Sari la conținut

Accident grav pe A1. Autostrada este blocată și a fost activat planul roșu de intervenție

Şapte persoane au fost rănite, marţi la prânz, în urma unui accident produs pe autostrada A1, în judeţul Timiş, şi în care au fost implicate două microbuze şi un autoturism.

5

Accidentul a avut loc pe A1, în zona localităţii timişene Topolovăţ.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, a fost activat parţial planul roşu de intervenţie, la faţa locului fiind trimise trei autospeciale de stingere, una de descarcerare grea, două autospeciale pentru victime multiple,un spital mobil, trei ambulanţe SMURD şi două echipaje medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Spitalele din zona care dispun de unități de primiri urgențe.

Conform poliţiştilor, un microbuz înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau şapte pasageri şi care se îndrepta spre Timişoara, transporta pe o platformă un alt microbuz. La un moment dat, una dintre roţile microbuzului care circula pe A1 a explodat, iar autovehiculul aflat pe platformă a intrat în balans şi s-a răsturnat peste microbuz.

În microbuzul care circula pe autostradă se aflau şapte pasageri, între care şi un copil, care au fost răniţi.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră pe A1, în zona producerii accidentului, este blocată și s-a format o coadă de cel puțin șapte kilometri.