Accident cu trei morți și opt răniți pe Șoseaua de Centură a Capitalei

Data publicării:
ambulanta smurd mediafax

 

Coliziunea frontală între autotren și autoturism a avut între localitățile Popești-Leordeni și Berceni. La această oră traficul este întrerupt pe ambele sensuri.

Simion Petruș, purtător de cuvânt ISU Ilfov, a declarat că în accident au fost rănite 11 persoane, toate din autoturism, și că trei persoane și-au pierdut viața, iar o alta este încarcerată.

Bogdan Oprița, coordonator SMURD, a precizat că una dintre victime, care era în stare gravă nu a răspuns la manevrele de stabilizare ale medicilor de pe ambulanță și a fost constatat decesul, iar alte alte două persoane au găsite decedate la fața locului.

Potrivit coordonatorului SMURD, trei persoane cu politraumatisme craniocerebrale și ale membrelor au fost transportate la spital, iar alte cinci sunt în curs de evacuare și de evaluare, urmând să se stabilească dacă vor fi transportate la spital.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...