi condiţiilor meteo, în zona respectivă s-a depus un strat de gheaţă pe versanţi, iar turiştii nu au colţari şi piolet, care ar fi necesare pentru deplasarea în siguranţă a acestora. Din acest motiv, echipa de intervenţie, formată din şase salvatori montani din cadrul Salvamont Mureş, a decis să coboare persoanele aflate în dificultate cu tehnici de corzi.

Persoanele din grup nu au anunţat că au afecţiuni medicale, dar apropierea serii impune finalizarea acţiunii foarte repede, mai informează Dispeceratul Naţional Salvamont. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...